Or.'. Bucureşti, România. Ca urmare a evenimentelor petrecute în luna octombrie, Înaltul Reprezenant IMNA a anunţat predarea mandatului, urmând a părăsi demnitatea după Solstiţiul de Iarnă. Acesta a comunicat următoarele:
"Doresc a vă informa, pe voi toţi, asupra deciziei mele, în ceea ce priveşte demnitatea mea de Înalt Reprezentant al IMNA şi coordonator al afacerilor externe ale acestei structuri informative internaţionale. Ca urmare a deciziei de la Lisabona, aceea de dizolvare a Adunării Generale, de către Fondatorul acestei structuri şi a faptului că The Masonic Post a fost exclus din IMNA, iar APMR şi-a anunţat retragerea, mă văd nevoit să părăsesc această înaltă demnitatea.
Decizia mea nu este una irevocabilă, aceasta putând fi revizuită în momentul reactivării IMNA. Voi informa organismele abilitate şi voi depune mandatul meu după Solstiţiul de Iarnă. A fost, pentru mine, o adevărată onoare, ca Frate, ca român, să port pe umeri această importantă sarcină, preţ de câteva luni de zile. O voi face mereu, atât timp cât nu voi sta în calea unui interes general al Masoneriei Naţionale.
Agenţia de Presă Masonică din România mi-a înaintat propunerea de a fructifica experienţa mea internaţională, din cadrul IMNA, prin ocuparea demnităţii de Secretar General al APMR, cu trei portofolii. Voi analiza atent propunerea şi voi aştepta scrisoarea oficială, din partea Secretarului pentru Afaceri Eterne, în prezent, cea mai înaltă autoritate a Agenţiei, după Fratele Fondator.
Mă simt onorat de această propunere, ştiind că munca mea ar putea aduce beneficii întregii Comunităţi Masonice Naţionale. În condiţiile în care voi accepta să fiu primul Secretar General al APMR, mă voi angaja să promovez cultura ş valorile masonice ale acestei Văi, să respect şi să protejez principiile expuse în Carta APMR şi să le aplic întocmai."