Se afișează postările cu eticheta Supremul Consiliu pentru Franţa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Supremul Consiliu pentru Franţa. Afișați toate postările

Ritul Scoțian Antic și Acceptat: Anglia suspendă recunoașterea Franței

luni, 9 februarie 2015

Londra, Regatul Unit. În urmă cu o lună de zile (8 ianuarie 2015), Supremul Consiliu pentru Anglia și Țara Galilor a anunțat suspendarea recunoașterii Supremului Consiliu pentru Franța (SCplF). Decizia Supremului Consiliu de la Londra a avut efect imediat și presupune, printre altele, ca membrii Ordinului din Anglia să nu viziteze Lojile/Capitolele RSAA din jurisdicția SCplF. De asemenea, Membrii SCplF nu pot vizita Lojile/Capitolele Supremului Consiliu pentru Anglia și Țara Galilor.


Dată fiind poziția adoptată de actualul lider al SCplF (Jean-Luc Fauque, Președintele Confederației Supremelor Consilii Europene) cu privire la Marea Lojă Națională Franceză și având în vedere decizia Marii Loji Unite a Angliei, este de înțeles de ce Jurisdicția engleză a RSAA a hotărât să suspende relațiile cu Supremul Consiliu pentru Franța.

La fel de importantă a fost și lipsa reprezentanților Jurisdicțiilor de Sud și de Nord din SUA ale Ritului Scoțian Antic și Acceptat de la Conventul SCplF din decembrie 2014. Este foarte important de observat care vor fi reacțiile internaționale în urma deciziei adoptate la Londra și dacă și cum va fi primit Fauque la bienala Supremului Consiliu pentru Jurisdicția de Sud a Statelor Unite ale Americii (Washington D.C.).


GLNF a rupt relațiile cu Supremul Consiliu pentru Franța

miercuri, 17 decembrie 2014

Paris, Franța. Mult așteptatul moment a venit. Marea Lojă Națională Franceză a luat act de poziția Supremului Consiliu și a hotărât să rupă toate relațiile cu acesta. Ca urmare a decretului emis de Marele Maestru Jean Pierre Servel, membrii GLNF nu mai au voie să facă parte din structurile Ritului Scoțian Antic și Acceptat ale SCplF și li se interzice să mai participe la evenimentele masonice ritualice ale acestuia.


Un nou succes pentru Marea Lojă Naţională Franceză: Marea Lojă din Washington DC a reluat relaţiile cu GLNF

vineri, 17 mai 2013

Washington, Statele Unite ale Americii. De câteva luni de zile, GLNF a început o serie de reforme pentru a restabili statutul de drept pe scena masonică internaţională. Primul pas a fost alegerea lui Jean-Pierre Servel în funcţia de Mare Maestru. Al doilea pas a fost adoptarea de reforme, ceea ce a dus la suspendarea şi eliminarea lui Stifani din GLNF.


Ca urmare a acestor decizii necesare, GLNF a început să culeagă primele roade ale muncii sale: Marele Orient al Braziliei a restabilit relaţii fraterne cu GLNF şi apoi a fost rândul Marii Loji din Washington DC (Mare Maestru Teko Foly) să facă acelaşi lucru.

Pe 14 mai 2013, anunţul oficial a fost făcut chiar de Marele Maestru al GLNF. În cadrul Conventului semestrial din Washington, decizia cu privire la GLNF a fost adoptată cu unanimitate de voturi. Impactul deciziilor din Brasilia (în America Latină) şi Washington (în America de Nord), plus poziţia fermă a Marelui Cancelar al Marii Loji Unite a Angliei vor ajuta GLNF să sărbătorească cu mândrie anul acesta un secol de la fondare.

Dacă în Europa Marile Loji care au iniţiat acest proces de retragere a recunoaşterii GLNF încă nu reacţionează precum omologul lor din Washington, la orizont se iveşte şi problema Supremului Consiliu pentru Franţa care va fi nevoit să se îndepărteze de pe drumul pe care a mers până acum.

Suveranul Mare Comandor al SCPLF a demisionat din Marea Lojă Naţională Franceză

luni, 19 septembrie 2011

Paris, Franţa. Suveranul Mare Comandor Jean Luc Fauque şi-a dat demisia din Marea Lojă Naţională Franceză. Fauque consideră că această decizie este în favoarea Supremului Consiliu, el rămânând membru al Marii Loji Unite a Angliei. Jean Luc Fauque va conduce în continuare Supremul Consiliu pentru Franţa, însă va activa ca membru al UGLE.


Agenţia de Presă Masonică din România nu se amestecă în afacerile interne ale Marii Loji Naţionale Franceze

marți, 11 ianuarie 2011

Or.'. Bucureşti, România. Comunicatul emis astăzi de Cancelaria pentru Afaceri Externe (CAEx) a APMR menţionează foarte clar neutralitatea Agenţiei de Presă Masonică din România în ceea ce priveşte conflictul intern şi extern al Marii Loji Naţionale Franceze.

În comunicat se arată că: "Secretariatul General al APMR, din motive de securitate şi pentru a respecta dreptul la intimitate în ceea ce priveşte corespondenţa, a decis să nu publice corespondenţele şi circularele interne dintre Marea Lojă Naţională Franceză, Supremul Consiliu pentru Franţa, Marea Lojă Regulară a Belgiei, Marea Lojă Alpina, Marea Lojă Unită a Angliei şi Preşedinţia Franţei".

De asemenea, în acelaşi comunicat emis de CAEx se menţoinează şi faptul că "Secretariatul General salută decizia celor trei Mari Maeştri din Belgia, Elveţia şi Luxemburg, pentru a aplana neînţelegerile emanate din Marea Lojă Naţională Franceză. Pentru respectul particular purtat de APMR Marii Loji Regulare a Belgiei (pentru conduita şi aplicarea principiilor Masoneriei Universale), Secretariatul General consideră că o astfel de acţiune trebuie să stea ca exemplu pentru jurisprudenţa masonică şi pentru diplomaţia masonică".


Jean Luc FAUQUE este noul Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu pentru Franţa

duminică, 26 septembrie 2010

Or.'. Paris, Franţa. Supremul Consiliu pentru Franţa are un nou Suveran Mare Comandor, în persoana Prea Puternicului Frate Jean Luc FAUQUE. Acesta a urmat predecesorului său Jean-Charles POULLARD.

Suveranul Mare Comandor Serge Poulard dezminte

joi, 6 mai 2010

Or.'. Paris, Franţa. Suveranul Mare Comandor al Supremului Consiliu pentru Franţa, Prea Puternicul Frate Serge Poulard anunţă membrii Supremului Consiliu de faptul că documentul publicat de jurnalistul Koch, pe unui din blogurile publicaţiei franceze L'Express, este un fals.

 
 
 

Masonic Press Agency

Masonic Times

Agencia de Prensa Masónica

DIARIO MASÓNICO

Agência de Imprensa Maçônica