Masoneria Mexicană este decisă să influenţeze în bine soarta ţării

marți, 26 ianuarie 2010

Valea Mexic. Statele Unite Mexicane vor alege, în 2012, o nouă conducere, un nou lider. Preşedintele Confederaţiei Marilor Loji Regulare din Mexic, Ilustrul Frate Vitela Mora, afirmă faptul că virajul trebuie făcut cu grijă, pentru că nu a existat o redistribuire a averii naţionale către cei săraci, aşa cum se aştepta.
Acesta a mai declarat şi faptul că Masonii din Mexic au resuscitat, mai puternici şi gata de luptă pentru a ajuta poporul. declaraţiile Preşedintelui Confederaţiei vin pe fondul realizării celui de-al 40-lea Congres Masonic Naţional, care avea loc în Orientul Saltillo, Coahuila.
Dar declaraţiile Iubitului nostru Frate nu s-au oprit aici. Acesta a declarat din Saltillo faptul că "Să nu uitaţi faptul că Masonii sunt capacitaţi să poată aduce un aport mai mare în camerele de deputaţi şi senatori ale Republicii, iar la nivel federal cu persoanele care sunt factori de decizie economică, politică şi socială a ţării".
Conform studiilor efectuate de Secretariatul V al Agenţiei de Presă masonică din România, în Mexic sun peste 400.000 de Masoni, dintre care 300.000 - 350.000 sunt recunoscuţi ca fiind "regulari".
Preşedintele Confederaţiei a mai declarat şi faptul că, cu toate că nu sunt recunoscuţi ca "regulari", mulţi Masoni acţionează în acelaşi sens, acela de a ajuta poporul şi ţara. Acesta a mai menţionat şi faptul că importanţi lideri politici sunt Masoni, dând exemplu pe Fratele Julián Gascón Mercado, fostul Guvernator al Statului Nayarit, cel care a reprezentat Masoneria Mexicană la nivel mondial, prin intermediul Supremului Consiliu.
Fratele Vitela Mora a declarat faptul că "dacă nu este un liberal din Atelier, următorul preşedinte al republicii va trebui să aibă o gândire liberală care să-i permită să rezolve problemele economice şi sociale cu care se înfruntă ţara".
În cadrul Congresului Naţional Masonic, care va avea loc în ultima decadă a lunii iulie, Masonii vor face propuneri efective Preşedinţiei Mexicului, conduse de Excelenţa Sa, Domnul Felipe Calderón Hinojosa.

 
 
 

Masonic Press Agency

Masonic Times

Agencia de Prensa Masónica

DIARIO MASÓNICO

Agência de Imprensa Maçônica