A XXII-a Adunare Generală a Confederaţiei Masonice Inter-americane

miercuri, 29 februarie 2012

Brasilia, Brazilia. Anul acesta Marele Orient al Braziliei găzduieşte a XXII-a Adunare Generală a Confederaţiei Masonice Inter-americane. Evenimentul va avea loc în perioada 11-15 aprilie 2012 la sediul central al GOB din Brasilia. Cu această ocazie, pe 14 aprilie 2012, se vor sărbători şi 65 de ani de la fondarea CMI.


Academia Masonică şi aspectele democratice şi sociale vor face subiectul dezbaterilor de anul acesta. De asemenea, anul acesta va avea loc şi alegerea unui nou Secretar Executiv al CMI pentru un mandat de trei ani.

Printre temele abordate în cadrul lucrărilor anuale se numără: tratatul dintre OSA şi CMI, dezvoltarea democratică, solidaritatea socială, proiecţia Masonului în contextul profan, analiza structurală a CMI.

APMR doreşte a menţiona faptul că CMI reuneşte 74 de organizaţii masonice din 26 de ţări din America de Nord, America de Sud şi Europa.


Fraţii din GLNF din Polinezia reamintesc legitimitatea lor în Polinezia Franceză

marți, 28 februarie 2012

Papeetē, Franţa. Pe 27 februarie 2012 o nouă scrisoare de informare a fost trimisă de liderii celor patru Loji ale GLNF din Polinezia Franceză către Marii Maeştri din America de Nord şi către Marele Maestru UGLE. Pierre FONTAINE, François RIBET, Stéphane BOUTHEON şi Hervé BOITELLE reiterează faptul că prezenţa GLNF în Polinezia Franceză datează din 17 ianuarie 1987, prin fondarea a cinci Loji Masonice. Aceştia informează şi asupra faptului că doar membrii Lojilor Poe Rava şi Te Parau Mo'a au părăsit GLNF pentru a fonda Marea Lojă Regulară din Tahiti şi Arhipelag şi reamintesc faptul că pentru a fonda o Mare Lojă este nevoie de trei Loji Masonice în stare bună de funcţionare.


Printre alte observaţii făcute de Fraţii din Polinezia, aceştia subliniază raportul administrativ dintre Marele Maestru şi Marele Secretariat al GLNF şi Venerabilii Maeştri şi Lojile Masonice din Polinezia.


Aceştia se întreabă dacă două Mari Loji pot ocupa aceeaşi jurisdicţie fiind ambele regulare (APMR reaminteşte faptul că în ţări precum Columbia, Brazilia etc. există mai mult de două Mari Loji Regulare recunoscute de UGLE); ei subliniază din nou faptul că Polinezia Franceză nu este o ţară suverană.

Lojile GLNF din Polinezia Franceză reacţionează cu privire la decizia Comisiei de Informare asupra Recunoaşterii

luni, 27 februarie 2012

Papeetē, Franţa. În conformitate cu scrisoarea trimisă de cei patru Venerabili Maeştri ai celor patru Loji ale GLNF din Polinezia Franceză (ţară de peste mări a Republicii Franceze) Marele Maestru al UGLE şi Marii Maeştri din America de Nord sunt anunţaţi de faptul că ei au luat la cunoştinţă declaraţia oficială a Marii Loji din Washington D.C. şi că speră să vadă alegeri libere pentru funcţia de Mare Maestru în acest an.



Conform aceluiaşi document, aceltia informează asupra faptului că Polinezia Franceză nu este teritoriu suveran, ci se află în jurisdicţia GLNF şi că din 1987, GLNF a fost singura Mare Lojă Regulară care a lucrat în Polinezia Franceză.


EXCLUSIV | Interviu cu Marele Maestru din Trecut Eduardo Rétiz Licona (candidat pentru Secretariatul Executiv - Confederaţia Masonică Inter-americană)

vineri, 24 februarie 2012

APMR | PRMMT, în primul rând cine este Eduardo Rétiz Licona, omul? Ce l-a făcut să intre în Masonerie?

Eduardo Rétiz | Sunt al vostru prieten şi Frate, o persoană care înainte de a intra în Ordin era foarte neliniştită, foarte rebelă, foarte idealistă, o fiinţă umană foarte intensă care se dedica trup şi suflet firmelor în care lucra. La invitaţia unui Frate Mason (cu care încă menţin relaţii bune), care a participat la Clubul de Leadership al cărui preşedinte eram în anul 1987, mi-a fost permis să intru în Ordin.

APMR | Acum că am cunoscut omul, ne puteţi spune cine este Fratele Eduardo?

Eduardo Rétiz | Un Mason convins de faptul că Augusta noastră Instituţie este locul pentru a te cunoaşte mai bine, unde îţi poţi dezvolta intelectul, cultura şi caracterul într-un spaţiu fratern, unde te înfrăţeşti cu oamenii nu pentru titlurile sau poziţia lor economică, ci pentru munca lor, pentru constanţa lor, pentru disciplina lor; locul în care am putut cunoaşte valorile Loialităţii şi Respectului pentru Ierarhii.

APMR | Aveţi totul, o familie minunată, o viaţa profesională plină de succes şi atunci vine întrebarea, de ce să-ţi pierzi timpul în Masonerie?

Eduardo Rétiz | Am intrat în Masonerie la puţin timp după ce m-am căsătorit şi graţie a ceea ce am învăţat în Ordin am putut să-mi menţin o minunată relaţie cu soţia mea şi cu cele două fiice care mă însoţesc şi mă sprijină cu determinare în toate activităţile mele.

PRMMT Eduardo Rétiz Licona cu familia sa


În domeniul profesional, chiar dacă am avut foarte mult succes, începând din momentul în care am intrat în Augusta noastră Instituţie, mi-a fost şi mai bine în toate activităţile, dat fiind faptul că am pus mereu în practică ceea ce am învăţat în cadrul lucrărilor masonice, în viaţa cotidiană; inclusiv simplul fapt că particip la lucrări şi la ceremonii mă umple cu o energie specială şi plăcută, ceea ce mă face să mă simt mereu satisfăcut de reuniunile noastre.

APMR | Mandatul pe care l-aţi avut ca Mare Maestru a fost evidenţiat de foarte multe iniţiative publice. Aţi participat la prima Conferinţă Mondială a Marilor Loji Regulare. Aţi participat la numeroase reuniuni formale şi informale ale CMI şi COMACA. Ce viziune aveţi asupra evoluţiei Ordinului din punct de vedere administrativ? Vorbim aici de politică organizaţională.

Eduardo Rétiz | Consider că Masonul trebuie să fie un om al timpului său, să fie mereu alături de cele mai bune cauze şi să fie un actor al schimbării şi al evoluţiei atât în societate, cât şi în Masonerie. Subliniaţi faptul că la iniţiativa Marii Loji Valle de México, exact în cadrul aniversării sale din 1995, a început ceea ce astăzi este Conferinţa Mondială a Marilor Loji Regulare, care este un for unde se convieţuieşte Masoneria Universală, aceasta şi faptul că am colaborat la organizarea celei de-a XV-a Adunări a CMI, în 1991, mi-au întărit viziunea asupra faptului că Ordinul nostru şi fraternitatea noastră nu are graniţe şi că singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să conservăm ortodoxia masonică, să respectăm conceptele de regularitate şi recunoaştere şi să construim punţi pentru o convieţuire masonică sănătoasă între toate Obedienţele urbei, luând în calcul faptul că nu ne cunoaştem unii cu alţii dar totuşi împărtăşim munca şi informaţia, cu atât mai mult se vor întări legăturile dintre noi. Cu privire la politica organizaţională, consider că este indispensabilă realizarea unor alianţe strategice între marile blocuri din America Latină (CMI) şi America de Nord, în special Statele Unite (SUA) şi Canada, cu Europa continentală şi cu Anglia, unde se află cele mai mari puteri, pentru a ne recunoaşte şi pentru a întări activităţile noastre.

APMR | Întrebarea anterioară vine ca urmare a candidaturii depuse pentru funcţia de Secretar Executiv al Confederaţiei Masonice Inter-americane, cel mai mare bloc masonic regional din lume şi cel mai activ. Prin urmare vă întrebăm: Ce viziune aveţi în termeni de management asupra afacerilor inter-instituţionale şi instituţionale ale CMI cu instituţiile profane din Emisfera de Vest?

Eduardo Rétiz | Cu Instituţiile şi Autorităţile profane este important să stabilim relaţii cordiale, respectuoase şi clare în care să susţinem Puterile Masonice din occident; consider că trebuie să ne cunoaştem şi recunoaştem, fiind fundamentală munca în comun şi schimbul de experienţe de succes. Europa ne poate învăţa multe cu privire la organizare şi la ritualuri masonice (de mai multe ori am participat la aniversările Marelui Orient al Italiei şi mereu am fost surprins de marea organizare şi de relaţiile cu Obedienţele din Asia, Africa şi Europa Orientală), iar America Latină (CMI) poate aduce mult aport de solidaritate şi sprijin pe care-l avem între Marile Loji şi ţările cu care împărtăşim aceleaşi probleme; astfel punându-ne de acord, nu doar ţările şi continentele ar duce-o mai bine, ci întreaga lume s-ar putea bucura de beneficiile Masoneriei; la nivel mondial trebuie să „avem aceleaşi fobii şi aceleaşi afinităţi”.

APMR | Pornind de la întrebarea anterioară, ne puteţi spune care vă este viziunea cu privire la afacerile masonice? De ce are nevoie CMI pentru următorii ani pentru a fi în pas cu schimbările lumii masonice?

Eduardo Rétiz | Să continuăm să ne întărim legăturile. Europa trebuie să-şi întoarcă privirea către America Latină, deja am crescut în ţări precum Brazilia, Columbia, Mexic, Uruguay etc., suntem mari puteri care avem multe de împărtăşit, trebuie să menţinem relaţii pentru a ne afla în dinamica „câştigă-câştigă”, mai ales că principiile noastre sunt universale şi se aplică peste tot, trebuie să aplicăm faimoasa frază consacrată „Cum este sus este şi jos”; de fapt, Masoneria braziliană a crescut chiar mai mult decât economia ţării, acest lucru trebui replicat în toată lumea.

APMR | Vorbiţi despre întărirea relaţiilor cu Marele Orient al Italiei, cu UGLE etc. Ce vă face să vă gândiţi la această necesitate?

Eduardo Rétiz | Sunt Puteri Masonice care au dat mult lumii, trebuie să-i cinstim pe cei care au semănat sămânţa fraternităţii fără nici un interes meschin, trebuie să fim mândri şi să-i cinstim pe predecesorii noştri, acei Fraţi mai mari care se află deja la Orientul Etern şi care cu toate acestea continuă să dea lumină umanităţii (Adam Smith, W. Churchill, G. Garibaldi, Victor Hugo, I. Newton, R. Kipling etc.), iar marea lor majoritate provin din aceste Mari Puteri.

APMR | Faptul că suntem conservatori sau liberali în ziua de azi nu mai contează atunci când vine vorba de dimensiunea socială a lucrurilor. Care ar fi rolul Confederaţiei Masonice Inter-americane în dezvoltarea societăţii latino-americane?

Eduardo Retiz | În materie de libertăţi sociale, politice şi culturale, America Latină încă are mult deficit, de aceea CMI a pus în aplicare şi a finanţat Seminariile Latino-americane de Laicism, iar Marile Loji au implementat ILEC-urile (Institutele Laice de Studii Contemporane) şi Centrele de Acţiune Laică în aproape toate ţările din Zonă pentru că în acest domeniu trebuie să muncim mult şi o facem cu mult impact în ţările unde au fost realizate şi funcţionează în binele general al societăţii latino-americane.

APMR | Care va fi rolul Confederaţiei Masonice Inter-americane în problemele de schimbări climatice şi dezvoltare durabilă?

Eduardo Rétiz | Să continue să conştientizeze că lumea în care locuim o avem luată cu împrumut de la noile generaţii şi că trebuie să conservăm Resursele noastre Naturale, folosind mai bine resursele de care dispunem pentru ca umanitatea şi lumea să beneficieze de munca noastră.

APMR | Ca posibil viitor Secretar Executiv al CMI, ce credeţi despre necesitatea comunicării?

Eduardo Rétiz | Comunicarea, în prezent, este ca seva pentru arbori, ca sângele pentru corpul uman, dat fiind faptul că prin intermediul ei se creează firul conductor pentru transmiterea cunoştinţelor, ideilor şi informaţiilor. Trebuie să menţionez că este la fel de importantă ca munca realizată de voi în acest domeniu, ceea ce face ca milioane de Fraţi să avem posibilitatea de a ne întări legăturile prin intermediul Agenţiei voastre de Presă Masonică din România (profitând de acest lucru pentru a recunoaşte munca voastră demnă de lăudat), o unealtă pe care voi continua să o folosesc dacă voi ocupa funcţia de Secretar Executiv al CMI.

APMR | Eduardo Rétiz Licona dacă ai fi în acest moment Secretarul Executiv al CMI, ce poziţie publică ai adopta cu privire la SOPA y ACTA?

Eduardo Rétiz | Sunt teme destul de complexe pentru că implică un mai mare control asupra canalelor de comunicaţie electronică, asupra drepturilor de Proprietate Intelectuală dar, cu toate acestea, cred că nu ar trebui să prospere, cel puţin nu în regiunea noastră latino-americană mai ales că încă este prea mare decalajul informatic, foarte puţini fiind cei care au acces la internet şi pentru a cumpăra documente, cărţi, filme, CD-uri originale veniturile sunt scăzute (în jur de 3 euro pentru o sesiune de 8 ore); doar având acces la respectivele materiale în manieră informală (piratate) şi chiar aflându-ne într-o dilemă etică, a nu a avea acces la acest tip de bunuri înseamnă a mări decalajul folosirii lor în această formă piratată; marile venituri suplimentare de pe piaţa oficială merg către Transnaţionale, pe când în cazul pieţei informale acestea revin unor familii care se ocupă de comercializare, este un subiect ce trebuie revizuit continuu.

APMR | De când CMI a semnat acordul cu OSA în 2008, nu s-a vorbit public despre iniţiative în materie de educaţie la nivel continental. Proiectul Academiei Masonice propus de CMI înseamnă punerea în practică a acelui acord?

Eduardo Rétiz | Sunt subiecte diferite, pentru că acordul cu OSA era îndreptat spre educaţie din punct de vedere profan (stimularea şcolii publice şi gratuite în toate ţările de pe continent) dar neavând sprijinul economic din partea OSA este o muncă foarte grea; cu privire la Academia Masonică, aceasta este îndreptată spre o omogenizare în cadrul Instrucţiei Masonice pentru a fi diseminată prin intermediul marilor Loji afiliate CMI dar, din păcate şi cu toate că este o propunere bună, este foarte limitată şi trebuie îmbogăţită.

APMR | Dacă sunteţi ales Secretar Executiv al CMI, care va fi prima decizie pe care o veţi lua?

Eduardo Rétiz | Prima mea mare activitate ar fi să încep să lucrez la o Mare Comisie de Regularitate pentru a stabili alianţe cu marile Puteri ale Masoneriei Mondiale, pentru a dispune de mecanisme Internaţionale de recunoaştere şi convieţuire, lucru ce ar veni împreună cu crearea unui „Buletin anual al CMI”, unde s-ar putea consemna relaţiile dintre toate Marile Loji care fac parte din Confederaţia Masonică Inter-americană şi care sunt la zi cu cotizaţiile, cu principalele lor caracteristici, făcând legătura cu toate Lojile Simbolice care le compun pentru a fi un Ghid de Navigare şi de certitudine a Fraţilor care călătoresc, care vizitează Loji, unde să nu existe nici cel mai mic dubiu cu privire la regularitatea Marilor Loji care sunt membre ale Confederaţiei.

APMR | PRMMT şi iubite Frate mulţumim pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu.

Eduardo Rétiz | Este plăcerea mea personală, pe lângă mândria de a fi luat în considerare pentru acest interviu de către o agenţie atât de serioasă şi importantă ca cea pe care dumneavoastră o reprezentaţi, una care are un mare prestigiu la nivel internaţional şi este pionier al comunicării masonice mondiale şi care mi-a permis să-mi exprim punctul de vedere cu privire la subiecte de interes pentru toţi membrii iubitei noastre Fraternităţi.


Secretariatul General al APMR mulţumeşte
Prea Respectabilului Mare Maestru
Eduardo Rétiz Licona
pentru interviul acordat


Interviu exclusiv cu Marele Maestru din Trecut...

"Cu privire la politica organizaţională, consider că este indispensabilă realizarea unor alianţe strategice între marile blocuri din America Latină şi America de Nord, în special Statele Unite (SUA) şi (...)".

"Sunt teme destul de complexe pentru că implică un mai mare control asupra canalelor de comunicaţie electronică, asupra drepturilor (...)".

"Europa trebuie să-şi întoarcă privirea către America Latină (...)".

"(...) încep să lucrez la o Mare Comisie de Regularitate pentru a stabili alianţe cu marile Puteri ale Masoneriei Mondiale".


Mai mult în interviul de astăzi | 20:00


Comisia de Informare asupra Recunoaşterii: Marea Lojă din Tahiti îndeplineşte parametrii de regularitate

miercuri, 22 februarie 2012

Atlanta, Statele Unite ale Americii. Recent formată, Marea Lojă din Tahiti a cerut Comisiei de Recunoaştere să se exprime cu privire la regularitatea Marii Loji. Trebuie reamintit faptul că Marea Lojă din Tahiti este formată din trei Loji Masonice ce aparţineau Marii Loji Provinciale din Polinezia Franceză (GLNF).


Comisia de Informare asupra Recunoaşterii a decis următoarele: "Marea Lojă din Tahiti a fost constituită pe 21 decembrie 2011, din trei Loji ale căror patente au fost date de Marea Lojă Naţională Franceză. Informaţiile prezentate indică faptul că această nouă Mare Lojă practică Masoneria regulară şi este o jurisdciţie suverană. Comisia este de părere că Marea Lojă din Tahiti îndeplineşte standardele de recunoaştere".


Comisia de Informare asupra Recunoaşterii şi-a spus cuvântul cu privire la cazul din Paraguay

Atlanta, Statele Unite ale Americii. Comisia de Informare asupra Recunoaşterii şi-a spus cuvântul cu privire la cazul din Paraguay: "Acordul de unificare dintre cele două Mari Loji la care s-a ajuns în 2010 a fost încălcat, iar situaţia dus la revenirea existenţei a doua Mari Loji care revendică a fi sursele originare ale Masoneriei în acea ţară. Există dovezi că negocierile de unificare au încetat. Acesta fiind cazul, Comisia consideră că niciuna din Marile Loji nu îndeplineşte standardele de recunoaştere".


În timp ce Centenara Mare Lojă Simbolică din Paraguay revendică regularitatea, Marea Lojă Simbolică din Paraguay a informat opinia publică asupra următoarelor aspecte:

  • "GLSE a administrat mereu informaţiile cu totală responsabilitate"
  • Niciuna din Marile Loji nu mai este recunoscută de Comisie
  • Marea Comisie de Relaţii Externe informează asupra faptului că există 73 de Tratate de Recunoaştere în vigoare: Marile Loji membre CMI, UGLE, Marile Loji Unite ale Germaniei, Marea Lojă Naţională din România, Marea Lojă din Ghana etc.

Astăzi se încheie lucrările Conferinţei Marilor Maeştri din America de Nord

marți, 21 februarie 2012

Atlanta, Statele Unite ale Americii. Astăzi se încheie Conferinţa Marilor Maeştri din America de Nord, cel mai important eveniment anual din Statele Unite. În această dimineaţă au fost reluate lucrările Marilor Secretari şi reuniunea Marilor Maeştri, iar Fratele William Holsinger a dat citire Raportului Comisiei asupra Recunoaşterii.


În această seară va avea loc şi banchetul Marilor Maeştri care va marca închiderea lucrărilor din acest an, găzduite de Marea Loja din Georgia. Printre participanţi s-au numărat şi reprezentanţii din Iran, Italia, Paraguay, dar şi Marea Lojă Unită a Angliei.


Conventul Marelui Orient al Italiei

Rimini, Italia. În perioada 30 martie - 1 aprilie 2012 va avea loc Conventul Marelui Orient al Italiei. Evenimentul va fi găzduit de Consorzio AIA Palas din Rimini, iar tema de anul acesta este: "Dincolo de criză, busola de valori pentru a găsi Omul".


Specialişti şi academicieni vor dezbate acest subiect de actualitate, în concordanţă cu principiile Ordinului Masonic. Consorzio AIA Palas este o construcţie recentă, cu un design arhitectonit modern.


Au fost reluate lucrările Marilor Maeştri din America de Nord

luni, 20 februarie 2012


Atlanta, Statele Unite ale Americii. În această dimineaţă a avut loc Conferinţa Marilor Secretari din America de Nord şi reuniunea Comisiei asupra Recunoaşterii. Teoretic, anul acesta ar trebui să fie discutate două probleme stringente: Paraguay şi Franţa. De asemenea, au fost reluate lucrările Conferinţei Marilor Maeştri.


Peste o oră va avea loc fotografia oficială de grup a Marilor Maeştri şi a Marilor Secretari, urmând a fi reluată apoi Conferinţa Marilor Maeştri. La ora locală 19:00 va avea loc banchetul Marilor Secretari.


Astăzi încep lucrările Conferinţei Marilor Maeştri din America de Nord

duminică, 19 februarie 2012

Atlanta, Statele Unite ale Americii. Începând de ieri, Marii Maeştri din Statele Unite, Canada, Mexic etc. s-au adunat în Atlanta pentru a participa la ediţia de anul acesta a Conferinţei Marilor Maeştri din America de Nord. Evenimentul este găzduit anul acesta de Marea Lojă din Georgia.


În acest moment are loc ceremonia oficială de deschidere a lucrărilor. Preşedintele conferinţei este Stephen J. Ponzillo al III-lea (Mare Maestru al Marii Loji din Maryland). Imnul naţional al Statelor Unite, Canadei şi Mexicului vor fi intonate, după care va lua cuvântul Jerry D. Moss (Marele Maestru gazdă) pentru a adresa mesajul de bun venit. În continuare va urma prezentarea rapoartelor anuale.

La 10:45, ora locală, vor începe lucrările Comisiei asupra Recunoaşterii. Începând cu ora 14:00 se vor forma patru grupuri de lucru pentru a analiza şi discuta diferitele probleme aflate pe ordinea de zi.


Marea Lojă din Goias salută decizia STF


Goiânia, Brazilia. Marele Maestru al GLEG a salutat decizia Tribunalului Federal Suprem cu privire la legea "Ficha Limpa". Proiectul presupune reducerea corupţiei electorale în Brazilia. Tribunalul a recunoscut faptul că legea este constituţională şi va intra în vigoare la alegerile locale de anul acesta.


Secretarul General al APMR salută entuziasmul Marii Loji din Goias şi îl felicită pe Marele Maestru Ruy Rocha pentru aceasta iniţiativă a GLEG.


Marea Lojă Naţională din România continuă să recunoască Marea Lojă Simbolică din Paraguay

sâmbătă, 18 februarie 2012

Asuncion, Paraguay. Conform unei corespondenţe dintre Marea Lojă Naţională din România şi Marea Lojă Simbolică din Paraguay se confirmă faptul că MLNR continuă să recunoască GLSP ca fiind unica Mare Lojă cu care menţine relaţii în Paraguay.


Documentul este semnat de Marele Secretar al MLNR şi adresat lui Raul Pintos Grassi, Marele Cancelar din Paraguay. Cătălin Tohaneanu şi-a exprimat dorinţa dezvoltării unei relaţii armonioase între cele două Mari Loji.


Eduardo A. Retiz Licona candidează pentru funcţia de Secretar Executiv al Confederaţiei Masonice Inter-americane

Mexico, Mexic. Marele Maestru din Trecut al Marii Loji Valle de Mexico, Prea Respectabilul Eduardo A. Retiz Licona, şi-a anunţat candidatura pentru cea mai importantă funcţie din cadrul Confederaţiei Masonice Inter-americane.


În ediţia de mâine a Jurnalului Masonic se va publica o amplă descriere a Fratelui Eduardo Retiz, precum şi o parte a programului de guvernare.


Marea Lojă Valle de Mexico | 150 de ani

vineri, 17 februarie 2012

Mexico, Mexic. Marea Lojă Valle de Mexico a sărbătorit 150 de ani de la fondare. Evenimentul a avut loc pe 6 februarie 2012 în capitala federală unde au participat mai mulţi Mari Maeştri, informează Marea Comisie de Comunicaţii Sociale a Marii Loji.


Ceremonia a fost marcată de discursuri dar şi de primirea unei copii a documentului original de acum 150 de ani, document înmânat de Marele Maestru al Columbiei, Fratele Jorge Alejandro Aviles Reyes.


India va găzdui Conferinţa Mondială a Marilor Loji Regulare

marți, 14 februarie 2012

New Delhi, India. Următoarea Conferinţă Mondială va fi organizată de Marea Lojă a Indiei şi găzduită de oraşul Chennai. Se estimează că între 500 şi 1000 de Francmasoni vor participa la acest eveniment.

Marele Orient al Braziliei a rupt relaţiile cu GLNF

Brasilia, Brazilia. Marele Orient al Braziliei a suspendat relaţiile cu Marea Lojă Naţională Franceză ieri, 13 februarie 2012. Tullio Colacioppo (Marele Cancelar) a informat GLNF că relaţiile au fost suspendate din cauza situaţiei deplorabile în care se află GLNF.


Această decizie deschide calea Marilor Loji din America Latină pentru a începe şi ele să rupă relaţiile cu masoneria franceză. Marele Orient al Braziliei este cea mai numeroasă Obedienţă Masonică din Brazilia.


Fondatorul APMR se retrage

duminică, 12 februarie 2012

Bucureşti, România. Astăzi, 12.02.2012, Fondatorul Agenţiei de Presă Masonică din România (APMR) şi-a anunţat retragerea definitivă din orice activitate.

APMR lansează un proiect destinat dialogului intergeneraţional

sâmbătă, 11 februarie 2012

Pentru a marca închiderea "Săptămânii APMR", Secretariatul General a lansat astăzi un nou proiect destinat dialogului intergeneraţional. APMR doreşte realizarea unei serii de discuţii virtuale cu privire la dialogul dintre generaţii, promovând în acest fel Anul European 2012.


Proiectul este destinat exclusiv vorbitorilor de limba română atât din România, cât şi din Republica Moldova. APMR va folosi pentru ambele proiecte aceeaşi platformă virtuală administrată de SeCTI.


APMR Chat | Un nou proiect al APMR

vineri, 10 februarie 2012

SeCTI va lua în calcul, la recomandarea Secretarului General, posibilitatea de a construi o platformă virtuală de dialog cu tinerii. Proiectul a fost lansat ieri seară. Participanţii vor avea vârsta maximă de 35 de ani, iar subiectele dezbătute vor fi alese în funcţie de dorinţele tinerilor.


Heraldica APMR

joi, 9 februarie 2012

Cel mai important simbol al APMR este stema. Heraldică Agenţiei ilustrează o definiţie a ceea ce înseamnă APMR. De-a lungul anilor, heraldica APMR a suferit diferite modificări, ajungând la forma actuală după trei ani de zile.


Conferinţe şi evenimente la care a participat APMR

marți, 7 februarie 2012

  • Conferinţa internaţională "Culture in Diplomacy"
  • Conferinţa internaţională de la Istanbul (împuternicirea femeilor)
  • Social Media Week
  • Conferinţa publică despre "libertatea internetului" de la Washington
  • Seminar internaţional organizat în cadrul Anului Internaţional al Afrodescendenţilor din Emisfera Occidentală
  • Conferinţele organizate în cadrul discuţiilor Comisiei Prezidenţiale S.U.A.-Rusia privind Mass Media
  • Conferinţa "100th Anniversary of International Women's Day"
  • Conferinţa "Diplomaţia Digitală"
  • Conferinţa internaţională "Dezvoltarea tehnologiilor curate"
  • Conferinţele internaţionale organizate cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei
  • Colocviul "Dialogul cu Tinerii lideri aficani"
  • Discuţia deschisă: "Organizarea ca unealtă pentru schimbarea socială: Discuţie cu tinerii lideri din guvernare"
  • Discuţia deschisă: "Dialog cu tinerii lideri africani şi continuarea angajamentului cu tinerii africani"
  • Discuţia deschisă: "Tineretul şi parteneriatul transatlantic"
  • Conferinţa "Anul Internaţional al descentenţilor africani"
  • Conferinţa "5 Mituri despre Era Informaţiei"
  • Conferinţa "Vocea Umană a Libertăţii: Internetul şi Drepturile Omului"
  • Conferinţă cu privire la drepturile femeilor în lumea arabă
  • Seminarul "Bibliotecile în zonele de conflict armat"
  • Discuţia deschisă cu privire la "Libertatea de presă în Europa"
  • Conferinţă asupra asiaticilor în Statele Unite
  • Conferinţa Mondială "Civilizaţiile şi Bunăstarea Familiei Umane"
  • Discuţie deschisă asupra securităţii alimentare
  • Dezbatere lansată de ASAGRI cu privire la situaţia actuală din Orientul Mijlociu
  • Summit COP 16 şi COP 17
  • Conferinţă cu privire la folosirea noilor mijloace de comunicaţie
  • Conferinţă UNESCO (Teaching Respect for All) - participare
  • Dezbatere cu privire la alegerile electorale din 2012 în Statele Unite ale Americii
  • Etc.

Evenimente promovate de APMR în ultimii trei ani

  • Aniversarea Marii Loji El Potosi (2009)
  • Adunarea Generală a CMSB (2009, 2010, 2011)
  • Reuniunea Masonică a Marilor Loji din Regiunea Braziliană Centru-Vest (2009, 2010, 2011)
  • Concertul caritabil "Crăciun pentru Toţi" (2009, 2010, 2011)
  • Bicentenarul şi Centenarul Republicii Mexicane
  • Bicenetenarul Republicii Paraguay
  • Conferinţa Mondială a Marilor Loji Regulare (2011)
  • Summit-ul COP (2010, 2011)
  • Adunarea Generală a ONU (2010, 2011)
  • Reuniunea pregătitoare a Confederaţiei Masonice Inter-americane (2011)
  • Sistemul de Operaţiuni Integrate din Sao Paulo
  • etc.

APMR şi relaţia sa cu CMSB - Confederaţia Masoneriei Simbolice din Brazilia

luni, 6 februarie 2012

În 2009, la doar câteva luni de la apariţia sa pe scena internaţională, APMR face primii paşi în afacerile externe în Brazilia. Stabilirea unei relaţii de colaborare cu GLEG şi cu cu Preşedintele CMSB de la acea vreme au fost importante pentru Agenţie şi s-au dovedit a fi relaţii de lungă durată.

Astfel, în perioada 11-16 iulie 2009, APMR devenea promotorul internaţional oficial al celui mai important eveniment anual din Masoneria Regulară din Brazilia. APMR promovează a 38-a Adunare Generală a CMSB în strânsă colaborare cu Marea Lojă din Goias al cărei Mare Maestru era şi Preşedinte al Confederaţiei.


Era pentru prima oară în istoria CMSB când lucrările Adunării Generale au fost transmise via internet în timp real în trei limbi: română, engleză şi spaniolă. de-a lungul timpului relaţia dintre GLEG şi APMR a fost întărită, devenind una strategică.

Gladston Charles Rezende Reis (consilierul Preşedintelui CMSB) a cunoscut o importantă ascensiune în cadrul Marii Loji, ajungând în prezent să ocupe funcţia de Mare Secretar de Presă al GLEG. Relaţia profesională dintre APMR şi GLEG a devenit cu timpul un model standard de colaborare internaţională aplicat de APMR la nivel mondial.

Pe 19 octombrie 2009, Marele Maestru GLEG a emis decretul 222/2008-2011 prin care recunoştea meritele APMR cu privire la promovarea CMSB şi a mai multor eveniment masonice din Brazilia. Pe 30 august 2010 APMR adoptă punctele 1 şi 3 din Declaraţia de la Belem, emisă de CMSB. Tot în 2010 Secretarul General al APMR a emis decretul prin care Gladston Rezende devenea Corespondent Internaţional al APMR pentru Republica Federativă a Braziliei.

În 2010 şi 2011 parteneriatul cu GLEG a fost menţinut şi APMR a promovat a 39-a şi a 40-a Adunare Generală a CMSB. În 2011 este aleasă o nouă conducere a CMSB, iar Secretarul General al APMR salută nouă echipă, angajându-se să menţină colaborarea şi în viitor, o gest salutate de Marele Secretar pentru Afaceri Externe al CMSB. Şi în 2012 APMR şi-a luat angajamentul de a promova Adunarea Generală a CMSb organizată anul acesta de Marea Lojă din Acre.


Evenimente masonice ce au marcat luna martie 2009

  • APMR anunţă a XXI-a Adunare Generală a Confederaţiei Masonice Inter-americane care urma să aibe loc în aprilie acelaşi an
  • Marea Lojă din Peru sărbătorea 127 de ani de existenţă
  • Senatul Braziliei a omagiat Masoneria Naţională
  • Ziua Masonului în Venezuela
  • Reuniunea Marelui Consiliu a Marii Loji din Malta
  • După 75 de ani de absenţă, în Almeria se înfiinţează o Lojă Masonică
  • APMR lansează primul său proiect cultural de promovare a României
  • Gustavo Raffi este reales Mare Maestru al Marelui Orient al Italiei

Evenimente masonice ce au marcat luna februarie 2009

duminică, 5 februarie 2012

  • Preşedintele Senagalului (Abdoulaye Wade) recunoaşte că este Francmason
  • Se fonda APML, susţinută de APMR
  • Loja Cuna de América Nr. 2 sărbătorea 150 de ani de la fondare, la eveniment fiind prezent şi Vicepreşedintele Republicii Dominicane
  • APMR anunţa balul masonic de la Paris, organizat de Preşedintele Franţei în onoarea Marilor Maeştri
  • APMR anunţa lansarea unui timbru aniversar pentru sărbătorirea a 50 de ani de la fondarea Confederaţiei Masonice Inter-americane

Săptămâna APMR

Bucureşti, România. Astăzi se împlinesc 3 ani de la apariţia Agenţiei de Presă Masonică din România (APMR). Primii paşi au fost făcuţi în vara anului 2008, iar bazele proiectului au fost puse în luna noiembrie 2008. În decembrie a fost lansat proiectul APMR, iar pe 5 februarie 2009 a luat fiinţă Agenţia de Presă Masonică din România.


În cei trei ani de activitate APMR a încercat să ofere Francmasonilor o formă impersonală de a se cunoaşte între ei, de a comunica şi, mai ales, de a fi informaţi zilnic despre unele din cele mai importante evenimente din lumea masonică.

Ne-am propus să dedicăm această săptămână exclusiv activităţii APMR din ultimii ani, pentru a ilustra doar o mică parte a succesului şi a încăpăţânării cu care APMR a dorit să impună o linie etică în ceea ce se numeşte presă masonică.


Loja Mariano Arista: Marea Lojă Valle de Mexico împlineşte 150 de ani

sâmbătă, 4 februarie 2012


Declaraţie publică a Secretarului General al APMR

joi, 2 februarie 2012

Bucureşti, România. După miezul nopţii, Secretarul General al APMR va face o declaraţie publică cu privire la ultimele lucruri discutate în şedinţa de consiliu din această seară. Declaraţia va putea fi citită în Jurnalul Masonic, începând cu ora 00.30, ora României.


Accesul la internet este important pentru Masoneria sud-americană

miercuri, 1 februarie 2012

Asuncion, Paraguay. Grupul de Lucru asupra Telecomunicaţiilor din UNASUR a decis ieri adoptarea unei politici care să mărească accesul la internet în cele 12 ţări membre ale UNASUR.


Secretarul General al APMR salută această iniţiativă, mai ales pentru importanţa pe care o are internetul inclusiv în dezvoltarea Ordinului Masonic şi îm promovarea principiilor noastre.


 
 
 

Masonic Press Agency

Masonic Times

Agencia de Prensa Masónica

DIARIO MASÓNICO

Agência de Imprensa Maçônica