Bucureşti, România. În perioada 14-18 mai 2014 va avea loc a XIII-a Conferinţă Mondială a Marilor Loji. Cea mai mare reuniune masonică organizată vreodată în Europa Centrală de Est şi de Sud-Est va avea loc în România. Evenimentul este găzduit de Marea Lojă Naţională din România. În data de 17 mai 2014, Marele Maestru Radu Bălănescu va preda funcţia de Preşedinte Executiv al Conferinţei Mondiale Marelui Maestru din California.
La eveniment vor participa delegaţii Europa, America de Nord şi de Sud, Asia şi Africa. Ultima reuniune a avut loc în India. România a primit dreptul de a organiza acest eveniment în anul 2011, în Columbia, atunci când a câştigat în faţa Rusiei.
Mai multe informaţii cu privire la acest eveniment vor fi publicate în zilele următoare şi săptămâna viitoare.