Un centenar şi jumătate de Masonerie Cubaneză

vineri, 16 octombrie 2009

Or.'. Havana, Cuba. Marea Lojă din Cuba va celebra 150 de ani de la fondarea sa din 5 decembrie 1859, eveniment care a avut loc în Orientul Santiago de Cuba, sub denumirea de Marea Lojă din Colon.
Recunoaşterea aportului adus de Masoneria cubaneză în istoria ţării este unul relevant şi marcat în anul 1942 e.'.v.'. în cadrul Primului Congres de Istorie, care a avut loc în Orientul Havana. "Instituţia care a adus cele mai multe elemente independenţei, libertăţii, culturii şi progresului Cubei, atât ideologic, precum exemplul sacrificiului, eroismul, perseverenţa oferită de cei afiliaţi, pentru a da Cubei o viaţă umană, de egalitate şi fraternitate socială, cât şi un regim de democraţie sănătoasă" este Francmasoneria, se spunea în cadrul Congresului Istoric.

În data de 20 mai 2009, Prea Respectabilul Mare Maestru José Ramón González Díaz a emis o invitaţie la Evenimentul Masonic Internaţional "Masoneria în Secolul al XXI-lea", cu ocazia comemorării celei de-a CL-a Aniversare de la fondarea Marii Loji din Cuba, prin care invita pe "toţi masonii răspândiţi de la Orient la Occident să împărtăşească cu noi această importantă efemeridă ce este celebrarea tuturor liber cugetătorilor".
Evenimentele de la Havana, vor avea loc în perioada 3-5 decembrie, în Saloanele Hotelului Naţional. Colocviile vor atinge teme precum "Informatica, informaţia şi Masoneria", "Educaţia masonică şi influenţa sa în noile generaţii" şi "Masoneria şi Societatea în Secolul al XXI-lea".
Evenimentul va atinge apogeul în data de 5 decembrie, la ora 20:00, ora Havanei, în Marele Salon de Acte "Benito Juarez".
Este o datorie, a mea, ca Frate,de a vă informa asupra faptului că Fratele Ramon Gonzalez Diaz, a emis o scrisoare de protest Marelui Maestru de la Havana. Fratele Ramon se declară consternat de faptul că în pachetul turistic a fost introdus un loc în care Masonii au murit fusilaţi de regimul totalitar. Iată un paragraf din acestă scrisoare, mi-aş permite a spune, istorică: "la Ceremonia Cañonazo, urmată de o cină în, tristemente, celebra Fortăreaţă Cabaña, unde mii din compatrioţii şi Fraţii noştri au fost fusilaţi pentru că strigau Trăiască Cuba Liberă, sub Comunism, mulţi dintre noi fiind victimele crudelor maltratări, inumane şi degadante".
Federaţia Masonilor Cubanezi Exilaţi "Cuba Primero", localizată în Orientul Hialeah, Florida, proclamă fapul că "misiunea sa în Masonerie este aceea de a veghea asupra intereselor Umanităţii şi îndeplinirea treimii Masonice, de Libertate, Egalitete şi Fraternitate, simboluri universale ale Fraternităţii Masonice".
Cu toate acestea, Marea Lojă anunţă cu nu aceea va fi locaţia, şi că denumirea este purtată, de fapt, de un complex turistic. Cu toate că, la început se aşteptau aproximativ 80 de Fraţi participanţi, acualmente, sunt aşteptaţi peste 250 de Masoni şi însoţitori.
Această mică planşă de arhitectură a fost posibilă prin comunicarea făcută de Fratele nostru Gustavo E. Pardo Valdés, Preşedintele Academiei Cubaneze de Înalte Studii Masonice.
Am zis...
Al vostru,
Frate Fondator
Sursă: pagina personală a Fratelui Fondator

 
 
 

Masonic Press Agency

Masonic Times

Agencia de Prensa Masónica

DIARIO MASÓNICO

Agência de Imprensa Maçônica