În conformitate cu deciziile adoptate în cadrul ultimelor reuniuni administrative ale Agenţiei de Presă Masonică din România, aducem la cunoştinţă următoarele:
- Din motive de securitate cibernetică, proiectul de creare a unui portal masonic destinat interacţiunii între membrii Ordinului Masonic Român rămâne suspendat până la noi ordine ale Fratelui Fondator.
- Ca urmare a deciziei adopatate în cadrul Reuniunii IMNA, din luna august a acestui an, proiectul Biblioteca Masonică Virtuală rămâne suspendat până în anul 2010, atunci când proiectul va fi reluat, probabil, în colaborare cu o structură masonică culturală.
- În conformitate cu adoptarea programului de politică externă a Agenţiei de Presă Masonică din România, adoptat săptămâna aceasta, au fost stabilite iniţiative de promovare a diverselor evenimente masonice din America de Nord, America de Sud, Europa şi Africa. Se consideră imperios crearea unui program viabil şi solid al Agenţiei de Presă Masonică din România, prin crearea de materiale audio-video şi de materiale promo, pentru o bună implementare a Principiilor Cartei APMR. La fel de necesar este considerată şi înfiinţarea Secretariatului General al APMR, care că confere un caracter federal departamentelor sale cu rang de secretariat. Toate acestea se vor face sub directa îndrumare şi înaltul patronaj al Fratelui Fondator.
- Programul Masonic Internaţional "Marele Orient România - O Minune a Europei" va fi lărgit, prin acorduri cu alte Confederaţii şi Federaţii Masonice, Obedienţe Masonice şi Rituri, Loji, organizaţii masonice şi paramasonice.
- Tot în cadrul programului de reformă a politicii externe a APMR va avea loc şi o schimbare a poziţiei APMR faţă de structurile masonice internaţionale, considerand imperios o structurare a operei masonice comune, în baza federalismului şi confederalismului.
Dat şi semnat, cu acordul şi sub pecetea Fratelui Fondator al Agenţiei de Presă Masonică din România, la data de 2 octombrie 2009 Era Vulgară.
Ivan Stănescu
Secretar I - Relaţii Internaţionale - Secretariat General
I. V.
Secretar II - Relaţii Naţioanle