Gabriel Frías Olivares 33° a trecut în nefiinţă

marți, 22 noiembrie 2016

‎León, Mexic | În data de 18 noiembrie 2016 (ora 16.30, ora locală), a trecut în nefiinţă Hermano Gabriel Frías Olivares 33°, Suveran Mare Inspector General şi membru activ al Supremului Consiliu din Mexic. Fratele Gabriel era delegat provincial pentru Guanajuato. Decesul său a lăsat îndureraţi familia, prietenii şi comunitatea masonică mexicană.


A murit Directorul Artistic al Filarmonicii George Enescu

luni, 21 noiembrie 2016

Bucureşti, România | Nicolae LICAREŢ (născut pe 24 septembrie 1943 în Bucureşti), Director Artistic al Filarmonicii GEORGE ENESCU, a murit astăzi la Spitalul Floreasca (în jurul orei 14.30). Timp de aproape jumătate de secol, Licareţ fost unul din spiritele vii ale Ateneului Român.

Acesta a devenit membru al Filarmonicii din Bucureşti în 1968, iar pe 1 ianuarie 1991 a fost numit Director Artistic. Pentru activitatea sa artistică, Licareţ a primit distincţii din partea statului român, francez şi italian. Nicolae LICAREŢ a fost Francmason, Suveran Mare Inspector General şi membru Rotary. 


Ceremonia de instalare a Marii Loji din Kazahstan

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Almatî, Kazahstan | Astăzi a avut loc ceremonia de instalare a Marii Loji din Kazahstan, în prezenţa Marelui Maestru al Marii Loji a Rusiei, sub conducerea Marelui Maestru Berik Z. Ceremonia a avut loc în Almatî (Alma-Ata), cea mai mare metropolă din ţară şi  principalul centru economic, fostă capitală a Kazahstanului între 1929 și 1998.

Marea Lojă din Kazahstan este formată din patru Loji. Prima Lojă masonică din istoria acestei ţări a fost fondată pe 19 septembrie 2015, în Almatî, cu ajutorul Marii Loji a Rusiei, la eveniment participând masoni din Rusia, Georgia şi Belarus. 


Oficialii de la Sofia (Bulgaria) atacă Masoneria

În data de 8 noiembrie 2016 a avut loc o sesiune extraordinară a Consiliului (Consilium) Agenţiei Masonice, prezidate de Preşedintele Consiliului (Praesidens Consilium). Acesta a fost convocat de Preşedinte în urma unor repetate cereri de intervenţie publică cu privire la acţiunile anti-masonice ale Guvernului şi Legislativului de la Sofia, Bulgaria.

Consiliul Agenţiei Masonice a decis să invoce Art. 2 din Constituţie pentru a interveni public în favoarea comunităţii masonice naţionale bulgare, considerând acţiunile celor două instituţii ca injuste la adresa Masoneriei. Din păcate, date fiind condiţiile politice, niciun lider al Masoneriei din Bulgaria nu a avut vreo poziţie oficială cu privire la aceste acţiuni, chiar dacă rolul lor este acela de a apăra Ordinul.

Consiliul Agenţiei Masonice a hotărât ca în perioada următoare să ofere comunităţii masonice internaţionale o perspectivă asupra situaţiei reale din Bulgaria. Agenţia Masonică va prezenta declaraţiile anti-masonice ale parlamentarilor, ale unor miniştri şi foşti miniştri din Bulgaria, precum şi o serie de acte normative care-i obligă pe membrii Masonerie bulgare să-şi declare apartenenţa la Ordin.


Irakli M. este noul Mare Maestru al Georgiei (Tbilisi)

Tbilisi, Georgia | În data de 22 octombrie 2016 a avut loc Conventul Marii Loji din Georgia. Cu această ocazie a avut loc şi ceremonia de instalare a noului Mare Maestru în persoana lui Irakli M. şi a Marilor Ofiţeri pentru un mandat de trei ani. În cadrul Conventului, Marea Lojă a adoptat un nou cod etic, precum şi amendamente la Constituţie. De asemenea, au fost stabilite noi obiective şi politici. Evenimentul a avut loc la Tbilisi, informează Marele Secretar Lasha G.


 
 
 

Masonic Press Agency

Masonic Times

Agencia de Prensa Masónica

DIARIO MASÓNICO

Agência de Imprensa Maçônica