Fondatorul IMNA poartă discuţii cu Înalţi Demnitari Masonici din Mexic

vineri, 12 iunie 2009

După eşecul negocierilor pentru expansiunea în Grecia a structurilor IMNA, pe care Agenţia de Presă Masonică le-a susţinut ca urmare a faptului că Grecia urmează a fi parte din Spaţiul Informativ Masonic Mediteranean, Fondatorul IMNA a iniţiat, în această săptămână, la cererea unor Înalţi Demnitari Masonici din Mexic, discuţii cu privire la intrarea oficială în Mexic şi extinderea structurilor IMNA acolo, cel puţin la nivel informal.
În cursul zilei de ieri, 11 iunie 2009 e.:v.:, reprezentantul mexican a trimis Diario Masonico Marea Cartă Patentă şi Marele Tablou al Obedienţei, pentru a dovedi Fratelui regularitatea acestora. Fondatorul IMNA a luat act de acest lucru şi va analiza posibilitatea de a lua în calcul o avansare a planurilor pentru Republica Mexicană. Este vorba despre o Obedienţă cu aproximativ 1.000 de membrii şi 60 de Respectabile Loji. În prezent, în Mexic, negocierile se duc în statele Quintana Roo, Queretaro şi San Luis Potosi, atât cu Puteri Masonice Conservatoare, cât şi Liberale.

 
 
 

Masonic Press Agency

Masonic Times

Agencia de Prensa Masónica

DIARIO MASÓNICO

Agência de Imprensa Maçônica