Postări
Fără îndoială, lucrările numeroşilor cercetători, scriitori masoni sau nu, planşe de arhitectură au fost consacrate acestui subiect. Pe vremea când Dumnezeu a fost declarat primul mason, Arganghelul Mihai, primul Mare Maestru, data de construcţie a Turnului Babel, ca data de construcţie a Templului din Ierusalim, publicarea Constituţiilor lui Anderson ... Ar trebui de altfel, să vorbim despre Masonerii, pentru că acestea derivă toate din dorinţele omului de a descoperi raţiunea însăşi a existenţei sale, căutarea filosofică şi ezoterică neavând alt scop decât să se apropie de răspunsul la frământările sale.
Dacă ne raportăm la istoria omenirii, vom observa că India, ca şi alte ţări din Extremul Orient, este sursa tuturor religiilor, culturilor, ştiinţelor şi filosofiei. Prin migrarea în Vest, toate aceste culturi şi religii, într-o manieră mai mult sau mai puţin dezvoltată, au ajuns în Egipt, apoi în Grecia, apoi la Roma. Misterele lui Isis şi Osiris din Egipt au fost trasnsportate în Grecia unde Orfeu le-a implantat la Samotrace şi Triptolem la Eleusis. Dar de fapt, în fiecare cultură regăsim prevalenţa unei elite de preoţi intermediari în faţa divinităţilor, consilieri şi ghizi ai popoarelor. Ei constituiau şi memoria popoarelor, evenimentelor, doctrinelor, ştiinţelor, descoperirilor pe care şi le comunicau între ei. Şi pentru a comunica cu poporul ignorant şi analfabet, pentru a înţelege elementele dificile, acesşti foloseau deja simbolurile.
Nu putem decât să fim surprinşi de similitudinile simbolice dintre călătoriile de iniţiere care sunt ale noastre şi de descinderea în infernuri ale mitologiei antice: traversarea lacului Akeron cu Karon înconjurat de lătratul şi urletul câinilor, de fantome hidoase, frica de câinele Cerber ... şi tot ce a fost inventat pentru a pune la încercare nervii iniţiaţilor. Jarul şi flăcările celui ce vrea să fie ridicat la rangul zeilor trebuie mai întâi să treacă prin foc pentru a-l purifica de tot ce îl leagă de pământ. Coborârea în infern, înseamnă deci, iniţierea în mistere.
Fondarea Colegiilor de Constructori de către Numa Pompilius în 715 î.Ch. funcţiona la început sub numele de Colegiul Artizanilor, aflat sub supravegherea colegiilor de arhitecţi. Acesta din urmă era de altfel cunoscut sub denumirea de „Fraternitates”. Mulţi dintre membrii săi proveneau din Siria, Egipt, Persia. Aceştia deţineau exclusivitatea asupra construirii de edificii publice şi temple. Pe de altă parte, ei aveau propriile reguli judiciare şi se bucurau de o scutire a impozitelor faţă de oraşe şi state. Însoţind legiunile în deplasarea lor prin toată Europa, ei răspândeau obiceiurile şi culturile romane.
Ei au construit nu numai campamente, dar şi apeducte, castele şi oraşe: în Anglia, „Eboracum” numit York avea să capete o importanţă deosebită în istoria Francmasoneriei. Deseori, îşi ţineau reuniunile în mănăstiri, iar dacă Maestrul sau Supraveghetorul Lojii erau călugări, li se adresau cu Worshipful Brother sau Worshipful Master, denumiri ce ne-au rămas până azi.
Prin urmare, ei acompaniau cruciaţii şi Templierii pentru a construi castele şi biserici fortificate, care atestă şi în prezent trecerea acestora.
Dar în cea de-a doua parte a secolului al XIV-lea şi începutul celui de-al XV-lea, libertăţile şi autonomia corporaţiilor care dobândeau o importanţă din ce în ce mai mare, a început să deranjeze puterile ecleziastice şi puterile temporare din Europa. Anumite confrerii au fost forţate la exil, Ghildele Flamande şi Germane şi-au găsit refugiu în Scoţia. După dizolvarea Ordinului lor în 1312, Templierii s-au împrăştiat în Europa, alţii şi-au găsit refugiul în confrerii profesionale. Apoi, au fost constrânse la un exod masiv către Scoţia, găsind refugiu pe lângă Regele Robert Bruce. Prin urmare, Scoţia a devenit un centru masonic foarte important. Din punct de vedere social, politic şi religios, toleranţa domina această regiune. Procesele verbale ale Lojii Mary’s Chapel descind din 1599, iar Loja Abaţiei din Kilwinning distribuia în 1808 carte şi alte documente. Marele Maestru al Scoţiei, din 1439 până în 1628 trebuie să fi fost din punct de vedere patrimonial, familia Rosselyn Saint Clair.
„Vechile îndatoriri”, Edictul din Rotari (643) apoi manuscrisele din Regis (apx. 1390), din Cook (1410), din Shaw (1598) au fixat regulamentele acestor confrerii. Aceste „Vechi îndatoriri”, fac parte din obligaţiile Franc-Masonilor şi astăzi, fără să fie specificat în mod exact ce trebuie să respecte.
Pe continent, În Franţa, Italia, Germania, Spania, Portugalia, confreriile profesionale au cunoscut o dezvoltare importantă, sub denumirea de corporaţii sau Fraţii ai Sf. Ioan. Diverse privilegii le-au fost acordate. Documente precum Carta din Koln în 1535, apoi „Statutele şi Regulamentele Fraternităţii tăietorilor de piatră din Strasbourg”, în 1464, au definit doctrinele şi regulamentele acestor comunităţi. Să notăm că existau încă din secolul al XV-lea în Europa cinci mari Loji, la Koln, Strasbourg, Viena, Zurich şi Magdeburg. Fiecare îşi avea propria jurisdicţie şi sistem judiciar şi erau suverane şi independente.
În acest timp în Anglia, corporaţiile lucrau în secret pentru a restabili tronul distrus de Cromwell. Masonii „onorifici” care fuseseră acceptaţi în aceste corporaţii, erau, mai ales, persoane influente şi pro Carol al II-lea, care la rândul său avea să devină „mason acceptat”. De altfel, ascensiunea sa la tron a fost sprijinită de masoni, el conferind Francmasoneriei titlul de Artă Regală. Totuşi, după aşezarea ultimei cărămizi la Catedrala Sf. Paul, lucrarea masonilor operarivi părea să se fi terminat la Londra şi ca atare, numărul lor continua să se micşoreze. Dar Loja Sf. Paul, numită aşa deoarece îşi avea ţinutele în curtea Catedralei, dorind să perpetueze acţiunea profund umanitară prin ceremonii alegorice şi simbolice, luă hotărârea următoare:
„Că acest privilegiu al Masoneriei să nu mai fie conferit masonilor operativi, ci oamneilor liberi, de orice profesiune, dacă aceştia sunt acceptaţi şi iniţiaţi în rîndurile fraternităţii, în mod regular”.
Această decizie avea să schimbe în întregime imaginea aşa-zisei Masonerii şi să o transforme în ceea ce este ea astăzi. Şi aceasta, în ciuda opoziţiei Marelui Maestru Sir Christopher Wren, care avea să moară în 1716. Începând de atunci, unirea celor patru Loji din Londra şi Westminster, după unii doar un «pot-house companionship» (tavernă masonică) putea în sfârşit să aibă loc, având ca principal obiectiv pe de o parte, alegerea unui nou Mare Maestru, iar pe de altă parte, detaşarea de Loja de York. Unirea se va face în iunie 1717, iar Marele Maestru ales va fi Antoine Sayers, căruia îi va urma George Payne, apoi Théophile Desaguliers, doctor în drept şi publicist, fiul unor emigranţi protestanţi din La Rochelle. James Anderson care oficia într-o biserică prezbiteriană din Scoţia este însărcinat să adune toate documentele vechi cu privire la Fraternitate. Cu siguranţă că mai multe persoane au intervenit în redactarea acestor “Constituţii”, mai ales Théophile Desaguliers, George Payne şi Isaac Newton, care era ca şi Desaguliers, membru al “Royal Society of London for improving Natural Knowledge”. Citind acest text, rămâi uimit de cât de bine au putut să prevadă aceşti autori dezvoltarea universală a Masoneriei. Într-adevăr, cuvintele alese cu rigoare şi precizie din primele trei articole nu lasă loc nici unei îndoieli cu privire la aplicarea lor universală. Aceste Constituţii reprezintă fundamentul Masoneriei simbolice a primelor trei grade, care sunt respectate în majoritatea Marilor Loji. Ele sunt bazele indiscutabile ale legilor pe care orice mason trebuie să le accepte şi să jure că le respectă.
Dar, nu este potrivit să considerăm această dată ca fiind aceea a întemeierii spontane a unei ideologii: Francmasoneria exista atât în Anglia, cât şi pe continent, cu precădere în Franţa, Germania şi în alte ţări din Europa cu mult înaintea acestei date.
Marea Lojă din Anglia, cu ocazia Conventului de unificare a “Modernilor” şi “Tradiţionaliştilor” a hotărât adoptarea unei Constituţii diferite, prin modificarea termenilor din primele două articole ale Constituţiei lui Anderson. Acest fapt, ca şi luarea unor măsuri ulterioare de către Marea Lojă Unită din Anglia aveau să genereze numeroase divizări în sânul Masoneriei universale şi chiar să pună sub semnul întrebării deviza confreriilor şi Francmasoneriei pe cale de a se naşte: Libertate, Egalitate, Fraternitae.
Evoluţia temporală a masoneriei avea să ducă inevitabil la exagerări cu privire la ultimele grade şi la dorinţa Fraţilor de a fi ridicaţi la un grad superior, precum şi numai puţin la spiritul elitist al unora care vroiau să fie separaţi de ceilalţi. Se impunea deci crearea unei continuări pentru cele trei grade deja existente.
Astfel că în Anglia, aşa-numitele „Side Degrees” aveau să îşi găsească o justificare odată cu gradele succesive, dintre care cel mai important este Ordinul Suprem al Arcei Regale din Ierusalim.
Pe continent şi anume în Franţa, Francmasoneria se transformă şi devine cu adevărat iniţiatică, primind denumirea de Scoţiană, şi răspândindu-se în întreaga Europă. Drept urmare, în 1761, Etienne Morin va primi o Patentă de la Marele Orient din Paris, care îi va permite să constituie Loji şi să stabilească peste tot unde va găsi de cuviinţă, Perfecta şi Sublima Masonerie. Deşi această Patentă a dat loc unor controverse, este limpede totuşi că prin acţiunea sa, Morin a răspândit Gradele Înalte Franceze în insule şi mai ales la Saint Domingue, Martinica şi Jamaica. Apoi prin Franken, Delahogue şi Grasse Tilly, masoneria „scoţiană” avea să se implanteze în America de Nord şi anume la Kingstone. Din această perioadă datează probabil Constituţiile aşa numite „din 1762”. Ritul se limita pe atunci la 25 de grade.
Prin 1770, în acelaşi oraş, Morin întemeiază un Consistoriu al Sublimilor Prinţi ai Secretului Regal. Iar Grasse Tilly fondează aici Marele Consiliu pentru Indiile Occidentale.
Întors în America, după ce fusese alungat de revolta sclavilor, Grasse Tilly şi Delahogue înfiinşează în 1801, Supremul Consiliu al Statelor Unite. Este uimitor să constaţi că într-o Americă pe cale de a se naşte, acest Suprem Consiliu este constituit din 11 Masoni provenind din 6 ţări diferite. Este un mod de a manifesta vocaţia sa universalistă încă de la început. Istoria avea să dovedească încă o dată, că oamenii nu au ştiut să respecte ceea ce au stabilit Constituţiile. Supremele Consilii trebuiau să fie independente şi suverane în ţările supuse jurisdicţiei lor: o dată în plus, unitatea masoneriei universale avea să sufere divizări, ca şi în cazul semnificaţiei profunde a devizei Libertate, Egalitate, Fraternitate.
Este în general admis că Ritul de 25 de grade a fost adoptat la Charleston şi că după aceea, prin diverse intervenţii şi adăugiri, a devenit Ritul de 33 de grade, care se practică şi astăzi sub denumirea de Ritul Scoţian Antic şi Acceptat.
Revenit în Europa, Grasse Tilly a înfiinţat succesiv Supremul Consiliu al Franţei în 1804, Supremul Consiliu al Italiei în 1805, Supremul Consiliu al Spaniei ăn 1811, Supremul Consiliu al Belgiei, în 1817.
Ritul Scoţian Antic şi Acceptat are acum 33 de grade. el este guvernat de Marile Constituţii din 1786, care se presupune a fi fost edictate de Frederic al II-lea, care acţiona în calitate de Suveran Mare Comandor. Acestea erau chiar Constituţiile date de Grasse Tilly Supremelor Consilii pe care el le-a instalat în mai multe ţări din Europa. Cartea Constituţiilor conţine textele Constituţiilor din 1762, urmate de Constituţiile din 1786 şi textul Noilor Institute Secrete şi Baze Fundamentale ale anticii şi prea-respectabilei societăţi a vechilor francmasoni uniţi, cuprinzând 19 alineate şi semnate „Frederic”.
În 1875, un Convent Universal al tuturoro Supremelor Consilii de Rit Scoţian Antic şi Acceptat avea să fie organizat la Lausanne „pentru a armoniza textul Marilor Constituţii din 1786 şi al Ritualurilor Ordinului cu exigenţele legitime ale civilizaţiei moderne”. De fapt, numai 9 Supreme Consilii au răspuns invitaţiei.
Acest Convent se deschide pe 6 septembrie 1875 şi se încheie pe 22 septembrie 1875 cu un text de 22 de Articole, un Manifest şi o Declaraţie de principii. Cele XVII Articole ale Constituţiilor din 1786 sunt concentrate în XVI Articole. Toate documentele au fost semnate de cele 9 delegaţii ale Supremelor Consilii.
Pentru ca textele să devină aplicabile trebuia ca fiecare delegat să obţină acordul Consiliului său Suprem, ceea ce nu a fost cazul. Din această cauză, un anumit număr de Supreme Consilii au aplicat şi continuă să aplice aceste modificări, continuând să ignore altele, în numele suveranităţii lor.
Iată cum, probabil, s-a născut Francmasoneria şi cum a evoluat ea până astăzi. Numeroase texte au analizat evoluţia Masoneriei şi fenomenle istorice variate care au influenţat-o. Ca atare, fiecare e liber să îşi găsească aici propriul Adevăr. Obiectivul iniţial de a perfecţiona omul ca individ pentru a perfecţiona societatea omenească a fost prezent în obiectivele tuturor Lojilor.
Un Venerabil Maestru...
