Or.'. Brasilia, Brazilia. Citind presa de peste ocean, cum obişnuiesc a face atunci când am timp, am descoperit un eveniment care mi-a atras atenţia imediat. Primul Seminar Masonic pentru Afaceri Strategice. Este vorba despre un eveniment realizat de Marele Orient al Districtului Federal (Brazilia), care va avea loc în data de 7 noiembrie, între orale 8:00 şi 17:30, ora locală.
Seminarul se va desfăşura în Auditoriul Alvaro Palmeira, sediul Marelui Orient din Districtul Federal, având ca finalitate dezbaterea problemelor actuale ale Republicii Federative Brazilia. Scopul seminarului este acela de a Masoneria GODF ca fiind preocupată de problematica naţională, promovarea discuţiilor despre problemele actuale. Vor participa masteranzi, doctori în strategie, autorităţi masonice, membri ai Centrelor de Studii Strategice, reprezentanţi ai Înaltelor Şcoli de profil, politicieni şi formatori de opinie etc. Va fi un numar de aproximatv 150 de persoane, care vor participa activ la discuţii. Se vor dezbate patru teme de maximă importanţă: Suveranitatea naţională, Politica, Educaţia şi Energia.
Fratele Fondator