Comisiile prezidenţiale din Statele Unite şi Rusia au discutat despre situaţia Mass Media

joi, 3 martie 2011

Or.'. Boston, Statele Unite ale Americii. Conferinţa a început la ora locală 8:30, iar evenimentul a fost unul de excepţie. Conferinţele au fost găzduite de Biroul Internaţional al Programelor de Informare al Departamentului de Stat, în colaborare cu Centrul Universităţii Harvard pentru Studii Ruseşti şi Eurasiatice.

Printre alţii, la eveniment au participat: Ambasadorul Mikhail Shvydkoy (Trimisul Special al Rusiei pentru Cooperarea Culturală Internaţională), Judith A. McHale (Subsecretarul de Stat pentru Diplomaţie Publică), Mikhail Gusman (Prim Director Ajunct al Agenţiei de Ştiri ITAR-TASS) şi Dawn McCall (Coordonatorul american pentru Biroul Internaţional al Programelor de Informare).

Mikhail Shvydkoy este autorul şi producătorul unui proiect care pune în evidenţă relaţia muzicală din Rusia şi Statele Unite. Muzica anilor '20 şi '30 reunea muzica din România, Rusia, Ungaris şi melodiile israeliene care, ulterior, au devenit cunoscute în Statele Unite. Iniţiativa ambasadorului este una demnă de întreaga consideraţie, pentru efortul depus în numele culturii universale.

În cadrul conferinţei intitulate "Evolving Business of Media" au vorbit Jean M. Prewitt (Independent Film and Television Alliance), Anna Robertson (Yahoo!). În cadrul acestei conferinţe APMR a afirmat faptul că "putem obţine suficientă informaţie de pe internet doar dacă ştim unde să o căutăm". De asemenea, APMR a remarcat faptul că multe companii, chiar dacă se plâng, beneficiază de o publicitate puternică graţie pirateriei.

Agenţia de Presă Masonică din România a afirmat şi faptul că Secretariatul de Comunicaţii al APMR este cel care monitorizează şi culege, 24 din 24 de ore informaţiile din întreaga lume în peste 25 de limbi. De asemenea a afitmat şi faptul că raportul surselor de informaţii a crescut vertiginos în defavoarea surselor deschise.

Agenţia a remarcat şi subliniat ceea ce a spus unul din conferenţiari, şi anume faptul că trebuie să existe un jurnalism profesional şi educat, punctând asupra deontologiei profesionale.

În urma afirmaţiei domnului Mursaliev, conform căreia presa tradiţională se luptă din greu cu noile mijloace de comunicare, APMR a menţionat faptul că Twitter şi Facebook (în condiţii ceteris paribus) au acelaşi impact asemenea primelor ştiri tipărite. "Ambele (media veche şi nouă) sunt parte a aceluiaşi mecanism. Trebuie să şti să le foloseşti în acelaşi timp, ai nevoie de o strategie, o nouă cale de a face strategii de media".

La întrebarea lansată de unul din participanţi cu privire la eforturile depuse de reviste pentru a deveni mai interactive, APMR a răspuns că "există ţări în care revistele au încercat fără succes să transforme publicaţia în una mai interactivă. Majoritatea persoanelor acum citesc pe internet şi nu mai cumpără reviste".

Una din remarcile importante făcute de APMR a fost aceea că: "Noi considerăm că este mai degrabă o criză de creativitate şi nu o competiţie cu noile mijloace de comunicare", întărind astfel ceea ce a spus Nikolay Uskov. APMR a argumentat că se referă la faptul că cele mai importante medii clasice de comunicare (radio şi presa scrisă) chiar dacă realizează studii pentru a-şi reface imaginea duc lipsă de creativitate. APMR a dat exemplu România în acest sens.

La întrebarea adresată de APMR (Mass Media clasică aplică strategii pentru a integra în activitatea los şi noile mijloace de comunicare: jurnalismul pe internet?), răspunsul a fost afirmativ, menţionându-se faptul că unele universităţi din lume au studii de specialitate în acest sens, iar tinerii învaţă aceste aspecte.


 
 
 

Masonic Press Agency

Masonic Times

Agencia de Prensa Masónica

DIARIO MASÓNICO

Agência de Imprensa Maçônica