Au reînceput lucrările Conferinţei Masonice Mondiale

sâmbătă, 14 mai 2011


Or.'. Cartagena de Indias, Columbia. Cu o oră în urmă au fost reluate lucrările Conferinţei Mondiale. Ultima tema care va fi dezbătută este: "Principiile şi valorile ca sfătuitori ai Dezvoltării Umane". Acest subiect este foarte important, mai ales dacă ţinem cont de ce a declarat Fratele Thomas Jackson în discursul său ieri: "Importantă este deschiderea unui spaţiu pentru liderii masonici din toată lumea în care să se poată reuni şi înţelege cum se lucrează în Masonerie". De asemenea, acesta a mai adăugat şi faptul că: "Trebuie să reuşim să ne unificăm în jurul unui program în care să lucrăm toţi împreună pentru a ne atinge ţelurile".

Thomas W. Jackson
Secretar Executiv
Conferinţa Mondială a Marilor Loji Regulare


Gestul simbolic de vineri, depunerea unor coroane de flori la monumentul Fratelui Simon Bolivar, a fost unul semnificativ nu doar pentru Masoneria americană, ci şi pentru cea Universală, dând un mesaj de unitate.

La evenimentul de anul acesta participă peste 300 de Masoni din 70 de ţări.


 
 
 

Masonic Press Agency

Masonic Times

Agencia de Prensa Masónica

DIARIO MASÓNICO

Agência de Imprensa Maçônica