Accra, Ghana. Timp d etrei zile, săptămâna trecută, au avut loc festivităţi pentru a marca instalarea unui nou Mare Maestru în Ghana. Înainte de evenimentele masonice a fost organizată p conferinţă despre cancerul la prostată la care au participat peste 170 de persoane.
Ceremonia de instalare a avut loc pe 11 mai 2013, dimineaţa, după care a avut loc un banchet masonic la care au participat 750 de persoane. Printre Fraţi a fost şi Thomas Jackson, Secretarul Executiv al Conferinţei Mondiale.
Discursul Marelui Maestru a arătat tuturor celor prezenţi faptul că o eră a schimbărilor vine şi, împreună cu aceasta, un drum mai bun pentru dezvoltarea Masoneriei ghaneze. Şi-a închis discursul spunând: "Mulţumesc Masonerie!".
În cea de-a treia zi, dimineaţa, Fraţii ghanezi conduşi de noul lor Mare Maestru au participat la o slujbă religioasă de mulţumire la Biserica Anglicană a Universităţii din Ghana. Ceremonia religioasă a fost condusă de Episcopul Accrei, Daniel Torto.