Marea Lojă a Indiei a sărbătorit Jubileul de Aur (50 de ani)

miercuri, 30 noiembrie 2011

New Delhi, India. Weekend-ul trecut Marea Lojă a Indiei a sărbătorit 50 de ani de la fondarea sa în 1961. Evenimenul a fost marcat de mai multe festivităţi comemorative la care au luat parte mai multe delegaţii masonice. Marea Lojă a Indiei a fost fondată pe 24 noiembrie 1961, fiind cea mai importantă Mare Lojă din Asia de Sud.

Cea mai notabilă prezenţă a fost cea a Fratelui David Kenneth Williamson (Asistent de Mare Maestru), reprezentantul Marii Loji Unite a Angliei. Fostul Preşedinte al Indiei (Abdul Kalam) a fost invitatul de onoarea al Marii Loji.

De asemenea au participat la eveniment delegaţii din mai multe ţări europene şi Thomas Jackson, Secretarul Executiv al Conferinţei Mondiale a Marilor Loji Regulare. Fratele ASUDEO J. MASUREKAR a fost ales în funcţia de Mare Maestru.

Cu ocazia jubileului a fost lansat şi un timbru comemorativ cu elemente masonice. APMR aminteşte faptul că următoarea Conferinţă Mondială va fi organizată de Marea Lojă a Indiei, iar în 2014 de Marea Lojă Naţională din România.


Foto: Ajay Raina


Se amestecă Marele Orient al Franţei şi Marea Lojă a Franţei în afacerile interne ale GLNF?

Paris, Franţa. Marea Lojă Naţională Franceză va organiza pe 3 decembrie Conventul anual. Pe fondul scindării şi a scandalului intern, mai multe Mari loji au retras în ultimele luni de zile recunoaşterea acordată GLNF, ultima dintre acestea fiind Marea Lojă a Lituaniei, aşa cum se arată în comunicatul emis de Fratele Žygintas Būčys, Mare Secretar al Marii Loji din Lituania. În ciuda acestor lucruri, războiul intern a continuat prin scrisoarea emisă de mai mulţi Mari Maeştri Provinciali ai GLF care au "cerut" Marilor Maeştri invitaţi să nu dea curs invitaţiei.


Starea de incertitudine a fost alimentată recent şi de o scrisoare trimisă la Marea Lojă Unită a Angliei, prin care Alain Bauer (fost Mare Maestru al Marelui Orient al Franţei, actualmente consilier al lui Nicolas Sarkozy), Michel Barat (fost Mare Maestru al GLdF) şi Roger Dachez (Preşedinte al Institutului Masonic din Franţa) cer lui Alan Englefield (Mare Cancelar UGLE) să pună capăt situaţiei din Franţa.


Acest document poate reprezenta o imixtiune a celor două obedienţe masonic în afacerile interne ale Marii Loji Naţionale Franceze. APMR reaminteşte faptul că Marile Loji din Africa au semnat anul acesta un document prin care s-au angajat să susţină GLNF.


Supremul Consiliu din Nicaragua sărbătoreşte Jubileul de Aur (50 de ani)

Managua, Nicaragua. Începând din 30 noiembrie şi până în data de 3 decembrie 2011, Supremul Consiliu din Nicaragua sărbătoreşte Jubileul de Aur. Evenimentul este susţinut de Marea Lojă din Nicaragua, condusă de Marele Maestru Juan Jose Medina Vargas.

Roberto Jose Hernandez
Suveran Mare Comandor

Supremul Consiliu din Nicaragua a fost fondat în anul 1961 şi este recunoscut de Supremele Consilii afiliate Supremului Consiliu din Jurisidcţia de Sud a Statelor Unite. În această seară Suveranul Mare Comandor va oferi un cocktail delegaţiilor prezent, urmând ca de mâine, 1 decembrie, să înceapă programul aniversar prin Ţinuta de Gradul 33.

Francmasonii englezi ajută la descoperirea unui nou medicament pentru scleroză

luni, 28 noiembrie 2011

Londra, Regatul Unit. Universitatea din Cambridge a primit în 2010 100.000 de lire sterline din partea fondului de caritate al Francmasonilor de la Marea Lojă Unită a Angliei. Pe 14 noiembrie 2011 a fost anunţat un important succes al cercetărilor cu privire la un nou medicament (alemtuzumab). Medicamentul este menit a ajuta persoanele care suferă de scleroză multiplă.

Marea Lojă din Baja California semnează tratat cu Marea Lojă Simbolică din Paraguay

Tijuana, Mexic. Marea Lojă din Baja California a semnat un Tratat de Recunoaştere cu Marea Lojă Simbolică din Paraguay (GLSP), condusă de Marele Maestru Euclides Acevedo.

Dezbatere asupra Masoneriei americane şi latino-americane în Statele Unite

duminică, 27 noiembrie 2011

Los Angeles, Statele Unite ale Americii. UCLA va găzdui în data de 3 decembrie 2011 o conferinţă internaţională asupra Masoneriei americane şi latino-americane. Conferinţa va fi condusă se două femei: Margaret C. Jacob şi María Eugenia Vázquez Semadeni.


Margaret C. Jacob este profesor de istorie în cadrul UCLA şi unul dintre cei mai renumiţi cercetători ai Masoneriei din lume, specializată în istoria Masoneriei. María Eugenia Vázquez Semadeni este specialist în cultura politică mexicană din secolul al XIX-lea şi în istoria Masoneriei. De asemenea, este una din fondatorii Centrului de Studii asupra Istoriei Masoneriei din Caraibe şi America Latină.


Marea Lojă din Spania şi Ministerul Culturii au semnat un acord

Madrid, Spania. Pe 18 octombrie a fost semnat un acord de colaborare între Marea Lojă a Spaniei şi Ministerul Culturii. Prin acest acord ambele instituţii se angajează în conservarea şi promovarea documentelor masonice istorice din Spania: De asemenea Guvernul Spaniei recunoaşte faptul că Marea Lojă a Spaniei este moştenitoarea masoneriei tradiţionale din regatul spaniol.

Institutul de Studii "Lino Salvini"

Florenţa, Italia. A luat naştere Institutul de Studi LINO SALVINI. Unul dintre cei mai cunoscuţi Mari Maeştri ai Marelui Orient al Italiei este Lino Salvini. Institutul ce-i poartă numele astăzi a fost fondat de Gaetano Tucci şi este condus de Preşedintele Giancarlo Domenichini.


Salvini a devenit Maestru Venerabil al Lojii La Concordia în anul 1962 şi timp de 9 ani a condus Marele Orient al Italiei ca Mare Maestru (1970-1979). Institutul doreşte să promoveze iniţiative de caracter cultural şi social cu scopul divulgării principiilor din care se inspiră omul pentru a se perfecţiona pe sine şi pe semenii săi.

Fratele Dumitru Prunariu lansează astăzi cartea de benzi desenate "Tin Tin pe lună"

vineri, 25 noiembrie 2011

Bucureşti, România. La Târgul Internaţional Gaudeamus, începând cu ora 18:00, astăzi 25 noiembrie 2011 va avea loc lansarea ultimei ediţii a cărţii de benzi desenate "Tin Tin pe lună". Evenimentul va avea loc la standul 201 din cadrul Pavilionului Central de la Romexpo.


Cel care va lansa oficial cartea este Fratele Dumitru Prunariu (membru al Ordinului Templier, al Ritul York şi al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat), primul astronaut român, fost ambasador al României în Federația Rusă şi Președinte al Consiliului de ne-militarizare a spațiului cosmic din cadrul ONU.

Marea Lojă Naţională Franceză (GLNF) a semnat un Tratat de Recunoaştere cu Marea Lojă din Baja California

marți, 22 noiembrie 2011


Tijuana, Mexic. Marea Lojă din Baja California a semnat în acest sfţrşit de săptămână un Tratat de recunoaştere cu Marea Lojă Naţională Franceză (GLNF), condusă de Marele Maestru Francois Stifani.


APMR reaminteşte faptul că GLNF este membru cu drepturi depline al Confederaţiei Masonice Inter-americane, făcând parte din Zona 2 alături de Marele Orient din Haiti, Marea Lojă din Republica Dominicană, Marea Lojă din Puerto Rico şi Marea Lojă din Cuba.


Confederaţia Masonică Inter-americană şi-a încheiat lucrările în Mexic


Tijuana, Mexic. Mexicul a găzduit zilele trecute cel mai important eveniment masonic de la sfţrşitul acestui an. În prima zi a lucrărilor şi conform protocolului, au fost transmise mesajele autorităţilor civile şi ale liderilor organismelor masonice prezente la eveniment. De asemenea au fost stabilite mesele de lucru. Conform agendei oficiale, au fost dezbătute subiecte precum dezvoltarea democratică, solidaritatea socială, progresul social, justiţia socială, statul laic şi securitatea socială.


Într-un interviu acordat în exclusvitate Agenţiei de Presă masonică din România, Marele Secretar al Marii Loji din Baja California, Fratele Miguel Carreño Bahena, vorbea despre importanţa simbolisticii acestui eveniment şi despre importanţa apartenenţei Masonilor la o Mare Lojă Regulară recunoscută ca atare în toate forurile masonice internaţionale, inclusiv în Conferinţa Mondială a Marilor Loji Regulare. APMR aminteşte faptul că Marea Lojă din Baja California a semnat anul acesta la Bucureşti un Tratat de Recunoaştere cu Marea Lojă Naţională din România (MLNR) condusă de Prea Respectabilul Mare Maestru Radu Bălănescu.


În acelaşi interviu Marele Secretar vorbea şi despre universalitatea subiectelor dezbătute de Marii Maeştri şi despre faptul că justiţia şi securitatea socială sunt lucruri pe care Masoneria a căutat mereu să le îmbunătăţească.


Miguel Carreño Bahena a subliniat faptul că această reuniune pregătitoare pentru Adunarea Generală din 2012 din Brazilia a avut succes. Toate subiectele au fost atent analizat şi adoptate de Marile Loji prezente, respectându-se suveranitatea şi independenţa fiecărui membru. În final, acesta a definit CMI ca fiind un "constructor de societăţi".


Romanya Masonik Haber Ajansı - Agenţia de Presă Masonică din România în limba turcă

luni, 21 noiembrie 2011

Bucureşti, România. Astăzi 21 noiembrie, cu ocazia unei zile speciale pentru Agenţia de Presă Masonică din România (APMR), este lansat oficial proiectul RMHA (Romanya Masonik Haber Ajansı), versiunea în limba turcă a APMR. Proiectul a reprezintă o iniţiativă mai veche a Secretarului General al APMR.


Romanya Masonik Haber Ajansı (RMHA) va fi lansată în momentul încheierii lucrărilor necesare dezvoltării noului format în limba turcă. APMR doreşte a sublinia în acest fel importanţa pe care o acordă Masoneriei din Turcia şi tuturor Masonilor vorbitori de limba turcă.

APMR îşi extinde activităţile şi în ţările din lumea lusofonă

duminică, 20 noiembrie 2011

Bucureşti, România. "Importanţa lumii lusofone este foarte mare pentru noi", a declarat astăzi Secretarul General al APMR. Pe 20 noiembrie 2011 Secretariatul General al Agenţiei de Presă Masonică din România a luat decizia de a relansa Jornal Maçônico (primul membru, alături de APMR, care a dus la fondarea Grupului de Presă Masonică din România în august 2009). De asemenea, tot astăzi se începe finalizarea paginii virtuale în limba portugheză a APMR.


"Este o bucurie pentru APMR să-şi poată întinde braţele către Fraţii noştri vorbitori de limbă portugheză. Spaţiul lusofon este atât de mare încât cuprinde Europa, America de Sud, Africa şi Asia. Masonii Portugalia, Brazilia, Capul Verde, Angola, Mozambic, Macau, São Tomé e Príncipe, Guinea-Bissau şi Timorul de Est vor putea citi în curând ştirile APMR în limba portugheză".


Au început lucrările Confederaţiei Masonice Inter-americane

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Tijuana, Mexic. Astăzi au început lucrările Confederaţiei Masonice Inter-americane (CMI) care se desfăşoara în Tijuana, Baja California. Vineri seară au sosit delegaţiile internaţionale care asistă la cel mai important eveniment masonic din America Latină.

La ora locală 9:00 a început sesiunea de deschidere a reuniunii masonice, unde au fost aduse onoruri drapelului naţional al Mexicului, au fost prezentate autorităţile civile prezente, precum şi Marii Maeştri. Tot în deschidere a fost prezentat şi mesajul Primarul municipiului Tijuana (Fratele Carlos Bustamante Anchondo).


Începând cu ora 10:05 au luat cuvântul Marele Maestru Raul Arturo Gomez Mariscal, Romulado Sanchez Solorzano (Preşedinte CMI Zona I), Rafael Aragon Guevara (Secretar Executiv CMI) şi Jorge Valencia Jaramillo (Preşedinte CMI). Ulterior au fost stabilite mesele de lucru, iar Preşedintele CMI a fost cel care a deschis activităţile lucrative ale reuniunii. După închiderea primei sesiuni invitaţii au luat o pauză. În acest moment aceştia se află la masă, urmând a se relua lucrările în câteva minute.


Marele Maestru Luis Riveros Cornejo: "Eu cred în tineri"

miercuri, 16 noiembrie 2011

Santiago, Chile. Marele Maestru al Marii Loji din Chile a acordat ieri un interviu principalului canal de ştiri din Chile. Luis Riveros Cornejo (fostul rector al Universităţii din Chile) şi-a exprimat părerile cu privire la subiectele aflate pe agenda naţională. Acesta a menţionat şi faptul că pe viitor Marea Lojă va invita mai mulţi şefi de stat pentru a dezbate diferite probleme de actualitate, menţionând-o aici şi pe Bachelet.


"Eu cred în tineri", spunea Riveros Cornejo, făcând referire la faptul că aceştia au viziuni pe termen lung. În aceeaşi ordinei de idei Marele Maestru declara şi faptul că "Una din probleme este că nu i-am întrebat pe tineri ce vrem". În ceea ce priveşte problemele aflate pe agenda clasei politice din Chile, Riveros Cornejo a spus: "Marile teme de viitor şi ce fel de educaţie vrem pentru viitor sunt absente".


UGLE şi GLNF şi-au anunţat prezenţa în Tijuana

Tijuana, Mexic. Pe durata sesiunilor Confederaţiei Masonice Inter-americane vor fi dezbătute subiecte de actualitate precum dezvoltarea democratică, solidaritatea socială, progresul social, justiţia socială, statul laic şi securitatea socială. La eveniment va participa Marea Lojă Unită a Angliei, Marea Lojă Naţională Franceză (GLNF) şi Thomas Jackson. Mai multe informaţii despre desfăşurarea lucrărilor CMI puteţi găsi aici.


Marele Orient al Italiei sare în ajutorul sinistraţilor italieni

Milano, Italia. Marele Orient al Italiei a instituit un fond de ajutor pentru cetăţenii afectaţi de inundaţiile din Toscana şi Liguria. Astfel, Gustavo Raffi dovedeşte din nou solidaritatea istorică a Marelui Orient cu poporul italian.

Concert de Crăciun în Freemasons' Hall din Scoţia

Edinburgh, Regatul Unit. Pe 11 decembrie 2011 Corul Phoenix din Glasgow va cânta în cadrul Concertului de Crăciun. Evenimentul se va desfăşura în Freemasons' Hall şi este susţinut de Marea Lojă a Scoţiei.

GOIÂNIA - Al doilea Marş Masonic împotriva corupţiei

Al doilea Marş Masonic împotriva corupţiei

Goiânia, Brazilia. Al doilea Marş Masonic împotriva corupţiei a avuc loc pe 15 noiembrie în Brazilia, o zi importantă în istoria Masoneriei braziliene dat fiind faptul că pe 15 noiembrie a fost Proclamată Republica. Marşul a avut loc în mai multe capitale din statele braziliene.


În Goias au luat parte Masonii din Marea Lojă şi din Marele Orient, conduşi de cei doi Mari Maeştri: Ruy Rocha şi Barbosa Nunes. De asemenea, au participat şi reprezentanţii Ministerului Public, Ordinului Avocaţilor din Brazilia, sindicate, studenţi, Poliţia Federală şi reprezentanţi ai diferitelor culte religioase.

Masonii din America Latină se reunesc în Mexic pentru Adunarea Generală CMI 2011

marți, 15 noiembrie 2011

Tijuana, Mexic. În perioada 17-20 noiembrie 2011 va avea loc Reuniunea preparatorie a Adunării Generale a CMI (Confederaţia Masonică Inter-americană). Evenimentul este organizat de Marea Lojă din Baja California şi promovat de APMR pe întreaga durată a desfăşurării lucrărilor.

Dr. Raúl Arturo Gómez Mariscal
Mare Maestru Baja California

Reuniunea de această săptămână este una pregătitoare celei din 2012 care va avea loc în Brazilia. Anul acesta şi-au anunţat prezenţa în Tijuana Secretarul Executiv (Rafael Aragón Guevara), Preşedintele CMI (Jorge Valencia Jaramillo) şi Preşedintele Zonei I a CMI (Romualdo Sánchez Solórzano).


Piramidele din Egipt au fost închise în această seară de frica unor ritualuri masonice

vineri, 11 noiembrie 2011

Cairo, Egipt. Conform Cancelariei pentru Afaceri Externe a APMR, astăzi era programat un Concert Masonic care urma să aibe loc pe platoul de la Gizeh, lângă Marea Piramidă a lui Kufu. Oficialităţile de la Cairo au adoptat o decizie relativ bizară cu privire la închiderea piramidelor pentru a fi evitată practicarea de ritualuri masonice şi pentru a evita inclusiv concertul programat.


Cu toate acestea în procesul închiderii piramidelor sunt implicate mai multe instituţii egiptene: Departamentul de Arheologie Faraonică, Supremul Consiliu al Antichităţilor şi Ministerul de Interne. Mai multe organizaţii egiptene (printre care şi Frăţia Musulmană) au protestat, respingând posibilitatea desfăşurării vreunui ritual masonic în piramide. Supremul Consiliu al Antichităţilor şi Guvernul de la Gizeh au confirmat faptul că întreaga ceremonie masonică a fost anulată, dar că piramidele rămân momentan închise.


Masoni din Marele Orient se opun lui Nicolas Sarkozy

Paris, Franţa. În octombrie, Loja Combat, jurisdciţionată Marelui Orient al Franţei, a emis o scrisoare deschisă către toate Lojile care doreau să-l invite pe Nicolas Sarkozy (pe numele său complet Nicolas Paul Stéphane Sarkozy de Nagy-Bocsa), Preşedintele Franţei, Co-Principe al Principatului Andorra şi Maestru al Legiunii de Onoare, la dezbaterile organizate de GOdF.



Masonii din Loja Combat declarau public opoziţia lor faţă de participarea lui Sarkozy la aceste dezbateri, nedorind ca preşedintele ţării să fie invitat pe Rue Cadet. Un reportaj complet a fost publicat în ediţia de astăzi a Jurnalului Masonic.

Reuniunea preparatorie a Confederaţiei Masonice Inter-americane - 2011, Tijuana, Baja California, Mexic

miercuri, 9 noiembrie 2011

Zvonuri cu privire la o nouă politică masonică: un membru al UGLE soseşte la Templul din Paris al Marelui Orient al Franţei

Paris, Franţa. În această seară la Paris, la ora 21:00, ora României, va avea loc un eveniment istoric, aşa cum este prezentat de membrii Marelui Orient al Franţei. Este vorba despre vizita Fratelui Julian Rees de la Marea Lojă Unită a Angliei, un apropiat al Lordului Compton.


Julian Rees va vorbi despre "Calea spirituală a Francmasonului", în cadrul unei analize comparate cu privire la convergenţă. Invitaţia a fost făcută de Loja l'Internationale, iar Marele Maestru Guy Arcizet şi-a anunţat personal prezenţa la acest eveniment masonic, alături de Marele Maestru Adjunct Jean-Pierre Tandin. Jurnalul Masonic a publicat în amplu reportaj în ediţia sa de astăzi.


Centrul Ritului Scoţian din Fort Wayne este cumparat de Universitatea locală

duminică, 6 noiembrie 2011

Fort Wayne, Statele Unite ale Americii. Universitatea Sfântul Francisc din statul american Indiana a anunţat ieri opinia publică asupra faptului că a achiziţionat Centrul Ritului Scoţian. Confrom comunicatului emis, Universitatea informează că locaţi a fost folosită de-a lungul timpului pentru evenimente sociale precum baluri şi ceremonii de absolvire.

Prinţul Charles a atras atenţia astăzi prin culorile cravatei sale: roşu, galben şi albastru

vineri, 4 noiembrie 2011

Johannesburg, Africa de Sud. Moştenitorul Coroanei Britanice, Prinţul Charles (nepotul Marelui Maestru al UGLE) a sosit astăzi în Africa de Sud pentru o vizită de trei zile înainte de a ajunge în Tanzania. Ţinuta vestimentară a Prinţului Charles a atras atenţia astăzi prin culorile cravatei sale: roşu, galben şi albastru (culorile drapelului naţional al României). Afinitatea Prinţului pentru peisajele naturale şi virgine ale României este cunoscută în întreaga lume, iar acţiunile sale de promovare a României nu mai sunt o noutate.


Prinţul Charles şi Marele Maestru din Gabon au discutat despre problematica încălzirii globale

Londra, Regatul Unit. În data de 27 octombrie 2011, Prinţul Charles (nepotul Marelui Maestru al Marii Loji Unite a Angliei) a avut o întâlnire cu Preşedintele Gabonului, Ali Bongo (Mare Maestru al Marii Loji din Gabon). Invitaţia a fost lansată de Prinţul moştenitor al Coroanei Britanice.


Reportajul complet poate fi citit în ediţia de azi a PMI Salvează Planeta.


"Criza valorilor" este principala preocupare a Masonilor spanioli, arată sondajul de opinie realizat de GLE

Madrid, Spania. Marea Lojă a Spaniei a relizat un sondaj de opinie în încercarea sa de deschidere în faţa societăţii profane din Spania. Conform sondajului de opinie şi spre deosebire de societatea spaniolă care se declară catolică în proporţie de 70,1%, în marea lor parte Masonii spanioli se declară spirituali (35,4%) şi creştini (32%). Doar 11,6% se declară catolici.

Cu privire la orientarea politică, 23,8% se consideră liberali, 15,6% conservatori şi 16,3% social-democraţi. Principala preocupare a Fraţilor spanioli este "criza de valori" (43,8%), 25,8% considerând ca această problemă este valabilă şi în cazul Spaniei.


Trebuie menţionat faptul că la sondaj au răspuns doar 31,4% din Masonii intervievaţi în perioada 26 septembrie, 12 octombrie 2011. Sondajul are o marjă de eroare de 3,3%.


Sarkozy, Obama, Cameron şi Berlusconi la G20

joi, 3 noiembrie 2011

Cannes, Franţa. Astăzi a început reuniunea la nivel înalt a liderilor G20. La eveniment au participat, printre alţii, şi Preşedintele Obama, care a fost întâmpinat călduros de Preşedintele Sarkozy şi de mulţimea adunată în faţa sediului reuniunii. De asemenea, au mai luat parte şi Silvio Berlusconi, Felipe Calderon, Jose Manuel Barroso, Stephen Harper, David Cameron şi Herman van Rompuy (foto).

Masonii mexicani au dezbătut situaţia actuală din Mexic

miercuri, 2 noiembrie 2011

Chihuahua, Mexic. Conform Diario Masónico, Marea Lojă din Chihuahua a organizat sâmbătă o reuniune cu Marile Loji ale Confederaţiei Marilor Loji Regulare din Statele Unite Mexicane. La eveniment au participat Marii Maeştri din Zacatecas, Aguascalientes, Durango şi din Chihuahua, împreună cu Secretarul Executiv al Confederaţiei (Javier Muñoz), reprezentându-l pe Preşedintele Felipe Vitela Mora.


Marele Maestru gazdă, doctorul Fernando Martínez Acosta, a informat asupra faptului că au fost constituite trei mese de lucru cu următoarele tematici: analiza mecanismelor de comunicaţie între Marile Loji din ţară; examinarea şi punerea în acţiune a diferitelor acorduri emanate din cele mai recente consilii masonice naţionale; situaţia politică, economică şi socială a ţării.


MLNaR a decis: "Excluderea fostului Mare Maestru Viorel Dănacu"

marți, 1 noiembrie 2011

Bucureşti, România. Conform comunicatului emis de MLNaR pe 1 noiembrie, Viorel Dănacu, primul Mare Maestru al MLNaR (unul din principalii fondatori ai acestei Obedienţe, alături de Nicu Filip) a fost expulzat oficial din Marea Lojă. De asemenea se menţionează şi faptul că la eveniment au participat delegaţii masonice din Europa.

 
 
 

Masonic Press Agency

Masonic Times

Agencia de Prensa Masónica

DIARIO MASÓNICO

Agência de Imprensa Maçônica