Comunicarea Fratelui Fondator al Agenţiei de Presă Masonică din România - Programul Cultural al APMR

luni, 21 septembrie 2009

21 septembrie 2009 e.'.v.'.
Iubiţii mei Fraţi,
Secretari şi Colaboratori,
Stimaţi cititori,
Într-o epocă în care adevărata Francmasonerie piere încet, dar sigur, într-o epocă a vitezei copleşitoare, în care timpul trece adesea pe lângă noi fără a ne anunţa că pierdem vremea, România şi a sa cultură se zbate între viaţă şi moarte.
Noi, Francmasonii, nu suntem victime ale acestor lucruri ci partizani a tot ceea ce se întâmplă. Suntem complici la maltratarea culturii noastre,a ţării noastre şi a visului etern al Francmasoneriei Universale de a deveni o singură familie. Suntem părtaşi la batjocura la care este supusă istoria şi cultura noastră milenară, suntem călăii spiritului naţional răpus şi uitat în deceniile nu de mult trăite.
Datoria noastră, aceea ancestrală, de a lăsa fiilor şi fiicelor noastre puterea şi mândria de a se bucura şi duce mai departe stindardul veşnicei noastre trufii în faţa destinului, zace astăzi pe malurile îndepărtate ale tărâmului pe care ne-am născut.
Toate cele spuse mai sus, dragii şi dragele mele, reprezintă nu doar vorbe şi nu doar intenţii deşarte bazate pe melancolie ci, chiar dacă pare imposibil de crezut, pe fapte recente.
Am avut deosebita plăcere ca, în perioada aniversării celor 550 de ani ai Orientului nostru, să fiu invitat la diferite evenimente: vernisaje, prezentări de colecţii istorice, concerte de operă şi în aer liber etc. Cu aceste ocazii am putut lua contact cu persoane din zona artei, muzicii, dar şi din lumea "profanilor", putând asculta păreri diferite, dar care aveau mereu legătură cu ceea ce a primit România, o Românie Culturală, anul acesta.
Trebuie să apreciez faptul că România, sub egida Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi nu numai, a beneficiat acest an de un număr impresionant de evenimente culturale de prim rang. Zilele Bucureştiului au reprezentat cea mai reuşită sărbătoare a capitalei, de dpă 1945, iar programul Daco Romanica, pe care personal îl salut şi voi încerca prin APMR să îl promovez, reprezintă prima bibliotecă virtuală a României. Un ultim eveniment pe care îl apreciez este cel lansat şi spijinit de Televiziunea Naţională şi de Minister, prin care se doreşte restaurarea unui monument, aducând României o gură de aer proaspăt.
După cum au observat Frăţiile Voastre, Agenţia de Presă Masonică din România, sub a noastră îndrumare, a lansat Programul Masonic Internaţional "Marele Orient România - O Minune a Europei", acum mai bine de jumătate de an, dorind a promova România şi valorile sale culturale şi masonice. Având în vedere faptul că acest proiect a fost primit foarte bine în străinătate, am decis lansarea Programului Cultural al APMR, intitulat APMR Cultural. Va fi o versiune mai extinsă, mult mai extinsă, a programului sus menţionat, prin care dorim să promovăm România şi cultura nu numai în străinătate, ci şi în România. APMR Cultural va fi un program care nu va avea punct terminus, dorindu-se a fi un sprijin constant acordat naţiunii şi cetăţenilor săi. Într-un timp relativ scurt va fi lansată şi pagina Programului Masonic Internaţional, dar şi spoturile de promovare.
Începând de la finele acestui an, voi lansa, personal, discuţii cu Mari Maeştri din străinătate şi, dacă va exista deschiderea necesară unui astfel de proiect, şi în România, pentru a desfăşura o activitate nelimitată de frontiere, interse meschine sau economice.
Atingând punctul financiar, doresc a informa, pe oricine ar fi interesat, asupra faptului că ambele proiecte, respectiv programe, nu vor fi făcute în scopuri comerciale, APMR neacceptând niciun contract comercial, totul fiind efectuat în baza resurselor pe care le voi pune la dispoziţia APMR.
Fraternalmente,
Fratele Fondator
Agenţia de Presă Masonică din România

 
 
 

Masonic Press Agency

Masonic Times

Agencia de Prensa Masónica

DIARIO MASÓNICO

Agência de Imprensa Maçônica