Inovaţie tehnică în Masonerie

vineri, 30 aprilie 2010

Or.'. Bucureşti, România. După o perioadă de cercetare şi studiu de mai bine de un sfert de an şi după două luni de zile de lucru, astăzi, 30 aprilie 6010/2010, Secretariatul V al Agenţiei de Presă Masonică din România a terminat experimentele cu sistemul internaţional de centralizare a informaţiilor masonice.

Prima probă a început miercuri seară şi a fost încheiat joi, în jurul orei 12:00, rezultatul depăşind aşteptările APMR. În mai puţin de şase ore au fost captate, redirecţionate, centralizate şi traduse peste 480 de informaţii de caracter public şi non public.

Până la Solstiţiul de Vară, Secretariatul V al APMR va implementa sistemul la nivel global pentru următoarele ţări: Statele Unite ale Americii (engleză şi spaniolă), Regatul Unit, Australia, Botswana, Chile, Franţa, Argentina, Germania, Spania, Ghana, India, Israel, Italia, Brazilia, Canada (engleză şi franceză), Cehia, Columbia, Cuba, Ungaria, Mexic, Noua Zeelandă, Nigeria, Peru, Filipine, Polonia, Portugalia, Senegal, Africa de Sud, Rusia, Elveţia, Tanzania, Turcia, Uganda, Venezuela, Zimbabwe, Grecia şi Ucraina. De asemenea vor fi introduce anul acesta şi alte câteva state din Africa şi Asia.

Se estimează faptul că la momentul punerii în funcţiune la capacitate maximă, centralizarea informaţiilor să se facă instant, în momentul în care informaţia este emisă, ceea ce înseamnă un cumul aproximativ, în condiţii ceteris paribus, de câteva zeci de mii pe zi. Sistemul de entralizare va fi legat automat la un motor de căutare intern, al cărui caracter nu este public, şi la peste 4.800.000 de publicaţii şi surse de informare masonică şi profană.

Fratele Fondator a fost inplicat activ în dezvoltarea şi testarea acestui sistem, momentan unic în lume. Frăţia Sa a ţinut să aibe un astfel de sistem pus la punct, din mai multe motive: inovaţie a Masoneriei secolului XXI, o resursă aproape inepuizabilă pentru rapoartene şi analizele Secretariatului V, o resursă pentru Secretariatul de Comunicare etc.

Frăţia Sa a mai afirmat faptul că Marile Loji şi Supremele Consilii prietene vor fi singurele care, în mod oficial, vor beneficia de pe urma acestei inovaţii "masonice" (în condiţiile în care vor dispune Cancelariile Agenţiei de Presă Masonică din România).

 
 
 

Masonic Press Agency

Masonic Times

Agencia de Prensa Masónica

DIARIO MASÓNICO

Agência de Imprensa Maçônica