EXCLUSIV | Ultimul interviu înainte de alegeri cu Hernando Osorio Rico, candidat la funcţia de Secretar Executiv al CMI

sâmbătă, 7 aprilie 2012

În ultimul interviu am văzut şi înţeles diferitele puncte din programul de guvernare al fiecărui candidat. Acum dorim să completăm acest interviu cu alte câteva întrebări adiţionale şi ceva mai tehnice.

Eu vă mulţumesc pentru această a doua oportunitate de a-mi exprima punctele de vedere asupra unei problematici de actualitate pentru comunitate, în general, şi perpetuă pentru Masoneria Universală. Pe de altă parte cred că este cea mai bună formă pentru a-i ajuta pe Prea Respectabilii Mari Maeştri să aleagă noul Secretar Executiv al CMI, înţelegând aici că fiecare dintre ei are dreptul de a ocupa această funcţie importantă şi că cel ales, cu siguranţă, va avea ajutorul celorlalţi.


Marea Lojă Unită a Angliei a anunţat decizia de a se deschide oficial lumii profane. UGLE are un program şi o strategie de atins în următorii cinci ani şi care trebuie să continue după aceea. Ce părere aveţi despre noua strategie a UGLE? Cum vi se pare ideea necesităţii transparenţei Masoneriei?

Instituţia noastră în mod tradiţional se arată lumii ca o instituţie discretă şi care, în mod evident, are secrete care nu afectează în niciun fel lumea profană, cum ar fi păstrarea în secret a avansurilor ştiinţifice sau altă situaţie care este de interes pentru comunitate.

Strategia de comunicare pentru a construi masoneria celui de-al treilea mileniu este produsul unui studiu realizat cu foarte multă rigoare ştiinţifică. De aceea trebuie să ţinem cont de această strategie şi să profităm de ceea ce ne spune pentru a o aplica pe cât posibil în contextul nostru.

Ceea ce trebuie continuat după acest succes trebuie să fie întărirea masoneriei în lume şi în mod special în contextul latino-american.

Am observat că acordul cu OSA este un punct important pe agenda dumneavoastră. Vă gândiţi la posibilitatea de a face acorduri cu UNASUR (această Uniune Europeană a Americii de Sud)?

Pentru CMI este de maximă importanţă ajutorul pe care-l pot aduce toate organismele internaţionale create pentru a favoriza comunitatea. Iluminat de această filosofie, Secretarul Executiv al CMI trebuie să includă în agenda sa întărirea activităţilor care se pot realiza în contextul acordului cu OSA. Bazându-ne pe această experienţă trebuie să încercăm să facem noi acorduri cu celelalte organisme internaţionale care pot favoriza obiectivele filantropice ale masoneriei ibero-americane.

Având în vedere că CMI are un caracter ibero-american, viitorul Secretar Executiv al CMI consideră evidentă o relaţie activă în viitorul apropiat cu Organizaţia Statelor Ibero-americane în ceea ce priveşte proiectele sale?

Raspunsul este indiscutabil da. Trebuie să existe o relaţie activă cu Organizaţia Statelor Ibero-americane în ceea ce priveşte proiectele sociale, în mod special în tot ceea ce are de aface cu sprijinul acestor organizaţii la protecţia drepturilor omului.

Următorul Secretar Executiv va avea în obligaţiile sale pregătirea de proiecte care pot fi susţinute de organizaţiile internaţionale în favoarea comunităţilor nevoiaşe, proiecte ce trebuie implementate de Marile Loji care au influenţă în acele comunităţi. În alte cuvinte, Secretariatul Executiv trebuie să lucreze la deschiderea porţilor Marilor Loji pentru a fi atinse obiectivele masoneriei universale.

Un alt subiect important este traficul de droguri şi consumul de droguri în special la nivelul tinerilor. OSA a emis ultimul Raport cu privire la Consumul de Droguri în Americi. După cum puteţi observa, în raport se vorbeşte despre faptul că “informaţia trebuie să fie un element central în luarea deciziilor asupra politicilor asupra drogurilor”. APMR ştie că Masoneria din Brazilia (CMSB şi GOB - Maçonaria Contra as Drogas) are un program de combatere şi prevenire a consumului de droguri. Dar ce se întâmplă în Columbia şi Mexic cu privire la acest lucru? Ştim că sunt ţări unde tinerii sunt expuşi acestui pericol. Poate viitorul Secretar Executiv al CMI să facă din programul brazilian unul de caracter latino-american?

Raportul OSA asupra consumului de droguri este unul dramatic şi ne invită să ne oferim concursul pentru a ne oferi ajutorul tinerilor ce se află în faţa acestui flagel periculos. Masoneria trebuie să-şi asume acest angajament în faţa tinerilor noştri care sunt viitorul nostru şi care, prin poziţia lor sunt expuşi acestui pericol.

Viitorul Secretar Executiv al CMI poate, cu ajutorul organismelor internaţionale interesate în a contribui la soluţionarea acestei probleme, să transforme programul brazilian în unul de caracter latino-american. Pentru acest lucru va trebui să contăm pe sprijinul Marilor Loji din diferitele ţări şi, în mod natural, pe resursele ce pot fi gestionate pentru a implementa acest tip de programe.

Tinerii sunt viitorul umanităţii şi... al Masoneriei. În America Latină există două organizaţii, printre altele, care se dedică tinerilor şi educaţiei: Organizaşia Ibero-americană de Tineret şi Organizaţia Statelor Ibero-americane. În ceea ce priveşte tinerii, credeţi că “Metas Educativas 2021” poate fi un program viabil pentru CMI? Care este rolul tinerilor în Masoneria de azi şi mâine în viziunea dumneavoastră ca posibil Secretar Executiv al CMI?

Scopurile educative 2021 sunt un important efort pentru tineretul ibero-american în acest mileniu. Este un pariu important cu educaţia şi calitatea educaţiei pentru tineri. Programul are scopuri ambiţioase care pleacă de la formarea tânărului şi ajunge până la tânărul adult al societăţii, având un caracter integral. Acesta este tânărul de care are nevoie societatea noastră. Ţinând cont de faptul că în programul nostru am acordat mare importanţă educaţiei, atât masonice, cât şi profane, cred că este viabil ca CMI să se implice în aceste scopuri educative.

Rolul tinerilor în masonerie corespunde cu rolul pe care îl au ei în societate în general. Sunt viitorul nostru. De aceea este angajamentul nostru a-i ghida şi educa în mod adecvat. Fără tinerii noştri societatea nu va avea viitor. Nici Masoneria nu va avea.

Domnilor, Fraţilor, vă mulţumim pentru amabilitatea de a ne acorda acest al doilea interviu şi ne exprimăm dorinţa ca indiferent cine va fi ales, cel care va f ales să gândească că prin cultură, educaţie şi tineri se construieşte viitorul şi identitatea unei organizaţii, unei societăţi, unei naţiuni şi a Umanităţii.

De asemenea, vă mulţumesc pentru şansa acordată pentru a-mi exprima conceptele prin intermediul acestui important instrument media de comunicare masonică. În orice caz, indiferent că voi fi sau nu ales Secretar Executiv, o să fiu mereu atent să lucrez în favoarea CMI, a Masoneriei în general şi a diferitelor organisme masonice care sunt interesate în dezvoltarea obiectivelor noastre filantropice.


 
 
 

Masonic Press Agency

Masonic Times

Agencia de Prensa Masónica

DIARIO MASÓNICO

Agência de Imprensa Maçônica