La ora 22:51, ora Orientului Londra, a fost publicată pe Monitorul Oficial al IMNA Circulara 5/2009, prin care Fondatorul IMNA anunţă faptul că Prima Reuniune Masonică Informală a IMNA va avea loc în Marele Orient România, în perioada 15 iulie - 15 august 2009 e.:v.:
Agenţiei de Presă Masonică din România îi va reveni datoria şi onoarea de a organiza această reuniune, sub atenta supraveghere a Înaltului Reprezentant IMNA, şi Înalt Comisar (naţional) IMNA pentru România, Fratele ********* *****. A.:P.:M.:R.: va trebui să aleagă o dată exactă, cuprinsă în perioada sus menţionată, în care să aibă loc Lucrările IMNA. De asemenea va trebui stabilit Orientul şi punctele geometrice, adecvate desfăşurării acestor activităţi.
Reuniunea IMNA va avea loc cu uşile închise, iar singurele persoane care vor participa sunt Fondatorul IMNA şi Înaltul Reprezentant IMNA, Fondatorul A.:P.:M.:R.: şi reprezentanţii acesteia, reprezentanţii Masonic Post, Jornal Maconico şi Diario Masonico. Fondatorul IMNA se va afla pentru a doua oară în România, de această dată venind în mod oficial.
Înaltul Reprezentant IMNA va stabili agenda acestuia şi programul, precum şi întâlnirile acestuia, în cazul în care vor exista. Fondatorul IMNA a anunţat că va sosi la Bucureşti cu doar câteva ore înaintea începerii Lucrărilor IMNA şi va părăsi ţara imediat după ce reuniunea se va fi terminat.
Din motive de securitate şi pentru a evita unele evenimente neplăcute, Orientul, care probabil nu va fi capitala ţării, şi punctele geometrice nu vor fi făcute publice nici înainte şi nici după încheierea Reuniunii IMNA.