Mulţumiri...

vineri, 11 septembrie 2009

Am fost informaţi în cursul acestei seri, de către domnul Ivan Stănescu, Secretar I (Relaţii Internaţionale - Secretariat General), asupra faptului că Agenţia de presă Masonică din România va relua activitatea-i de la data de 11 septembrie.
Frăţia Sa, Fondatorul Agenţiei de Presă Masonică din România a dorit a-şi exprima cele mai sincere şi frăţeşti mulţumiri faţă de toţi cei care şi-au exprimat condoleanţele, mulţumindu-le Marilor Maeştri din Emisfera de Vest, în mod special Fratelui nostru Ruy Rocha 33, Preşedintele Adunării Generale a Confederaţiei Masoneriei Simbolice din Brazilia, pentru toate cele exprimate în scrisoarea trimisă de Marele său Cancelar.
"Sunt clipe în viaţa noastră, şi nu puţine, în care toate cele ce ne apasă se revarsă peste noi asemenea unor bolovani ce vin pe drumul rapid al eternei căderi în abis... Există atâtea lucruri pe care le putem evita în viaţa pe pământ, atâtea lucruri pe care le putem ocoli ori schimba, dar doar un trebuie... Acel trebuie este cel ce ne face adesea să ne dăm seama de valoarea sa, a acelei fiinţe care se supune acelui trebuie. Suntem doar nişte umbre pe acest pământ şi oricât ne-am chinui nu ne vom găsi pacea, aceea eternă... Asemenea unei stele ce ne-a părăsit Bolta Cerească, îţi aduc astăzi un ultim omagiu pentru exemplul ce ai fost şi care vei rămâne în sufletu-mi şi memoria-mi... Mă înclin!"
Fratele Fondator

 
 
 

Masonic Press Agency

Masonic Times

Agencia de Prensa Masónica

DIARIO MASÓNICO

Agência de Imprensa Maçônica