Interviu cu Marele Maestru din trecut al Marii Loji din Statul Aguascalientes, Evaristo VELASCO

duminică, 19 decembrie 2010

Mare Maestre din Trecut al Marii Loji din Statul Aguascalientes "EDMUNDO GAMES OROZCO", Evaristo VELASCO, lumea trece printr-o perioadă foarte intensă, dat fiind faptul că se consideră că Summit-ul COP16 nu va putea oferi mai mult decât COP15 din Danemarca.


1. Pe 29 noiembrie 2010 a început Summit-ul COP16. Ultima reuniune (cea din Copenhaga, Danemarca) nu a avut rezultatele dorite de multe ţări participante. Credeţi că această reuniune va putea aduce ceva nou în ceea ce priveşte Schimbările Climatice?

Cred că reuniunea va avea bune rezultate, dar reuniunea în sine nu va putea realiza nimic în ceea ce priveşte găsirea unei soluţii ca statele să adopte măsuri de mediu care să ajute pentru ca lumea să fie un loc mai bun şi pentru ca Schimbările Climatice să nu afecteze puternic. Ceea ce ar da rezultatele dorite, ar fi ca delegaţii să ducă ideile în ţările lor şi ca acestea să se aplice cu responsabilitate.

2. Anul trecut, în decembrie, Marele Maestru al Marilor Loji Unite ale Germaniei (Fratele Rüdiger Templin) nu a considerat relevant Raportul COP15. Marele Maestru a cerut Francmasonilor din Germania şi din întreaga lume să înceapă să acţioneze fiecare în parte pentru a-şi aduce aportul la reducerea consumului de energie. Credeţi că Francmasoneria şi Francmasonii pot juca un rol activ în acest proces aparent ireversibil?

Cu siguranţă că dacă toţi Masonii din lume ne-am organiza şi ne-am poziţiona în funcţiile civile care să ne permită să impulsionăm legile şi aplicarea acestora în favoarea a ceea ce dorim, repet, cu siguranţă că vom avea rezultatele dorite şi relevante.

3. Marea Lojă din care faceţi parte se implică activ în protejarea mediului înconjurator? Şi în ce fel o face?

Încercăm să înrădăcinăm reîmpădurirea în conştiinţa poporului, prin intermediul articolelor pe care le publicăm în unele ziare ale naţiunii şi încercăm să fim primii în a observa legile şi normele care ne duc înspre atingerea obiectivului.

4. Masoneria din Brazilia încearca să protejeze Amazonia. Mai multe organizaţii masonice au implementat proiecte în acest sens. Cât de eficientă poate fi relaţia dintre instiţutiile statului şi Masonerie?

Primul şi cel mai important lucru este că deja au început să pună în practică proiecte prin intermediul diverselor organizaţii. Eficacitatea este direct proporţională cu sprijinul acordat de Masonii din întreaga lumea atât în ţară, cât şi în exterior.

5. Care este viziunea dumneavoastră, ca simplu cetăţean, asupra viitorului naturii de pe Planeta noastră? Este educaţia o cale de urmat în acest sens?

Dintotdeauna educaţia a fost una dintre cele mai puternice unelte pe care umanitatea a contat pentru a acţiona. Marea problemă cu care ne confruntăm, nu este doar necesitatea unui program educativ mai adecvat, ci faptul că, sub o formă sau alta, toţi cetăţenii lumii ar trebui să se unească într-o armată ecologistă cu o viziune responsabilă asupra convieţuirii în lumea întreagă.

Mare Maestre din Trecut al al Marii Loji din Statul Aguascalientes "EDMUNDO GAMES OROZCO", Evaristo VELASCO, Agenţia de Presă Masonică din România (APMR) vă mulţumeşte pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu.


 
 
 

Masonic Press Agency

Masonic Times

Agencia de Prensa Masónica

DIARIO MASÓNICO

Agência de Imprensa Maçônica