Almiro Gaspar Marques sa născut în martie 5932 în localitatea Marinha Grande, Portugalia. Încă din tinereţe a muncit din greu, astfel că, la 11 ani, a avut primul loc de muncă. În timp, acesta a fost foarte interesat de viaţa afacerilor şi a urmat o carieră ce avea să îl ajute foarte mult în împlinirea visului său. A fost membru al Direcţiei Associação Empresarial dos Industriais do Vidro de Embalagem şi, mai apoi, preşedinte al Consiliului de Administraţie. La vârsta de 33 de ani îşi obţine şi Licenţa în Drept, devenind astfel avocat. A fost autorul unei întregi varietăţi de cărţi şi articole de specialitate, atât din domeniul juridic şi de afaceri, cât şi masonic.
În ianuarie 5996 a fost iniţiat în R.:L.: Gomes Freire de Andrade din jurisdicţia Marii Loji Regulare Portugheze. În aprilie 5997, la scut timp după criza din cadrul Obedienţei, a început să primească mai multe atribuţii la nivel central. Un an mai târziu, în 5998, este ales Maestru Venerabil al Lojii Fernando II, consacrată în estul Sintrei, lucrând în Ritul Scoţian Rectificat, iar la finele anului este decorat cu medalia de bronz a Ordinului Onorific Maestru Alfonso Domingues. În 5999 este ales ca membru al Marelui Consiliu al Ordinului. Cariera de înalt oficial al Ordinului şi-o începe abia din anul 6000, când este ales Mare Maestru Acoperitor Intern.
În perioada 5999 şi 6000 acesta, în calitatea sa de avocat, luptă pentru Marea Lojă Regulară Portugheză pentru a obţine legitimitatea asupra deţinerii materialelor şi a altor bunuri. Ca dovadă a recunoaşterii meritelor sale, Marques este răsplătit de Suveranul Mare Comandor cu medalia de argint a Ordinului Onorific Maestru Alfonso Domingues. Doi ani mai târziu, în 6002, este desemnat Vice Mare Maestru, iar în 6003 este ales Maestru Venerabil al R.:L.: Store Mercury. Pe 25 iunie, 6005, este ales Mare Maestru al Marii Loji Regulare a Portugaliei, iar instalarea în funcţie a avut loc pe 24 septembrie, acelaşi an, cu ocazia Echinocţiului de Toamnă.
Almiro Gaspar Marques a trecut la Orientul Etern la 6 decembrie 6008, lăsând familia şi fraţii profund îndureraţi. "A fost un om de mare valoare al lumii profane, un om a cărei origine umilă l-a obligat să muncească încă de tânăr... În calitate de dirigent al Obedienţei a avut un rol fundamental în consolidarea instituţiei la nivel intern, şi a proiectat, la nivel internaţional, Mare Lojă, fiind ales să deţină primul mandat al Confederaţiei Marilor Loji a Mediteranei şi Europei de Sud", se arată într-un comunicat emis de Marele Secretariat al Marii Loji Regulare a Portugaliei.