Marele Maestru din Trecut al Cubei este adus în faţa Curţii Supreme de Justiţie Masonică de la Havana

miercuri, 28 aprilie 2010

Or.'. Havana, Cuba. Marele Maestru din Trecut al Marii Loji din Cuba, Prea Respectabilul Frate José Manuel Collera Vento, şi alţi Fraţi vor ajunge în faţa Justiţiei Masonice de la Havana. CUBANET, o organizaţie susţinută de National Endowment for Democracy, vorbeşte despre Decretul Nr. 890, emis de Marele Maestru în Exterciţiu al Marii Loji din Cuba, prin care atât fostul Mare Maestru, cât şi alţi Fraţi vor fi trimişi în faţa Curţii de Justiţie Masonică de la Havana. Marele Maestru din Trecut Vento este acuzat de prejudicierea şi trădarea Ordinului, acuzaţii ce pot duce la expulzarea acestuia din cadrul Ordinului Masonic Cubanez. Cel care a decis aducerea sub acuzaţii în faţa Curţii a fost chiar Marele Maestru, prin decret.

Cu toate acestea, Curtea de Justiţie Masonică de la Havana este unul dintre cele mai puţin cunoscute organisme al Masoneriei cubaneze, foarte puţini fiind cei care au avut legătură cu aceasta. Conform Constituţiei Masonice Cubaneze, Puterea Supremă a Instituţiei stâ în Marea Lojă, care este considerată Parlamentul Masonic, fiind unicameral.

Procesul prin care a apărut justiţia masonică în Cuba, a început pe 1 august 5920/1920, prin crearea Corpului de Justiţie, ducând, în 5929/1929, la apariţia Curţii Supreme de Justiţie Masonică, fiind un organism fără precedent în istoria Masoneriei Universale.

Curtea este compusă din şapte Magistraţi Titulari şi şapte Magistraţi Supleanţi, Preşedintele fiind desemnat pentru un mandat de cinci ani, prin vot secret al Magistraţilor Titulari. Primul Frate ales pentru a prezida Curtea de Justiţie Masonică a fost Marele Maestru din Trecut, Ilustrul Francisco Sánchez Curbelo, iar actualul Preşedinte fiind Ilustrul Frate Lázaro Vives López, Maestru Mason al Respectabilei Loji Santa Marta, ales în luna martie a anului 6008/2008.

Fiind primul caz din istorie, când un Mare Maestru din Trecut este judecat, acest caz a stârnut un interes neaşteptat din partea tuturor Fraţilor din Cuba, dar şi de peste hotare.

 
 
 

Masonic Press Agency

Masonic Times

Agencia de Prensa Masónica

DIARIO MASÓNICO

Agência de Imprensa Maçônica