Arhiva Naţiunii şi Marea Lojă Masonică vor recupera documentele istorice

joi, 1 iulie 2010

Arhiva Generală a Naţiunii (AGN) şi Marea Lojă a Republicii Dominicane au semnat astăzi un acord de colaborare pentru dezvoltarea unui proiect de restaurare a importantelor documente de valoare istorică a Masoneriei naţionale, care datează de la 1843 şi riscă să se deterioreze.

Acordul senmat de Roberto Cassá, Director al AGN, şi de Marele Maestru al Marii Loji a Republicii Dominicane, Edy Peña Baret, constă în consiliere tehnică în arhivistică, conservarea şi reproducerea pentru recuperarae, organizarea şi difuzarea documentelor Masoneriei.

Obiectivul pe termen mediu şi lung al acestui acord este acela de a constitui Arhiva Istorică a Marii Loji, prin consilierea tehnică a AGN, care se angajează să furnizeze instrucţia necesară în materie de arhivistică personalului şi să furnizeze tehnologia de care dispune.

Cassá a subliniat faptul că acordul se înscrie în misiunea AGN de a reuni, selecţional, organiza, conserva, custodia şi difuza toate documentele, dosarele şi registrele, în general, de care dispun diversele birouri publice sau private, de interes istoric şi cultural.

În aceeaşi măsură, domnul Peña Baret a mulţumit valoroasei colaborări oferite de Arhiva Generală a Naţiunii pentru recuperarea fondului arhivistic de valoare istorică a Masoneriei dominicane.

Ca parte a acordului, AGN va începe să coordoneze restaurarea, curăţarea şi inventarierea documentaţiei aflate în custodia Marii Loji, să realizeze o catalogare a arhivelor şi să înceapă recuperarea acestor mărturii istorice, servind la consideraţiile transcendenţei şi la starea documentelor care necesită o restaurare şi o digitalizare urgentă.

Sursă: Diario Libre

 
 
 

Masonic Press Agency

Masonic Times

Agencia de Prensa Masónica

DIARIO MASÓNICO

Agência de Imprensa Maçônica