Alegeri MLNR 2010

vineri, 5 noiembrie 2010

Or.'. Bucureşti, România. În mai puţin de 24 de ore vor începe lucrările oficiale ale Conventului Marii Loji Naţionale din România pentru alegerea unui nou Mare Maestru. Evenimentul, găzduit de Palatul Parlamentului (a doua cea mai mare clădire din lume, după Pentagon), este aşteptat cu nerăbdare de Fraţii din Marea Lojă (unii aşteptând schimbare, iar alţii continuitate).



Lupta, aparent strânsă, între cei doi candidaţi principali se află în atenţia presei profane din România de ceva vreme, dat fiind faptul că au existat declaraţii ale unor membri MLNR cu privire la diverse aspecte mai mult sau mai puţin cunoscute publicului larg. Dar nu doar presa îşi arată interesul! Informaţii din America de Nord, Europa şi Orient (primite de Cancelaria pentru Afaceri Externe a APMR) indică faptul că ceea ce se întâmplă în Marea Jurisdicţie Masonică a României este în atenţia Marilor Loji din străinătate de ceva vreme. Mulţi îşi pun speranţa în "alegeri libere şi democratice în care doar tehnocraţia şi meritocraţia să domine evenimentul" care va începe sâmbătă dimineaţă şi care se poate prelungi în noapte.

Dacă vor fi alegeri libere şi democratice? În mod cert Fraţii din Marea Lojă îşi vor da toată silinţa pentru a demonstra, din nou, faptul că România masonică poate fi un pilon de stabilitate în Europa Centrală şi de Sud-Est. Votul imprezibil pentru unii şi previzibil pentru alţii este cel care poate mobiliza conştiinţa Fraţilor delegaţi la Convent pentru a-şi exprima dreptul de a decide viitorul MLNR.

De asemenea, Secretariatul V al APMR consideră faptul că în eventualitatea în care reacţiile vor fi negative (ca urmare a Conventului de mâine) se poate estima şi lua în calcul retragerea unui anumit număr de Fraţi din MLNR (sub o formă sau alta). Probabilitatea acestei estimări nu este foarte mare dar nici foarte mică, aceasta încadrându-se în normalitatea desfăşurării unui proces electoral.


 
 
 

Masonic Press Agency

Masonic Times

Agencia de Prensa Masónica

DIARIO MASÓNICO

Agência de Imprensa Maçônica