Se afișează postările cu eticheta Rotary. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rotary. Afișați toate postările

ONU şi Rotary, parteneriat pentru promovarea păcii în lume

vineri, 15 noiembrie 2013

New York, Statele Unite. În data de 2 noiembrie, Rotary şi ONU au sărbătorit ZIUA ROTARY şi au reiterat parteneriatul pentru prevenirea bolilor şi promovarea păcii în lume.


"Eforturile colective ale rotarienilor din întreaga lume ar putea avea un impact la un nivel real asupra a ceea ce se întâmplă aici, la Naţiunile Unite", a spus Preşedintele Rotary, Burton.Acesta a mai adăugat şi faptul că "Ajutăm la construirea unei lumi mai bune". Secretarul General Adjunct al ONU a mulţumit Rotary pentru cooperare


Ambasadorul Olandei în România prezent la ceremonia de deschidere a RotaractMUN

vineri, 23 august 2013

Baia Mare, România. Ieri a avut loc ceremonia de deschidere a RotaractMUN (Rotaract Global Model United Nations). Pe lângă tinerii sosiţi din întreaga lume, la eveniment au luat parte, printre alţii: Dumitru Prunariu (fost Ambasador al României în Rusia), Cătălin Cherecheş (Primarul Municipiului Baia Mare), Matthijs van Bonzel (Ambasadorul Olandei în România), Kai Frithjof Brand-Jacobsen (fondatorul PATRIR), Mircea Mecea (Preşedinte Rotary Baia Mare) etc.


Ambasadorul Olandei în România a declarat în discursul său următoarele: "Sunt mândru pentru că şi eu sunt membru al Clubului Rotary, în Costa Rica. Cred că voi (n.r. - tinerii) sunteţi o echipă mai bună decât am fost noi (n.r. - cei din generaţia mea)". Mai multe informaţii în Jurnal Masonic.


Preşedintele Rotary International salută iniţiativa tinerilor din România pentru organizarea Rotaract Global Model United Nations

duminică, 9 iunie 2013

Baia Mare, România. Preşedintele (ales) al Rotary International a trimis astăzi o scrisoare către organizatorii Rotaract Global Model United Nations (Rotaract TEAM Baia Mare).


Ron D. Burton (Preşedinte Rotary International 2013-2014) şi-a exprimat încrederea că tinerii din Baia Mare vor organiza un eveniment internaţional care va fi exemplu şi va servi devizei Rotary International: "Engage Rotary, Change Lives". Mesajul integral poate fi citit aici.


Rotaract International Model United Nations va avea loc în România

marți, 28 mai 2013

Baia Mare, România. În perioada 21-25 august 2013, Clubul Rotaract TEAM Baia Mare organizează primul RotaractMUN, un summit al tinerilor cu experienţă sau interesaţi de relaţiile internaţionale. Rotaract International Model United Nations va fi găzduit de Municipiul Baia Mare la sfârşitul lunii august.



MUN-urile sunt simulări în care delegaţii (studenţi şi tineri profesionişti din toate ţările) îşi asumă rolul de reprezentanţi externi ai unor ţări din zilele noastre. Temele dezbătute pot varia de la abuzuri ale drepturilor omului până la crize economice, militare sau de mediu.

Secretarul General al APMR încurajează tinerii din toate ţările să participe la acest eveniment şi să înţeleagă rolul şi modul de funcţionare al mecanismelor internaţionale.


Michel Teló sprijină campania mondială Rotary pentru eradicarea poliomielitei

luni, 15 aprilie 2013

Campo Grande, Brazilia. Michel Teló, cunoscutul cântăreţ brazilian se alătură campaniei mondiale lansate de Rotary pentru eradicarea poliomielitei.


Marina Braziliei a participat la a XXXIII-a Reuniune Districtuala a Rotary Internaţional

marți, 25 mai 2010

Or.'. Corumbá, Brazilia. Comandantul celui de-al 6-lea District Naval, Contra-amiralul Domingos Savio Almeida Nogueira, în calitate de reprezentant al Comandantului Marinei, a susţinut o conferinţă pe tema "Amazonia Albastră". Evenimentul a avut loc în Aula Hotelului Nacional din Orientul Corumbá, în cadrul celei de-a XXXIII-a Conferinţe Districtuale a Rotary Internaţional.
Comandantul Districtului 6 Naval

Contra-amiralul Savio este decorat de Guvernatorul Districtului 4470 Rotary, Dr. Sérgio de Araújo Philbois

La eveniment au participat delegaţii a 38 de Districte Rotary din Mato Grosso do Sul. Au fost abordate numeroase teme precum: importanţa strategică a mării, litoralului şi a apelor interioare ale Braziliei, aria de acţiune a Marinei, Convenţia Naţiunilor Unite asupra Dreptului Mării, ridicarea Platformei continentale, ordonarea spaţiilor maritime etc.

Sursă: Ministerul Apărării al Republicii Federative a Brazilei (Marina Braziliei)

Marele Orient din Brazilia - Sao Paolo a invitat Jornal Maconico la festivităţile din data de 29 august 2009

miercuri, 10 iunie 2009

În urma mediatizării recente a evenimentului masonic, Jornal Maconico a fost invitat, pe cale oficială, să participe la reuniunea de pe data de 29 august, de anul acesta. Evenimentul va avea loc in Orientul Sao Caetano deo Sul, in statul brayilian Sao Paolo, acolo unde liderii GOB se vor reuni cu toţi Companionii şi Ucenicii. Jornal Maconico încă nu a decis dacă va participa sau nu la eveniment. Cert este faptul că va susţine mediatizarea acestuia.
Agenţia de Presă Masonică din România doreşte a vă anunţa faptul că Jornal Maconico reprezintă cea mai mare structură masonică informativă, de limbă portugheză, din lume. Aceasta a devenit cunoscută în masoneria braziliană regulară, prin iniţiativele Marelui Orient din Brazilia, Goias, şi Marele Secretar însărcinat cu propaganda. Invitaţia primită de la GOB, reprezintă cea mai mare realizare a Jornal Maconico, de la înfiinţare şi până în prezent. Practic, este o recunoaştere a meritelor Jornal Maconico, la cel mai înalt nivel posibil. Cea mai mare putere masonică din America Latină a recunoscut importanţa unei publicaţii mici, dar cu o farte largă acoperire internaţională. Campania IMNA pentru Brazilia va începe anul acesta şi este de aşteptat ca, până la finele anului profan 2009, Jornal Maconico să devină cea mai cunoscută publicaţie masonică de limbă portugheză din lume.

CLUBUL ROTARY ROMÂNIA A LANSAT INVITAŢIA PENTRU BALUL PRIMĂVERII 2009 - EDIŢIA A VI-a

miercuri, 15 aprilie 2009

Pe data de 25 aprilie, anul 2009 e.:v.:, Clubul Rotary România se va reuni în Orientul Bârlad pentru a celebra Balul Primăverii 2009 - Ediţia a VI-a.
Clubul Rotary Barlad,

membru al retelei de cluburi Rotary International,isi desfasoara activitatea in orasul nostru de peste 7 ani, avand ca aplicatie ajutarea comunitatii locale, indeosebi in directiile invatamant si educatie, sanatate, batrani si copii cu nevoi speciale .

in acesti ani de activitate donatiile facute au ameliorat dotarea Spitalelor de Adulti si de Copii din Barlad, scoala de Muzica si Arte, Spitalul Tutova, Centru de persoane cu handicap neuromotor Husi, etc. ... si au incurajat anual prin Premiile Rotary cei mai merituosi elevi ai Barladului - elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele scolare.

Pentru anul in curs, Rotary Club Barlad are in desfasurare un proiect deosebit de ambitios, achizitionarea si darea in folosinta a unui echipament de imagistica medicala tip RMN . Acest proiect, in valoare de 55.000 USD, este cu atat mai necesar comunitatii locale, si nu numai, cu cat pe o raza de 100 Km in jurul orasului nostru nu exista un astfel de echipament.

Prin prezenta invitatie, R.C. Barlad va adreseaza rugamintea de a participa la Balul Primaverii 2009 - editia a VI-a, ocazie cu care prin sponsorizarea facuta de d-voastra, puteti participa direct la achizitionarea acestui echipament.

Cu consideratie,
President R.C. Barlad
Bebi Ioan Lapusneanu

80 DE ANI DE ROTARY IN ROMANIA SI LA BUCURESTI

Dragi prieteni rotarieni,In aprilie 2009 clubul nostru aniverseaza 80 de ani de la prima sa infiintare. Ne face o deosebita placere sa va invitam sa fiti alaturi de noi la:

80 DE ANI DE ROTARY IN ROMANIA SI LA BUCURESTI

Dragi prieteni rotarieni, Ne face o deosebita placere sa va invitam sa fiti alaturi de noi la 80 DE ANI DE ROTARY ÎN ROMÂNIA ŞI LA BUCUREŞTI

23-24 şi 25 aprilie 2009

Programul evenimentului

Joi 23.04.2009 - Redeschiderea Muzeului „Th. Aman" (în urma lucrărilor de restaurare, parte din ele sponsorizate de RC Bucuresti impreuna cu RC Bucuresti Atheneum, RC Bucuresti Continental si RC Bucuresti Curtea Veche), în colaborare cu Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti şi Primăria Capitalei.

-Vernisajul Expoziţiei documentare „80 de ani de Rotary în România şi la Bucureşti" si conferinta de presa despre eveniment. Locatia expoziţiei: Holul Muzeului de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti (Palatul Şuţu).

Vineri 24.04.2009 - Excursie la Sinaia (Castelul Peles), Bran, Moeciu, impreuna cu membrii Cluburilor Rotary din strainatate care vor participa la acest eveniment. Costul de participare la excursie (include transport cu autocar, bilete intrare Peles si Bran, pranz tarziu - in jur de ora 15.00) este de 220 lei.

Sâmbătă 25.04.2009 - Concert aniversar cu participarea orchestrei Filarmonicii „George Enescu", dirijor maestrul Rick Tegaard (Suedia), si a pianistului Silvan Negruţiu, bursier al RC Bucuresti. Concertul va avea loc la Ateneul Roman, incepand cu ora 11.00. Fondurile colectate cu aceasta ocazie vor fi destinate sprijinirii altor talente romanesti prin burse ale clubului nostru si la renovarea sectiei de pediatrie a Spitalului CFR2 din Bucuresti. Costul unei invitatii pentru o persoana este de 100 lei.

-Bal aniversar la J.W.Marriott Bucharest Grand Hotel. Taxa de participare este de 400 lei. Gazda evenimentului va fi doamna Maia Morgenstern. Se vor atrage fonduri destinate restaurarii de fresce si icoane bizantine (aflate in patrimoniul Muzeului de Arta al Romaniei) salvate in urma refacerii Bisericii Episcopale din Curtea de Arges (astazi Biserica Manastirii Curtea de Arges), la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Oferta cazare:

Pentru acest eveniment, partenerul nostru, hotelul JW Marriott , are o oferta speciala:
- camera single: 123 Euro + 12% (taxe) = 138 Euro/camera/noapte
- camera dubla: 142 Euro + 1% (taxe) = 159 Euro/camera/noapte

Tarifele includ acces la World Class Health Academy (piscina, sauna si sala de fitness) si mic dejun (pentru una, respectiv doua persoane pe camera) servit in Restaurantul Cupola si taxele locale (City Tax 3% si TVA 9%).

Va asteptam cu drag pentru a sarbatori acest eveniment impreuna in spiritual Rotarian care ne anima si pentru binele celor care au nevoie de noi. Inscrierile se fac la secretarul clubului nostru, dna. Meda Vasiliu la:

Email: meda.vasiliu@marriott.comFax: 021 403.1001Tel: 021 403.1009 sau 0724-200 907Din motive organizatorice, va rugam sa faceti inscrierile pana la data de 10.04.2009.
Va multumim.
Cu prietenie rotariana,
Stefan Gheorgiu
Presedinte R.C. Bucuresti

AGENŢIA DE PRESĂ MASONICĂ DIN ROMÂNIA DOREŞTE A URA, CU ACEASTĂ MINUNATĂ ŞI ISTORICĂ OCAZIE, UN CĂLDUROS LA MULŢI ANI ŞI O VIAŢĂ ÎNDELUNGATĂ CLUBULUI ROTARY ROMÂNIA, PENTRU ÎMPLINIREA A 80 DE ANI, PROFANI, PENTRU EXISTENŢA LOR PE TERITORIUL STATULUI NAŢIONAL, SUVERAN ROMÂN.

 
 
 

Masonic Press Agency

Masonic Times

Agencia de Prensa Masónica

DIARIO MASÓNICO

Agência de Imprensa Maçônica