Masonii norvegieni din Spania au aderat la Marea Lojă a Spaniei

joi, 27 august 2015

Madrid, Spania. Peste 150 de Masoni norvegieni (Marea Lojă a Norvegiei) s-au alăturat Marii Loji a Spaniei. Actul care statuează regularizarea acestei situații a fost semnat de Marele Maestru al Spaniei și de Marele Cancelar al Masoneriei norvegiene.


În următoarea perioadă se vor înființa trei noi Loji, în jurisdicția Marii Loji a Spaniei, în care vor lucra Masonii norvegieni afiliați. Acestea vor fi în Costa Blanca, Costa del Sol și Gran Canaria.



Ivan Sariev este Marele Maestru al Masoneriei unificate din Bulgaria

Sofia, Bulgaria. În această vară a avut loc unificarea Masoneriei din Bulgaria, după 15 ani de scindări și negocieri. Pe 20 iunie 2015, cei peste 1300 de Frați și 44 de Loji din Marea Lojă a Bulgariei au fuzionat cu Marea Lojă Unită a Bulgariei.



Ivan Sariev este liderul necontestat al Masoneriei bulgare, ca urmare a procesului de unificare. La ceremonia de unificare care a avut loc la Sofia (Hotel Marinella, ora 11:00) au participat delegații și Mari Maeștri din Germania, Austria, Rusia, Italia, Franța, Spania, Turcia, Elveția și Statele Unite ale Americii.


Andrei Bogdanov reales în fruntea Marii Loji a Rusiei

Moscova, Rusia. În cadrul Conventului Marii Loji a Rusiei (20 de ani de la fondare) au avut loc alegeri pentru funcția de Mare Maestru, iar Andrei Bogdanov a fost ales din nou pentru a conduce Marea Lojă pentru încă 5 ani. La eveniment au participat delegații din Statele Unite ale Americii, Franța, România, Moldova, Ciad, Elveția, Austria, Japonia, Georgia, Armenia, Israel, Malta, gabon etc.


Marea Lojă a Rusiei a avut un rol activ în susținerea Masoneriei din Caucaz, dar și din Asia Centrală și Europa de Est. Țări precum Belarus, Kârgâzstan și Kazahstan vor avea în viitorul apropiat Mari Loji cu sprijinul Marii Loji a Rusiei.


Marea Lojă ALPINA a re-recunoscut Marea Lojă Națională Franceză

miercuri, 26 august 2015

Paris, Franța. La începutul lunii iunie, Marea Lojă ALPINA (Elveția) a decis să reia relațiile bilaterale cu Marea Lojă Națională Franceză și să recunoască din nou GLNF ca fiind unica Mare Lojă regulară din Franța.


De asemenea, aceeași decizie a fost luată de Marea Lojă din Carolina de Sud. Anul acesta mai multe Mari Loji americane vor adopta în cadrul Conventelor aceeași decizie.


Adunarea Generală a Confederației Marilor Loji Feminine din Mexic | 2015

Zacatecas, Mexic. În perioada 24-26 iulie 2015 a avut loc a Adunarea Generală a Confederației Marilor Loji Feminine din Mexic. Cu această ocazie a avut loc și Consiliul Masonic Național Feminin condus de Eva Silverio Gallegos.


Marea Lojă Națională din România a sărbătorit 135 de ani de la fondare

București, România. Marea Lojă Națională din România a sărbătorit în luna iunie 135 de ani de la fondarea Marii Loji Naționale Române în 1880. Cu această ocazie, MLNR a organizat o serie de evenimente pentru a marca momentul istoric.


Cu câteva zile înainte de Conventul Marii Loji a avut loc o ceremonie de decernare a Medaliei „Credinţă şi Virtute” oferită de MLNR pentru a mulțumi mai multor personalități și instituții pentru contribuția la binele poporului român. La eveniment au participat fostul președinte Emil Constantinescu, Șeful Cancelariei Prezidențiale (Dan Mihalache), Vicepremierul Gabriel Oprea etc. Medalia a fost conferită Președintelui Klaus Iohannis, Emil Constantinescu, Premierul Victor Ponta, actualul Ambasador al României la Washington (George Maior), Laura C. Kovesi (Șefa DNA), Șeful SRI etc.

La Conventul care a marcat 135 de ani de la fondare au participat delegații de pe toate continentele (Franța, Guatemala, Brazilia, Spania, Moldova, Rusia, Italia, Statele Unite ale Americii, Germania etc.) și un număr de peste 1000 de Frați.

De asemenea, cu această ocazie, a avut loc și un Comitet Executiv al Conferinței Mondiale a Marilor Loji Regulare (Marele Maestru al MLNR ocupând și funcția de Secretar Executiv). Ceremoniile au culminat cu decernarea Premiilor Galei MLNR, un eveniment devenit deja tradiție și care este găzduit anual de Ateneul Român.


Raul Arturo Gomez Mariscal (Președintele Confederației Marilor Loji Regulare din Mexic) a trecut la Orientul Etern

marți, 16 iunie 2015

Mexicali, Mexic. Ieri, 15 iunie 2015, la ora 6 AM, Marele Maestru din Trecut al Marii Loji din Baja California, Raul Arturo Gomez Mariscal, a trecut la Orientul Etern. Fratele Gomez Mariscal era Președintele Confederației Marilor Loji Regulare din Statele Unite Mexicane, Suveran Mare Inspector General al Supremului Consiliu pentru Mexic și membru al Comisiei de Regularitate a Conferinței Mondiale a Marilor Loji Regulare.


F & Secretarul General al Agenției Masonice regretă pierderea Fratelui Gomez Mariscal, amintindu-și cu plăcere de momentele împărtășite cu acesta și de colaborarea dintre Agenția de Presă Masonică și Marea Lojă din Baja California (în timpul mandatului său): "A fost un om de valoare care a apreciat tinerii și a știut să dea fiecărui om locul său. Gândurile noastre se îndreaptă acum către familia sa și către Frații din Marea Lojă din Statul Baja California".


Masonii norvegieni regulari au sistat activitatea masonică în Spania

luni, 15 iunie 2015

Oslo, Norvegia. Încă din anul 1978, Masonii regulari norvegieni (Marea Lojă din Norvegia) au desfășurat activități masonice în Costa Blanca, Spania. În 1981 în Costa del Sol, iar în 1989 în Gran Canaria. 


Pentru a respecta cutumele și practica masonică, Marele Maestru al Marii Loji din Norvegia, Tore Evensen, a decis să închidă activitatea Fraților norvegieni din Spania. În prezent există discuții între Marea Lojă din Norvegia și Marea Lojă din Spania pentru ca Masonii norvegieni să poată continua activitatea masonică în jurisdicția Spaniei. Până în acest moment nu s-a ajuns la niciun acord, însă există o serie de posibilități care sunt luate în calcul.


Timbre masonice pentru 135 de ani de la fondarea MLNR

București, România. Cu ocazia aniversării a 135 de ani de la fondarea Marii Loji Naționale din România, Romfilatelia va scoate la vânzare o emisiune de mărci poștale începând cu data de 16 iunie 2015. Cele două timbre prezintă elemente din simbolismul masonic (luna, soarele, cele 12 semne zodiacale, litera G și proiectul Marelui Templu Masonic din București).


Tirajul este limitat la 565 de exemplare. MLNR este singura Mare Lojă din România recunoscută de Marea Lojă Mamă a Lumii, iar Marele Maestru Radu Bălănescu ocupă în prezent funcția de Secretar Executiv al Conferinței Mondiale a Marilor Loji Regulare.


A III-a Reuniune Mondială a Lojilor Francofone

București, România. În perioada 11-13 iunie 2015 a avut loc a III-a Reuniune Mondială a Lojilor Francofone. Evenimentul a fost organizat de Loja Les Sages d’Heliopolis Nr. 53 din București (jurisdicția Marii Loji Naționale din România).


Reuniunea mondială a avut loc la Hotelul Intercontinental din centrul capitalei. Joi a avut loc primirea delegaților și un cocktail. Vineri au avut loc două conferințe: "Cultură și ezoterism masonic" & "Istorie și societate", iar sâmbătă a avut loc o Ținută Ritualică (Salonul Brâncovenesc din Palatul Parlamentului) urmată de un dineu. La evenimentul de sâmbătă a participat și Marele Maestru Radu Bălănescu, Secretar Executiv al Conferinței Mondiale a Marilor Loji Regulare.


Conferința Marilor Maeștri din Europa a avut loc în Serbia

luni, 8 iunie 2015

Belgrad, Serbia. În perioada 5-7 iunie 2015 a avut loc Conferința Marilor Maeștri Europeni, eveniment organizat de Marea Lojă Regulară a Serbiei. Vineri seară a avut loc o recepție, iar sâmbătă dimineață au început lucrările conferinței. De asemenea, a avut loc și al 47-lea Convent al Marii Loji Regulare a Serbiei.


La conferință au participat, printre alții, Peter Lowndes (Pro Mare Maestru al Marii Loji Unite a Angliei), Radu Bălănescu (Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România & Secretar Executiv al Conferinței Mondiale a Marilor Loji Regulare), Jean Pierre Servel (Marea Lojă Națională Franceză), Stefano Bisi (Marele Orient al Italiei), Rudiger Templin (Marile Loji Unite ale Germaniei), Andrei Bogdanov (Marea Lojă a Rusiei), Alfonso de Ortega (Marea Lojă a Spaniei) etc.


Acesta a fost cel mai mare și mai important eveniment masonică organizat vreodată în Serbia. Liderii Masoneriei (regulare) europene au discutat despre contribuția Masoneriei la dezvoltarea umanității, în special în Europa.


Marele Maestru Ranko Vujacic a fost reales în funcție, iar la Conventul care a avut loc duminică au fost decernate medalii pentru Frații care și-au adus aportul la dezvoltarea Marii Loji Regulare a Serbiei.

Foto: Marea Lojă regulară a Serbiei




Academia Masonică din Serbia a fost inaugurată pe 1 iunie 2015

Belgrad, Serbia. Pe 1 iunie 2015 a fost inaugurată Academia Masonică din Serbia. Inițiativa aparține Marii Loji Regulare din Serbia condusă de Marele Maestru Ranko Vujacic. La eveniment au participat, printre alții, Thomas Jackson (Președinte de Onoare al Academiei) li Rudiger Templin (Marele Maestru al Germaniei) care a susținut o conferință pe tema: "Freemasons in civil society and their responsibility in the 21st century".


Reuniunea liderilor Uniunii Europene (Frans Timmermans & Antonio Tajani) cu cei ai Masoneriei | 2015

Liderii religioși și cei ai Masoneriei vor purta un dialog multilateral cu liderii Uniunii Europene

Bruxelles, Belgia. În data de 2 iunie 2015 a avut loc întrunirea Prim-Vicepreședintelui Comisiei Europene (Frans Timmermans) cu liderii 7 organizații masonice din Europa și cu 4 lideri ai organizațiilor laice. Discuțiile s-au axat pe modul în care putem conviețui respencând dezacordurile. În cadrul dialogului multilateral s-au atins subiecte precum: libertatea de exprimare, educația tinerilor, imigrația și criza economică.


La eveniment au participat: Nieves BAYO GALLEGO (Marea Lojă Simbolică Spaniolă), Catherine JEANNIN-NALTET (Marea Lojă Feminină din Franța), Daniel KELLER (Marele Orient al Franței), Dimitrios LYBERIS (Ordinul Masonic Internațional DELPHI), Yvette RAMON (Ordinul Masonic Mixt Internațional DREPTUL UMAN), Tomasz SZMAGIER (Marele Orient al Poloniei) și Steven WARMOES (Marea Lojă a Belgiei).

Pentru prima dată de când se organizează această reuniune multilaterală, s-a cerut ca la următoarea reuniune să participe și liderii religioși alături de cei ai Masoneriei din Europa. Atât Prim-Vicepreședintele Comisiei Europene (Frans Timmermans), cât și Vicepreședintele Parlamentului European (Antonio Tajani) au fost de acord.


Conventul Marii Loji din Muntenegru a avut loc în Budva

Budva, Muntenegru. Conventul Marii Loji din Muntenegru a reunit în Budva liderii Masoneriei din Bulgaria, Germania, Austria, Croația, Slovacia, Spania, Slovenia, Ungaria, Luxemburg, Macedonia, Serbia și România. La eveniment a fost prezent și Thomas Jackson, Președinte de Onoare al Conferinței Mondiale a Marilor Loji Regulare.


Steven P. Boring este noul Mare Maestru al Marii Loji din Florida

miercuri, 3 iunie 2015

Jacksonville, Statele Unite ale Americii. La sfârșitul lunii mai, Marea Lojă din Florida a anunțat faptul că Steven P. Boring (Prim Mare Supraveghetor din Trecut) a fost instalat în funcția de Mare Maestru. Acesta va fi secondat de Stanley Hudson (Mare Maestru Adjunct).


Steven P. Boring (născut în Elizabethton, Tennessee) a lucrat timp de 28 de ani în cadrul Florida Power Corporation și a servit în Garda Armatei Naționale în Florida timp de 36 de ani. A fost inițiat în Masonerie în Loja East Gate Nr. 355 din Clearwater, devenind Maestru Mason pe 23 decembrie 1974.


Marie Thérèse Besson este noua Mare Maestră a Franței

Paris, Franța. În perioada 29-31 mai 2015 a avut loc Conventul Marii Loji Feminine din Franța și Ceremonia de Instalare a noii Mari Maestre. Marie Thérèse Besson a înlocuit-o la conducere pe Catherine Jeannin-Naltet. La Convent au participat delegatele celor 430 de Loji Feminine care au votat în proporție covârșitoare în favoarea noii Mari Maestre. La eveniment a participat și Suverana Mare Comandoare a Supremului Consiliu Feminin din Franța, Gilberte Colaneri.


Marie Thérèse Besson (născută în Lyon) a fost inițiată în Masonerie în anul 1979 și a făcut parte din Consiliul Federal în perioada 1991-1994. Noua Mare Maestră a gestionat relațiile interne și regiunea Rhône-Alpes. Prin prisma profesiei a avut oportunitatea de a cunoaște mai bine aspectele Masoneriei Feminine din Africa.


Conventul Marii Loji a Cehiei | 2015

duminică, 24 mai 2015

Praga, Cehia. În acest sfârșit de săptămână a avut loc Conventul Marii Loji a Cehiei. Marea Lojă Națională a Cehoslovaciei a fost fondată în anul 1923. Ulterior, datorită celui de-al II-lea Război Mondial și a ocupației sovietice, a intrat în adormire. Masoneria din Cehia a renăscut în 1990. La Conventul Marii Loji a Cehiei au participat, printre alții, Marii Maeștri ai Germaniei și Rusiei.


Eileen GRAY (HFAF) a trecut la Orientul Etern

Londra, Regatul Unit. În data de 20 mai 2015, Marea Maestră din Trecut a Onorabilei Fraternități a Francmasonilor Antici - HFAF (a doua Mare Lojă Feminină din lume, după Ordinul Femenilor Francmason), Eileen GRAY a trecut la Orientul Etern.

Foto: Total Women's Cycling

Născută în 1920, Eileen GRAY a devenit renumită la nivel mondail grație pasiunii sale pentru ciclism. În 1946 a făcut parte din prima echipă de ciclism feminin a Regatului Unit. În 1976 a devenit Președintele Federației Britanice de Ciclism.

Eileen GRAY a avut fost implicată și în politică, fiind Lord Mayor (primar) în localitatea Kingston. A fost Francmason pentru mai bine de jumătate de secol și a ocupat funcția de Mare Maestră în perioada 1994-2003.


Loja Invictus (Marea Lojă Națională din România) găzduiește Reuniunea Masonică Europeană

miercuri, 20 mai 2015

București, România. În perioada 22-24 mai 2015 are loc Reuniunea Masonică Europeană. La evenimentul organizat de Loja Invictus, în București, vor participa peste 90 de Francmasoni din Anglia, Franța, Belgia, Germania, Norvegia, Cipru, Grecia etc.


Reuniunea a avut loc pentru prima dată în anul 2003, la inițiativa lui Eric Tedeschi, Venerabilul Lojii “La Chaîne d’Union Europeene” 183 (GLNF). În ultimii ani evenimentul a fost găzduit de mai multe orașe europene precum: Longwy, Arlon, Bergisch-Gladbach, Luxemburg, Saverne, Berlin, Andorra la Vella, Larwik, Montecatini Terme, Pafos, Husum și Belgrad.

Loja Invictus lucrează în limba engleză și a fost fondată în anul 1994, în jurisdicția Marii Loji Naționale din România (unica Mare Lojă română, regulară, recunoscută de Marea Lojă Mamă a Lumii - Marea Lojă Unită a Angliei). Reuniunea va avea loc la Phoenicia Grand Hotel din București.


AGENȚIA MASONICĂ | Consiliul a aprobat amendarea Constituției

marți, 19 mai 2015

În perioada 18-21 mai 2015 are loc sesiunea extraordinară a Consiliului Agenției. Secretarul General a prezentat ieri propunerea de amendare a Constituției, iar astăzi a avut loc procesul de votare. Consiliul a votat în unanimitate eliminarea Art. 6, paragraf 2: "Se interzice folosirea termenilor de REGULAR și IREGULAR".

Consiliul se va întruni mâine pentru vota propunerea de activare a Protocoalelor OB2 și OB1. Pe 21 mai va avea loc ultima reuniune a Consiliului și închiderea sesiunii extraordinare. Decretele vor fi emise și semnate pe 21 mai 2015.

Încă de la fondarea Agenției, Articolul 6 din Constituție a reprezentat o piatră de temelie în afacerile externe și în politica editorială. Acest moment reprezintă un punct de cotitură pentru Agenție și pentru modul în care va fi condusă Agenția de acum încolo.


Supremul Consiliu din Jurisdicția de Sud a strâns aproape 2 milioane de dolari pentru caritate și renovarea Templului Ritului Scoțian din Washington DC

luni, 18 mai 2015

Washington, Statele Unite ale Americii. Sâmbătă seară a avut loc o nouă ediție a CTC, eveniment organizat de Supremul Consiliu pentru Jurisdicția de Sud a Statelor Unite ale Americii. Misiunea: strângerea de fonduri pentru renovarea celui mai cunoscut și mai important Templu al Ritului Scoțian Antic și Acceptat din lume (sediul central al Supremului Consiliu în Washington DC) dar și strângerea de fonduri pentru activitățile caritabile ale Ritului în diferitele Oriente din Jurisdicția de Sud.


Evenimentul a avut loc în Salonul de Banchete George Washington, în prezența Suveranului Mare Comandor R. A. Seale. Liderul RSAA de la Washington a făcut un efort considerabil pentru a participa la acest eveniment deoarece acesta se afla în Lisabona, acolo unde a avut loc a XIX-a Conferință Mondială a Supremelor Consilii.

Show-ul a fost presărat cu momente amuzante și de divertisment, unul dintre acestea fiind un "spectacol de magie" realizat nimeni altul decât S. Brent Morris, editorul Jurnalului Ritului Scoțian. Câștigătorul de anul acesta al CTC a fost Fratele Gerald Alleva (acompaniat de James Alleva) din Baltimore. Un moment impresionant a fost și prezența Fratelui Mike Querner care a recitat un poem.


Suma totală, strânsă în urma donațiilor, a fost de aproape două milioane de dolari. Cele mai multe donații au venit din California, Texas și Georgia.


Marea Lojă Feminină din Portugalia a împlinit 18 ani

joi, 14 mai 2015

Lisabona, Portugalia. În data de 9 mai 2015 a avut loc a 18-a aniversare a Marii Loji Feminine din Portugalia. Cu ocazia acestui eveniment a avut loc și o conferință cu tema: "Masoneria în secolul al XXI-lea - Provocări etice în lumea actuală".


Invitatul de onoare la această reuniune a fost Marea Maestră a Marii Loji Feminine a Franței, Catherine Jeannin-Naltet. La conferință au participat și alte organizații din Portugalia: Marele Orient Lusitan, Dreptul Uman din Portugalia, Marea Lojă simbolică din Portugalia și Marea Lojă Regulară a Portugaliei (unica organizație recunoscută de Marea Lojă Unită a Angliei).

Marea Lojă Feminină din Portugalia a fost fondată în anul 1997 cu ajutorul Marii Loji Feminine a Franței. În prezent are 16 Loji, din care 9 în Lisabona, și este condusă de Marea Maestră Mery Ruah. MLFP a semnat 11 Tratate de Amiciție și Recunoaștere cu 11 Mari Loji/Oriente, dintre care 7 cu Marile Loji Feminine care compun CLIMAF: Franța, Elveția, Italia, Spania, Germania, Belgia și Turcia. 

A XIX-a Conferință Mondială a Supremelor Consilii a început astăzi în Portugalia

miercuri, 13 mai 2015

Lisabona, Portugalia. Începând de astăzi și până duminică, 17 mai 2015, Supremul Consiliu pentru Portugalia va găzdui a XIX-a Conferință Mondială a Supremelor Consilii (Ritul Scoțian Antic și Acceptat). Evenimentul reunește, la nivel mondial, toate Supremele Consilii regular constituite și recunoscute de Supremul Consiliu Mamă al Lumii (Supremul Consiliu pentru Jurisdicția de Sud a Statelor Unite ale Americii). Liderii RSAA și-a propus patru obiective majore:

  • Eficientizarea activității comisiilor, să recomande soluții și să le pună în acțiune.
  • Adaptarea procedurilor la noile mijloace tehnologice.
  • Reducerea cantității de hârtie care rămâne în urma reuniunii.
  • Menținerea activă a paginii web până în anul 2020 și actualizarea unei baze de date a Supremelor Consilii la nivel mondial.

Tema conferinței de anul acesta este: "Noi căi pentru un viitor mai uman". Suveranii Mari Comandori ai lumii sunt conștienți de importanța pe care Masoneria și RSAA l-au avut în dezvoltarea unor lideri care au marca istoria prin activitatea lor. Carta Europeană și Universală a Drepturilor Omului, Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii etc., toate acestea reprezintă în mare parte un efort comun al Masonilor din acea epocă de a da societății șansa la o lume mai bună, mai umană.

Astfel, în cadrul reuniunii de anul acesta vor fi abordate subiecte precum: Contractul social, Pactul ecologic și misiunea Ordinului în formarea liderilor.


Masoneria (RSAA) se află în fața unor noi provocări, consideră Suveranul Mare Comandor al Portugaliei, gazda evenimentului de anul acesta. Agostinho Garcia 33º declară că aceste noi provocări sunt, printre altele: modelul financiar și economic care a eșuat, crizele existențiale ale populației și perspectivele sumbre în ceea ce privește tinerii. Agostinho Garcia 33º vorbește și despre modul în care Masoneria a fost nevoită să se reinventeze, de-a lungul istoriei, pentru a supraviețui și pentru a se adapta. Liderul Ritului Scoțian din Portugalia consideră că Masonii trebuie să-și asume datoria de a aduce speranța înapoi umanității.


Marele Maestru al Australiei de Vest a vizitat Slovacia

marți, 12 mai 2015

Bratislava, Slovacia. În data de 6 mai 2015, Loja Kosmopolis Nr. 2 a primit vizita Fraților din Australia. Delegația Marii Loji din Australia de Vest (aflată într-un turneu european) a fost condusă de Marele Maestru.


De asemenea, printre vizitatori s-au numărat și Frați din Austria, Brazilia, Olanda și din alte Loji de pe teritoriul Slovaciei. Marele Maestru al Slovaciei și omologul său australian au avut o întrevedere în cadrul căreia au discutat subiecte masonice de caracter internațional. Seara a avut loc un dineu la Hotelul Sheraton din Bratislava. Loja Kosmopolis este o Lojă Masonică internațională (în jurisdicția Marii Loji a Slovaciei), lucrând în limba engleză.



Săptămâna Masonică Românească | 2015

București, România. În perioada 14-16 mai va avea loc Săptămâna Masonică Românească, un reuniune organizată de Ritul York, afiliat Marii Loji Naționale din România. Printre evenimentele care vor avea loc se numără Ținuta Lojii Demnitatea Românească Nr. 103 (Joi), Supremul Mare Consiliu al Masonilor Criptici din România (Vineri), Simpozionul “Filozofia Masonică a Ritului York American” (Sâmbătă).


Evenimentul se va încheia sâmbătă seară, atunci când are loc Balul Ritului York

Francmasoneria germană ajută la reconstrucția Nepalului

miercuri, 6 mai 2015

Berlin, Germania. Societatea nepaleză suferă în urma dezastrului produs de cutremurul din data de 25 aprilie. Criza este una atât umanitară, cât și culturală, identitară. Francmasoneria germană s-a alăturat efortului comun de reconstrucție a Nepalului și a făcut apel la membrii săi.

Turnul Dharahara (înainte și după cutremur)

Simpozionul Internațional al Lojilor Europa

luni, 4 mai 2015

Florența, Italia. Marele Orient al Italiei a anunțat faptul că în perioada 8-10 mai 2015 va avea loc Simpozionul Internațional al Lojilor Europa. Reuniunea este găzduită de Loja Europa 92 din jurisdicția GOI. La eveniment vor participa Lojile cu același nume din Austria, Franța, România, Serbia, Ungaria, Bosnia și Herțegovina, Grecia, Spania, Belgia și Germania.


Tema de anul acesta este "Europa popoarelor și națiunilor: Solidaritate și proiecte comune". Printre fondatorii acestei inițiative se numără: Luigi Liverani di Riccione, Fausto Scheggi, Mario Porcu, Eric Tedeschi, Christian Türk și Vladimir Dumitru.


Art. 6 din Constituția Agenției va fi amendat

Ca urmare a evenimentelor care au avut loc în luna aprilie a acestui an și în urma vizitei de lucru efecutate în perioada 1-3 mai la Londra, Secretarul General va convoca, în sesiune extraordinară, Consiliul pentru a cere amendarea Constituției (Articolul 6). Sesiunea va avea loc în perioada 18-21 mai 2015. Este pentru prima dată când Actul Constitutiv suferă o modificare. Conform Constituției, procedura de amendare a Art. 6 va fi supusă votului consultativ al Consiliului în urma unei dezbateri. Amendamentul prevede eliminarea alineatului al doilea: "Se interzice folosirea termenilor de REGULAR și IREGULAR". Prin urmare, Agenția va putea aplica, fără restricții, Art. 6 în politica sa externă și în noua politică editorială.


EXCLUSIV | Interviu cu prima Mare Maestră din istoria Republicii Uruguay, Alicia TOYOS

joi, 30 aprilie 2015

Acest interviu are caracter exclusiv, făcând parte din Colecția de Interviuri Exclusive a Agenției de Presă Masonică. Interviul în format printabil (pus doar la dispoziția Marilor Loji) va fi disponibil la finele acestei săptămâni și va cuprinde informații suplimentare despre Alicia TOYOS. Republicarea (publicarea totală și/sau parțială) interviului este strict interzisă.

Masoneria a reprezentat mereu o Fraternitate a bărbaților liberi și de bune moravuri. Apariția Marii Loji a Londrei și Westminsterului în anul 1717 a marcat apariția Masoneriei Speculative în forma instituțională așa cum o cunoaștem astăzi. Două secole mai târziu Anglia găzduia și prima Mare Lojă Feminină din lume.

Astăzi, în secolul al XXI-lea, Femeia Mason și Marile Loji Feminine din Europa și America Latină se bucură de dezvoltare și reprezintă o realitate a Masoneriei Universale, chiar dacă nu a venit încă momentul ca Marile Loji de tradiție, masculine, să le recunoască. În pofida acestei realități, există Mari Loji regulare care admit existența de Mari Loji Feminine în jurisdicția lor și, în unele cazuri, colaborează în plan filantropic, social și cultural cu acestea.

Pentru prima oară în istoria Agenției de Presă Masonică o femeie, o femeie Mason, prima Mare Maestră a primei Mari Loji Feminine din istoria Republicii Uruguay, Alicia TOYOS (Mare Maestră din Trecutul Imediat, Serenisimă Mare Maestră de Onoare ad vitam), a fost intervievată. Acest interviu face parte din Colecția de Interviuri Exclusive a Agenției de Presă Masonică.


Prea Respectabilă Soră, de ce Masonerie Feminină și nu Mixtă?

Înainte de anul 2004, în Uruguay existau doar Loji masculine și mixte. Depistând dorința multor femei de a lucra exclusiv cu alte femei, un mare Mason și cu mine am început să lucrăm la formarea de Loji Feminine.

Care este principalul lider al Masoneriei Feminine în America Latină?

Nu cred că există un lider în America Latină. Fiecare Mare Maestră, la un moment dat, este lideră în jurisdicția sa.

Marea Lojă Feminină din Chile oferă Lumina Marilor Loji Feminine din America Latină?

Nu, Marea Lojă Feminină din Chile a conferit regularitate în Bolivia, Argentina, Peru, Cuba și Panama. Celelalte țări latino-americane au primit Lumină din partea altor Obediențe.

În 2012, Marea Lojă feminină din Uruguay a sărbătorit 5 ani de existență și anul acesta împlinește 8 ani. Câte Loji Feminine există și câte Femei Mason are MLFU?

În aprilie 2015, se aprind Luminile Lojii Acacia Nr. 15. Per ansamblu avem 500 de Surori.

Care este procedura de urmat pentru fondarea unei Mari Loji Feminine regulare?

Pașii făcuți de noi au fost, în primul rând, să ne apropiem de Marea Lojă Feminină din Chile, cea care conferise deja regularitate în Bolivia și Argentina și care, la scurt timp, avea deja prestigiu internațional, iar apoi a fost fondată, în 2004, prima Lojă feminină în Ururguay. În 2006 a fost fondată a doua, iar în 2007 a treia, oferindu-ne dreptul de a primi Patenta Constitutivă pentru Marea Lojă.

Care este diferența între o Mare Lojă Feminină regulară și una iregulară?

Diferența, în aproape toate cazurile, stă în originea sa. Multe Obediențe se formează în urma unor dispute între Surori și dizidentele formează o altă Mare Lojă fără a urma pașii regularității, iar acest lucru duce la abundența de Obediențe create astfel.

Alte cazuri sunt acelea în care nu se respectă preceptele care, în mod tradițional, definesc Masoneria.

Care este relația Marii Loji Feminine din Uruguay cu Marea Lojă a Masoneriei din Uruguay?

Și cum se manifestă această relație bilaterală? Relația între cele două Obediențe menționate este una de respect, de cordialitate în afara Templelor și de muncă socială în comun.

Știm că acum lucrați în Ritul Scoțian Antic și Acceptat. Cine vă conferă aceste grade înalte?

La fel cum Chile ne-a conferit regularitate, în același spirit, Franța, grație unor călătorii asidue la Paris, ne conferă Gradele Înalte.

Care este relația Marii Loji Feminine din Uruguay cu Marile Loji Feminine din Anglia și Franța?

În ceea ce privește Marea Lojă Feminină din Anglia, avem relații cu Surorile din Scoția pe care le-am cunoscut în călătoria noastră la Capela Rosslyn în anul 2012.

Cu Marea Lojă Feminină a Franței avem o puternică relație. Am semnat un Tratat de Amiciție și Mutuă Recunoaștere, am primit vizita Marii Maestre Catherine Jeannine-Naltet de două ori iar noi am vizitat Marea Lojă Feminină a Franței de cinci ori.

Când putem vorbi de un Suprem Consiliu Feminin în Uruguay?

În anul 2016, Surorile din Supremul Consiliu Feminin din Franța vor veni în Uruguay pentru a fonda prima Lojă de Perfecțiune și după ce se consolidează grupul de Maestre vor veni din nou pentru a fonda Supremul Consiliu Feminin din Uruguay.


Conventul & Ceremonia de Instalare a noului Mare Maestru al Marii Loji a Slovaciei

miercuri, 29 aprilie 2015

Bratislava, Slovacia. În perioada 24-26 aprilie 2015 a avut loc Conventul și Ceremonia de Instalare a Marelui Maestru al Marii Loji a Slovaciei. Evenimentul a avut loc la Hotelul Crowne Plaza din centrul Bratislavei. La ceremonie au participat mai multe Mari Loji din Europa: Elveția, Belgia, Germania, Cehia, Ungaria, Serbia, Muntenegru și Austria.


Invitații au vizitat vineri Templul Masonic din Bratislava, iar seara a avut loc un dineu oferit de Marele Maestru al Slovaciei la restaurantul Stefanka, în apropierea Palatului Prezidențial. Sâmbătă a fost organizată o plimbare prin Bratislava și un prânz. Ulterior a avut loc Conventul și Ceremonia de Instalare a noului Mare Maestru, urmate de un dineu de gală.


Francmasonii ajută victimele cutremurului din Nepal

marți, 28 aprilie 2015

Londra, Regatul Unit. Cutremurul care a zguduit Nepalul săptămâna trecută a produs peste 5000 de morți și apoape 10000 răniți. În Nepal se aflau și foarte mulți turiști în momentul în care cutremurul a avut loc, iar peste 8 milioane de oameni (din Nepal și țările vecine) au fost afectați de cutremului din Nepal. Guvernul estimează că pagubele ajung lapeste 5 miliarde de euro, aproape un sfert din produsul intern brut al Nepalului.


Ca urmare a acestui tragic eveniment mai multe Mari Loji din întreaga lume au sărit în ajutorul victimelor prin donații. Marea Lojă Unită a Angliei a donat deja (prin FREEMASONS' GRAND CHARITY) 50.000 de lire sterline către Crucea Roșie pentru sinistrații din Nepal.


WORLD PEACE FORUM va avea loc în Baia Mare, România

Baia Mare, România. În perioada 7-10 mai 2015 va avea loc a IX-a ediție a WORLD PEACE FORUM. Evenimentul este organizat anual de Schengen Peace Foundation (Președinte Dominicus H. Rohde) din Luxemburg, un ONG fondat în anul 2005 și aprobat în anul 2007 de Marele Duce de Luxemburg. Reuniunea care va avea loc anul acesta în România este organizat de TEAM BM | advocacy (coaliția ONG-urilor din Baia Mare din care face parte și Rotaract TEAM Baia Mare).


Președintele World Peace Forum - Romanian Chapter (gazda reuniunii), domnul Dan Adrian POP, a declarat pentru Agenția de Presă Masonică următoarele: "Evenimentul este susținut prin contribuția voluntară a participanților și a altor organizații internaționale. La nivel local, în Baia Mare, în prezent cea mai mare sponsorizare a fost din partea Primarului municipiului, domnul Cătălin Cherecheș, cluburile Rotary și Consiliul Județean Maramureș".

De asemenea, domnul Președinte Dan Adrian POP a menționat că "participarea la eveniment nu este condiționată de plata unei taxe dar, având în vedere faptul că suntem o organizație non-profit, contribuțiile sugerate pentru acoperirea cheltuielilor sunt între 39 și 499 euro". Efectuarea plăților se fac prin intermediul EVENTBRITE.

Tema de anul acesta a reuniunii este "Finding Common Global Values". La eveniment și-au anunțat deja prezența delegașii din Statele Unite ale Americii, Pakistan, Ucraina, Franța, Luxemburg, Spania, Argentina, Germania, Brazilia, Peru, India, Portugalia, Norvegia, Croația etc.

Printre conferențiari se numără: Vicki Hansen (ex Vicepreședinte al Partidului democrat, Consilier al Președintelui Obama), Martha Llanos (Ambasador UNESCO), Patricia Pellegrini (Ministrul Educației din Argentina), Jordi Moltó (reprezentant al Guvernului Catalan), Prof. José Felix Bentz Oliver (Președintele Royal Art Circle din Spania), Prof. Dr. Raphael Pitti (General de Armată (r) & activit pace în Siria), Naveed Elahi (Consilier al Președintelui Pakistanului) etc. Comunicatul oficial de presă și programul forumului vor fi publicate în următoarele zile.


Eveniment istoric: Marele Maestru al Spaniei este noul Președinte al CMI

joi, 23 aprilie 2015


Madrid, Spania. În perioada 10-14 aprilie 2015 a avut loc Adunarea Generală a Confederației Masonic Inter-americane (fondată 14 aprilie 1947), eveniment organizat de Marea Lojă a Spaniei în Hotelul Auditórium din Madrid.

La reuniune au participat reprezentanții Marilor Loji din America Latină și Europa (membre ale CMI), precum și reprezentanți ai Marilor Loji din Europa, amintind aici pe Marele Cancelar al Marii Lojji Unite a Angliei, și Secretarul Executiv al Conferinței Mondiale a Marilor Loji, Radu Bălănescu (Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România). Un total de 51 de Mari Maeștri alături de 120 de demnitari a peste 50 de Mari Loji și Mari Oriente.

Acesta a fost un dublu eveniment istoric pentru cea mai veche, actică și mare organizație masonică regională din lume (CMI) pentru că a fost pentru prima oară în istorie când Adunarea Generală a avut loc în afara Americii Latine și pentru că, tot pentru prima oară în istorie, Președintele acestei confederații este un european: Oscar de Alfonso Ortega, Mare Maestru al Marii Loji a Spaniei. Secretariatul Executiv a fost preluat de Marele Maestru din Trecut al Boliviei.

La numai  47 de ani, Oscar de Alfonso a intrat în istorie pentru revitalizarea Marii Loji a Spaniei, pentru refacerea relațiilor cu Supremul Consiliu pentru Spania și pentru faptul că este primul european din istorie care ocupă funcția de Președinte al Confederației Masonice Inter-americane.





Conferința Marilor Maeștri din America de Nord: Masoneria din Bulgaria se îndreaptă spre unificare

Vancouver, Canada. Conferința Marilor Maeștri din America de Nord a avut loc anul acesta în Canada. Conform raportului anual emis de Comisia de Informare asupra Recunoașterii, în Bulgaria s-a înregistrat un progres semnificativ spre unificarea Marilor Loji aflate în dispută, estimându-se că aceasta s-ar putea realiza în vara acestui an.

Cu privire la situația din Serbia, Marile Loji Unite ale Serbiei au luat contact cu Comisia în scopul prezentării unui raport în Vancouver. În data de 11 februarie, Marile Loji Unite ale Serbiei au anunțat că nu vor putea fi prezente la reuniunea din Vancouver. Comisia consideră că Marea Lojă Regulară a Serbiei (Mare Maestru Ranko Vujacic) este în continuare reprezentanta Masoneriei în Serbia. Situația din Serbia a fost prezentată în urmă cu o lună atât de Agenția de Presă Masonică cât și de Masonic Times.


Conventul Marelui Orient al Italiei - 2015

foto: www.loggiagiordanobruno.com
Rimini, Italia. În perioada 10-12 aprilie 2015 a avut loc Conventul Marelui Orient al Italiei la care au participat numeroase Mari Loji din Europa și nu numai. Evenimentul s-a desfășurat la Palacongressi. Marele Orient al Italiei (GOI) este cea mai numeroasă și puternică organizație masonică din peninsulă, fiind condusă în prezent de Marele Maestru Stefano Bisi.

Ca urmare a noului mod de abordare al Marelui Maestru Bisi, GOI cunoaște o intensă dezvoltare atât în plan național, cât și european și internațional. Subiectele dezbătute în cadrul conferințelor au fost de actualitate și centrate pe necesitățile societății italiene și nu numai. La dezbateri au participat, printre alții, Gian Maria Fara (Președinte Eurispes), Renato Soru (fondatorul Tiscali) etc.

Agenția de Presă Masonică are o nouă Politică Editorială

Agenția de Presă Masonică a realizat în perioada 30 martie - 21 aprilie 2015 o serie de rapoarte interne și externe, fapt pentru care activitatea publica a Agenției a fost redusă. Începând din data de 21 aprilie 2015 Agenția a adoptat o nouă Politică Editorială.


Loja Invictus din București găzduiește Reuniunea Masonică Europeană din 2015

luni, 30 martie 2015

București, România. În perioada 22-24 mai 2015 va avea loc Reuniunea Masonică Europeană. Evenimentul este organizat de Loja Invictus (fondată în anul 1994 în jurisdicția MLNR) la București.


Reuniunea a avut loc pentru prima dată în anul 2003, la inițiativa lui Eric Tedeschi, Venerabilul Lojii “La Chaîne d’Union Europeene” 183 (GLNF). În ultimii ani evenimentul a fost găzduit de mai multe orașe europene precum: Longwy, Arlon, Bergisch-Gladbach, Luxemburg, Saverne, Berlin, Andorra la Vella, Larwik, Montecatini Terme, Pafos, Husum și Belgrad.


CUBA: Suveranul Mare Comandor Lázaro Faustino Cuesta Valdés a fost ales Mare Maestru al Marii Loji din Cuba

vineri, 27 martie 2015

Havana, Cuba. În perioada 22-23 martie 2015 au avut loc alegeri pentru funcția de Mare Maestru al Marii Loji a Cubei. Lázaro Faustino Cuesta Valdés a fost ales Mare Maestru (2015-2018) în urma demisiei sale din funcția de Suveran Mare Comandor.


Pentru a putea candida, Cuesta Valdés, Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu pentru Cuba, și-a depus mandatul și a organizat alegeri pentru funcția de Suveran Mare Comandor. José Ramón Viñas Alonso este noul lider al Ritului Scoțian de la Havana.


A fost fondată Marea Lojă a Georgiei (Tbilisi)

marți, 17 martie 2015

Tbilisi, Georgia. În data de 14 martie 2015 a avut loc ceremonia de consacrare a Marii Loji a Georgiei. Ceremonia a fost condusă de Marele Maestru al Rusiei, Andrei Bogdanov. Primul Mare Maestru al Georgiei este Fratele Archil Ebralidze.


Pe 8 februarie 2015 Marea Lojă a Ucrainei a fondat în Tbilisi o Lojă (Ilia Martali). La data la care Agenția de Presă Masonică a anunțat știrea, în Georgia nu exista nicio Mare Lojă.


Al XXXIV-lea Convent al Marii Loji a Spaniei

Barcelona, Spania. În data de 14 martie 2015 a a avut loc Conventul Marii Loji a Spaniei. La eveniment au participat Mari Maeștri și reprezentanți ai Marilor Loji din Italia, România, Norvegia, Turcia, Franța, Serbia, Luxemburg, Germania, Portugalia, Estonia, Andorra, Bulgaria, Muntenegru, Slovacia, Monaco și Albania.



Marile Loji Unite ale Serbiei reacționează la decizia Conferinței Marilor Maeștri din America de Nord

Belgrad, Serbia. Ca urmare a informației prezentate de Agenția de Presă Masonică în data de 24 februarie 2015 (cu privire la recunoașterea Marii Loji Regulare a Serbiei), Marile Loji Unite ale Serbiei au dorit un drept la replică.

Marile Loji Unite ale Serbiei susțin că Marea Lojă Regulară a Serbiei nu este singura Obediență din Serbia care întrunește standardele de regularitate și recunoaștere. De asemenea, afirmă că adevărul spus de Marea Lojă Regulară a Serbiei este pe jumătate adevărat. Reprezentanții Marilor Loji Unite ale Serbiei nu au fost prezenți la reuniunea de anul acesta a Conferinței Marilor Maeștri din America de Nord și urmează a se prezenta la reuniunea din 2016. De asemenea, au prezentat o serie de scrisori ale mai multor oficiali ai Masoneriei europene.

Notă: Ca urmare a schimbării politicii editoriale (în cadrul sesiunii extraordinare a Consiliului din data de 14-15 martie 2015), Agenția de Presă Masonică nu poate publica în totalitate poziția Marilor Loji Unite ale Serbiei. Agenția de Presă Masonică a înaintat, în întregime, documentele și declarația Marilor Loji Unite ale Serbiei către colaboratorii de la Masonic Times. MT a publicat informațiile aici și aici.


Ducele de Kent a fost reales Mare Maestru al Marii Loji Unite a Angliei

vineri, 13 martie 2015

Londra, Regatul Unit. În data de 11 martie 2015 a avut loc Conventul Trimestrial al Marii Loji Unite a Angliei. Cu această ocazie, Ducele de Kent a fost reales Mare Maestru al UGLE. De asemenea, au fost anunțate și noile taxe pentru patente și a fost adoptată decizia de a amenda Constituția Marii Loji în ceea ce privește folosirea documentelor oficiale (în format scris) și comunicarea electronică. Următorul Convent Trimestrial va avea loc pe 29 aprilie 2015.


Marea Lojă din Chile aduce omagiu tatălui Președintei Michelle Bachelet

Santiago, Chile. Cu ocazia împlinirii a 41 de ani de la moartea generalului Alberto Bachelet Martínez, Marea Lojă din Chile s-a alăturat Președintei Republicii pentru a-l comemora. Generalul, tatăl actualei Președinte din Chile, a fost membru al Masoneriei chiliene.


Cu această ocazie, Marele Maestru Riveros i-a înmânat văduvei acestuia o copie a scrisorii trimise de General către Venerabilul Lojii sale atunci când se afla încarcerat. În urmă cu doi ani, Marea Lojă din Chile i-a acordat, post mortem, titlul de Membru de Onoare al Ordinului. Generalul a fost arestat pentru că se opunea regimului dictatorial al lui Pinochet. Acesta a murit în urma torturii la care a fost supus în închisoare.

Francmasonii au ajutat la descoperirea unor gene care predispun omul la alergii și astm

marți, 10 martie 2015

Londra, Regatul Unit. Fondul de Caritate al Marii Loji Unite a Angliei a donat 400000 de lire sterline către Colegiul Imperial din Londra pentru un studiu de cercetare. În urma acestui studiu specialiștii au descoperit peste 30 de gene noi care predispun omul la alergii și astm. Prin astfel de acțiuni, Francmasonii din Anglia, Europa și întreaga lume ajută la îmbunătățirea calității vieții și la dezvoltarea cercetării științifice.


Supremul Consiliu pentru Bulgaria are un nou Templu

luni, 9 martie 2015

Plovdiv, Bulgaria. La sfârșitul lunii ianuarie a avut loc inaugurarea unui nou Templu al Supremului Consiliu pentru Bulgaria, condus de Suveranul Mare Comandor Peter Kalpakchiev. La eveniment au participat peste 150 de Frați, printre care și Suveranul Mare Comandor al Spaniei (Jesús Soriano) și Marele Cancelar Nedim Bali.


Edificiul a fost construit de actualul Locotenent Mare Comandor al Bulgariei, informează Supremul Consiliu pentru Spania. Imobilul are 8 etaje, iar în incinta sa se mai află și restaurantul Supremului Consiliu și Templul unei Loji din jurisdicția Marii Loji a Bulgariei.


CMI: pacea a fost instaurată în jurisdicția masonică din Ecuador

marți, 3 martie 2015

Quito, Ecuador. Conform deciziei adoptate de CMI, nu a fost luată în calcul cererea exprimată de Jorge Romero Aguayo împotriva Marii Loji a Anzilor (recunoscută din 13 iunie 2014 de Marea Lojă Unită a Angliei). Jorge Romero a renunțat la dorința de a fi recunoscut ca Mare Maestru al Marii Loji din Ecuador, iar Humberto Plaza Arguello a fost recunoscut ca Mare Maestru. Arguello și/a luat angajamentul de a nu-l acționa în instanță pe Jorge Romero.


De asemenea, Marea Lojă din Ecuador și Marea Lojă Echinocțială din Ecuador au hotărât să împărtășească aceeași jurisdicție. Marea Lojă Echinocțială a depus o cerere de aderare la CMI, iar Consiliul Executiv a a aprobat cererea și a cerut avizul de regularitate din partea Comisiei de Informare asupra Recunoașterii.


Confederația Masonică Inter-americană: Marea Lojă Valle de Mexico rămâne în CMI

Tuxtla, Mexic. La finele lunii ianuarie a avut loc reuniunea Consiliului Executiv al Confederației Masonice Inter-americane. Ca urmare a discuțiilor purtate, CMI a decis să respingă cererea Confederației Marilor Loji Regulare din Statele Unite Mexicane care dorea excluderea Marii Loji Valle de Mexico (una dintre Marile Loji fondatoare ale CMI). CMI a sugerat să fie purtate discuții bilaterale pentru rezolvarea problemelor dintre cele două părți.


 
 
 

Masonic Press Agency

Masonic Times

Agencia de Prensa Masónica

DIARIO MASÓNICO

Agência de Imprensa Maçônica