Or.'. Bucureşti, România. Consiliul APMR a decis să adapteze proiectele şi programele sale pentru anul profan 2010, în conformitate cu evenimentele internaţionale. Una din primele 20 de economii ale lumii, Statele Unite Mexicane sau Mexic, aşa cum este cunoscută republica, va celebra un centenar de la Revoluţie şi un bicentenar de la independenţa faţă de coroana spaniolă. Ca urmare a acestui eveniment istoric în memoria lucuitorilor din emisfera de vest, Masoneria Mexicană întreprinde diverse acţiuni dedicate acestui moment istoric.
De la Guvernul Federal la Guvernele Statale, de la Masoneria Naţională la instituţiile culturale, toată lumea va celebra un cumul de 200 de ani de istorie, de înfrăţire, de iubire. Agenţia de Presă Masonică din România va dedica o parte a programelor sale acestui eveniment ce are profunde conotaţii masonice.