Extras din Constituţia APMR

Art. 2. Agenţia de Presă Masonică din România se angajează în promovarea ROMÂNIEI şi a Principiilor Fundamentale ale Francmasoneriei Universale

Mesajul Marelui Maestru Ruy Rocha de Ziua Naţională a Braziliei

marți, 7 septembrie 2010

7 septembrie - Independenţă, credinţă şi curaj

Pentru noi, Masonii brazilieni, 7 septembrie reprezintă ecoul din 20 august 1822. În acea zi, în timpul unei istorice Sesiuni a Fratelui Joaquim Gonçalves Ledo a susţinut cu fervoare şi energie un discurs, expunând tuturor Fraţilor prezenţi necesitatea de a fi proclamată imediat Independenţa Braziliei.

Propunerea a fost supusă votului şi aprobării şi, imediat, a fost realizat procesul verbal. Se presupune că o copie a acelui Act a fost trimisă Împăratului Dom Pedro, împtrună cu documentele care au ajuns în seara zilei de 7 septembrie 1822 pe malurile pârâului Ipiranga şi care a culminat cu proclamarea Independenţei Braziliei oficial în acea zi, aşa cum spune istoria.

De aici înainte începea lupta Masoneriei pentru libertate şi democraţie în ţară. Cu multă luptă şi muncă, ţara a fost, în sfârşit, respectată de celelalte naţiuni şi Masoneria nu a mai încetat de atunci să-şi aducă omagiile acelora care au construit acel proiect. Astăzi sărbătorim o zi de linişte cu prietenii şi familia.

Chiar dacă Charles de Gaulle nu a considerat Brazilia o ţară serioasă, eu prefer să cred că brazilienii sunt un popor onest, muncitor, idealist, vesel şi determinat. Cu certitudine încă suntem martorii multor inegalităţi şi a corupţiei dezlănţuite în toate direcţiile dar, suntem noi, brazilienii prin naştere şi vocaţie care putem schimba aceste lucruri.

Avem în mâini astăzi, nu o sabie, ci dreptul de a declara patria noastră independentă de orice dezastru de zi cu zi. Dar eu voi continua să cred în această ţară numită Brazilia. Eu cred în capacitatea brazilianilor de a reacţiona, de a arăta cu toată puterea sa bucuria şi determinarea că încă este posibil să construim o societate mai egală, liberă şi independentă pentru noi şi generaţiile viitoare.

Felicitări Brazilia. Felicitări popor brazilian!

Ruy Rocha de Macedo
Mare Maestru
Marea Lojă din Goiás

 
 
 

Structură

SECRETARIAT GENERAL

Cancelaria pentru Afaceri Externe (CAEx)
(Afaceri Externe)

Secretariatul pentru Afaceri Interne (SAI)
(Afaceri Interne - Departament Administrativ în cadrul Secretariatului General) - inactiv

Secretariatul de Comunicaţii, Tehnologie şi Informatică (SeCTI)

Secretariatul V
(SSM, DP(c)A, Arhiva)

APMR - America Latină
Diario Masonico
Colaborador Internaţional


APMR - Statele Unite Mexicane
Marea Lojă "El Potosi"
Colaborator Internaţional


APMR - Republica Federativă a Braziliei
Corespondent Internaţional APMR

APMR - Statul San Luis Potosi (Mexic)
Loja Mariano Arista Nr. 2
Colaborator Statal

APMR - Republica Paraguay
Federico BARTOLOZZI
(statut în curs de definire)


Vă rugăm să adresaţi scrisorile electronice împreună cu următoarea menţiune, după caz: Secretariatul General, Cancelaria pentru Afaceri Externe, Secretariatul pentru Comunicaţii Tehnologie şi Informatică (SeCTI).

agentiadepresamasonica@gmail.com

(în condiţiile în care subiectul mesajului dumneavoastră nu corespunde cu menţiunea făcută, mesajul va fi redirecţionat către SeCTI)

Vizite din Văi şi Oriente

Puncte Geometrice


free widget