Preşedintele Israelului l-a primit în vizită pe Marele Maestru al Marii Loji din Israel

luni, 12 septembrie 2016

Tel Aviv, Israel. În data de 10 noiembrie 2015, o delegaţie a Marii Loji a Statului Israel a fost primită de Excelenţa Sa Preşedintele Reuven Rivlin. Delegaţia Marii Loji a fost condusă de Marele Maestru Avi Baranès. Din delegaţie au mai făcut parte, printre alţii: Marii Maeştri din Trecut Nadim Mansour, Sami Raphaëli, Itzhak Zino, Ephraïm Fuchs, Marele Maestru Adjunct Suleiman Salem etc.

Preşedintele Israelului a primit din partea Marelui Maestru medalia Marii Loji ca recunoaştere pentru acţiunile sale realizate în favoarea cetăţenilor israelieni fără distincţie de rasă şi religie.

Marele Maestru Avi Baranès se află la al doilea mandat, conducând unica Mare Lojă regulară din Israel. Preşedintele Reuven Rivlin este liderul statului israelian din 2014 şi este un susţinător al drepturilor minorităţilor.


A XIV-a Conferinţa Mondială a Marilor Loji Regulare a avut loc în Statele Unite ale Americii

San Francisco, Statele Unite. În perioada 18-21 noiembrie 2015 a avut loc Conferinţa Mondială a Marilor Loji Regulare, eveniment organizat de Marea Lojă din California. Ceremonia de deschidere a avut loc joi la ora 8.30 în prezenţa Preşedintelui, a Secretarului Executiv Radu Bălănescu (Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România). De asemenea, la prezidiu au stat Thomas Jackson şi Ronald Seale (Suveranul Mare Comandor al Supremului Consiliu pentru Jurisdicţia de Sud a Statelor Unite). Conferinţa a fost deschis la comun de Marea Lojă din California, Marea Lojă Prince Hall din California şi Marea Lojă din Iran (aflată în exil în Statele Unite ale Americii).

Evenimentul a avut loc în cadrul California Masonic Memorial Temple din San Francisco. La conferinţă au participat peste 1000 de Masoni reprezentând peste 100 Mari Loji regulare. Următoarea Conferinţă Mondială a Marilor Loji Regulare va avea loc la Antananarivo în Madagascar (Africa) în 2017, iar în anul 2018 va fi organizată de Marea Lojă din Panama.

Francmasoneria şi Jocurile Olimpice din Rio de Janeiro (Brazilia, 2016)

vineri, 12 august 2016

Rio de Janeiro, Brazilia. Pe 5 august 2016 a avut loc ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, eveniment organizat pentru prima oară în America de Sud (Brazilia). Istoria Olimpiadei moderne este strâns legată de Pierre de Frédy, Baron de Coubertin: Francmason, pedagog şi istoric francez, fondator al Comitetului Olimpic Internaţional şi fondator al Jocurilor Olimpice moderne.

Totalul Masonilor care vor fi prezenţi în Rio de Janeiro pe durata Jocurilor Olimpice variază între 16.500 şi 18.200. Brazilia are una dintre cele mai numeroase comunităţi masonice din lume, fiind şi cea mai mare din America Latină. Câteva date statistice arată că în organizarea Jocurilor Olimpice de la Rio au fost implicaţi (pe toate palierele de activitate) peste 3700 de Masoni, iar pe durata desfăşurării jocurilor numărul acestora depăşeşte 1200.

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice a fost marcată de simbolism: Rio de Janeiro a fost până în 1960 capitala Masoneriei braziliene, aici au fost iniţiate în Masonerie unele dintre cele mai mari personalităţi ale societăţii braziliene coloniale, imperiale şi republicane. De asemena, în timpul ceremoniei de deschidere a fost atrasă atenţia şi asupra încălzirii globale, iar planta aleasă a fost un mic arbust de acacia, unul din simbolurile importante ale Masoneriei Albastre. În termeni de simbolistică, Olimpiada din Brazilia a fost una mult mai săracă decât cea care a avut loc la Londra în anul 2012.


Agenţia Masonică şi-a reluat oficial activitatea editorială şi internaţională

luni, 1 august 2016

Pe 1 august 2016 a fost aleasă şi instalată noua conducere a Agenţiei Masonice, aceasta fiind, de azi, condusă de Preşedintele Consiliului. Agenţia va începe publicarea de ştiri şi informaţii în luna august. De asemenea, va realiza anul acesta mai multe interviuri.

Începând de astăzi, 1 august 2016, Agenţia Masonică şi-a reluat activitatea internă dar şi internaţională. Toate comunicările oficiale se vor face prin intermediul Secretariatului de Comunicaţii Tehnologie şi Informaţii (secti.contact@gmail.com). Vechea adresă de mail nu mai este funcţională.

Începând de astăzi, toate postările, informaţiile, ştirile, interviurile etc oficiale vor fi însoţite de următorul hashtag: #FM24h. Prezenţa acestui element pe portalurile oficiale şi în reţelele de socializare oficiale (Facebook & Twitter) reprezintă un sistem de identificare. Folosirea acestui hashtag în afara portalurilor şi reţelelor de socializare oficiale nu reprezintă o garanţie a originii sursei (Agenţia Masonică).


Alegeri pentru funcția de Președinte al Consiliului Agenției Masonice

luni, 4 iulie 2016

Săptămâna aceasta, Secretarul General ad interim va demara procedurile necesare predării conducerii Agenției și încetării interimatului.

Procedura prevede modificarea Constituției și a Statutului Corpului Consultativ. De asemenea, până la instalarea unei noi conduceri în fruntea Agenției Masonice, atributele Secretariatului General vor fi preluate temporar de Secretariatul de Comunicații Tehnologie și Informații (SeCTI). Pentru șefia Consiliului va candida și coordonatorul Cancelariei pentru Afaceri Externe, în prezent Secretar General ad interim și Președinte ex officio al Consiliului.

De la fondarea Agenției şi până în data de 30 august 2010, Agenţia a fost condusă de Fondatorul său. Ulterior, în perioada 30 august 2010 - 2015, Agenţia a fost condusă de un Secretar General care a ocupat ex officio şi funcţia de Preşedinte al Consiliului. Începând de anul acesta, funcţia de Preşedinte al Consiliului va fi una electivă, iar o parte din atribuţiile Secretarului General vor reveni Preşedintelui care va conduce un Consiliu executiv şi nu unul consultativ, aşa cum a fost acesta în perioada 2010 - 2016, conform Constituţiei.


 
 
 

Masonic Press Agency

Masonic Times

Agencia de Prensa Masónica

DIARIO MASÓNICO

Agência de Imprensa Maçônica