Salonul Internațional de Arte și Cultură Masonică | ediția V

vineri, 7 octombrie 2016

București, România. În perioada 4-6 noiembrie va avea loc a V-a ediție a Salonului Internațional de Arte și Cultură Masonică, un eveniment organizat anual de Marele Ordin Feminin Român. Marea Maestră a Ordinului, Graziela Bârlă, alături de doamnele Masoneriei românești, reușesc să reunească an de an profani și Masoni din organizațiile din țară și străinătate pentru a oferi o altfel de perspectivă asupra Masoneriei în secolul al XXI-lea.

Această inițiativă a MOFR de a promova arta și cultura are loc anual în capitala țării și oferă societății ocazia de a cunoaște îndeaproape anumite activități ale Masoneriei. Salonul Internațional vă invită să participați la conferințe publice, lansări de carte, expoziții de artă etc. Intrarea este liberă.