Marea Lojă Naţională Franceză: 100 de ani de spiritualitate masonică

duminică, 16 iunie 2013

Paris, Franţa. Un moment unic în existenţa oricărei Obedienţe Masonice este sărbătorirea unui secol de la fondare. Anul acesta GLNF va sărbători în decembrie un secol de la fondare, sub egida "100 de ani de spiritualitate masonică". După o lungă perioadă dificilă pentru membrii GLNF, 2013 va fi încheiat cu o sărbătoare menită a atrage atenţia asupra importanţei spirituale a Masoneriei practicate de Marea Lojă Naţională Franceză.


Fondată în 1913, cu un an înainte de Primul Război Mondial, GLNF (Grande Loge Nationale Indépendante et Régulière pour la France et les Colonies françaises, cum se numea la acea vreme) a fuzionat prin absorbţie de mai multe ori după cel de-al II-lea Război Mondial, cel mai important eveniment fiind cel din anul 1964, când foarte mulţi membri (practicanţi al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat) ai Marii Loji ai Franţei au aderat la GLNF.

În prezent, GLNF este una dintre cele mai mari organizaţii masonice din Hexagon, având relaţii fraterne cu peste 100 de Mari Loji din întreaga lume. De asemenea, trebuie menţionat faptul că GLNF este una din cele mai importante organizaţii care a susţinut fondarea de Mari Loji pe continentul african, leagănul civilizaţiei umane.


 
 
 

Masonic Press Agency

Masonic Times

Agencia de Prensa Masónica

DIARIO MASÓNICO

Agência de Imprensa Maçônica