Or.'. Bucureşti, România. Aşa cum am anunţat, în una din ediţiile anterioare, Agenţia de Presă Masonică din România doreşte o expansiune în zona Orientală, în mod special în ţările arabe. Pentru ca acest lucru să devină un fapt, Fratele Fondator a iniţiat proiectul APMR Asia Minor, un proiect prin care se vor iniţia discuţii pentru difuzarea ştirilor Agenţiei în limba arabă.
Pentru prima dată, de la conceperea proiectului, Fratele Fondator va începe corespondenţe internaţionale urmate apoi de întrevederi oficiale între Frăţia Sa şi unii lideri ai Francmasoneriei din spaţiul arab. Proiectul APMR Asia Minor reprezintă prima iniţiativă de expansiune spre est, şi nu spre vest, a Agenţiei de Presă Masonică din România. Ca o continuare a acestui proiect, şi ca urmare a expansiunii spaţiului masonic asiatic, se va lucra la un alt proiect intitulat APMR Asia.