Este vorba despre una dintre cele mai bune reviste de profil, de limbă spaniolă, din lume. Cu o echipă editorială din care fac parte membri ai Masoneriei din Spania, Franţa etc, revista masonică aduce un aer de prospeţime şi un surplus de informaţie comunităţii masonice vorbitoare a limbii lui Cervantes.
În acest număr, tema centrală o reprezintă anti-masoneria. Este vorba despre o serie întreagă de articole ce ilustrează spiritul antimasonic şi diversele acţiuni subversive la adresa masoneriei mondiale. Revista are 86 de pagini, fiind o raritate în presa de specialitate. În luna ianuarie a lui 2010 tema revistei va fi Ritul Francez în lume, urmată de Regimul Scoţian Rectificat, în martie, şi Masoneria Feminină, în luna mai.
Având în vedere faptul că Agenţia de Presă Masonică din România este primul corp masonic din România care a a intrat în posesia acestei reviste, prin amabilitatea Fratelui Fondator, vă punem la dispoziţie revista în format pdf. Pentru a obţine materialul, vă rugăm să contactaţi Ofiţerul de Presă al APMR.