Extras din Constituţia APMR

Art. 2. Agenţia de Presă Masonică din România se angajează în promovarea ROMÂNIEI şi a Principiilor Fundamentale ale Francmasoneriei Universale

Noua conducere a Marii Loji Naţionale din România

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Or.'. Bucureşti, România. După anunţul oficial al câştigătorului, Marea Lojă Naţională din România va lua parte la depunerea jurământului de Mare Maestru, iar Radu Bălănescu va fi instalat oficial Mare Maestru.

Acesta va propune membrii Marelui Consiliu (care vor fi validaţi, după care vor depune jurământul), membrii Tribunalului Masonic şi al Preşedintelui acestuia (care vor fi validaţi, după care vor depune jurământul). După aceasta, membrii delegaţi la Convent vor alege membrii Curţii Superioare de Justiţie, iar Marele Maestru va numi Preşedintele CSJ din rândul membrilor aleşi. Astfel vor lua sfârşit lucrările oficiale ale Conventului şi va avea loc închiderea ritualică.


 
 
 

Structură

SECRETARIAT GENERAL

Cancelaria pentru Afaceri Externe (CAEx)
(Afaceri Externe)

Secretariatul pentru Afaceri Interne (SAI)
(Afaceri Interne - Departament Administrativ în cadrul Secretariatului General) - inactiv

Secretariatul de Comunicaţii, Tehnologie şi Informatică (SeCTI)

Secretariatul V
(SSM, DP(c)A, Arhiva)

APMR - America Latină
Diario Masonico
Colaborador Internaţional


APMR - Statele Unite Mexicane
Marea Lojă "El Potosi"
Colaborator Internaţional


APMR - Republica Federativă a Braziliei
Corespondent Internaţional APMR

APMR - Statul San Luis Potosi (Mexic)
Loja Mariano Arista Nr. 2
Colaborator Statal

APMR - Republica Paraguay
Federico BARTOLOZZI
(statut în curs de definire)


Vă rugăm să adresaţi scrisorile electronice împreună cu următoarea menţiune, după caz: Secretariatul General, Cancelaria pentru Afaceri Externe, Secretariatul pentru Comunicaţii Tehnologie şi Informatică (SeCTI).

agentiadepresamasonica@gmail.com

(în condiţiile în care subiectul mesajului dumneavoastră nu corespunde cu menţiunea făcută, mesajul va fi redirecţionat către SeCTI)

Vizite din Văi şi Oriente

Puncte Geometrice


free widget